Unitatea Medico-Socială Teaca deschide lista de aşteptare pentru internare!

Unitatea Medico-Socială Teaca deschide lista de aşteptare pentru internare, intenţionând primii rezidenţi să fie primiţi din ianuarie 2023. Potrivit ec. Emiliana Darabont, director al UMS Teaca, informaţii suplimentare pot fi obţinute la telefon 0263.273818, zilnic între orele 8-12 sau prin email: [email protected].
Contribuţia de întreţinere a fost stabilită la 2700 lei/lună. Dacă persoanele care doresc internarea nu au posibilităţi financiare şi nu au aparţinători care să suporte contribuţia de întreţinere, aceasta poate fi asigurată de către primăria de domiciliu.
Pot fi internate persoane adulte (peste 20 de ani), cu afecţiuni cronice care necesită permanent sau temporar supraveghere, asistare, îngrijire, tratament şi care, din cauza unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să-şi asigure nevoile sociale, să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru integrare socială.
La Unitatea Medico-Socială Teaca se acordă asistenţă medicală 24 ore din 24, cu asistenţi medicali, zilnic fiind prezent un medic.
Documentele necesare pentru internarea în UMS Teaca sunt: cerere de internare; anchetă socială întocmită de asistentul social al comunei pe raza căreia domiciliază; act de identitate; certificat de naştere; decizie şi cupon de pensie; bilet de trimitere simplu de la medicul de familie/medic specialist cu recomandare de internare; documente din care să reiasă afecţiunile şi tratamentul recomandat; analize medicale recente; RBW, examen psihiatric, radiografie pulmonară, glicemie, examen cardiologic.
***
Lucrările de consolidare, modernizare, extindere și dotare a UMS Teaca au fost finanţate de Guvernul României prin PNDL, având o valoare de 1,5 milioane euro. În această clădire multidiciplinară va funcţiona o farmacie cu circuit închis, bucătărie, spaţii se depozitare, spălătorie etc.; la parter, va fi centrul de permanenţă, spaţiu pentru medici specialişti, cabinet stomatologic şi cabinet şcolar; la etaj şi mansară va funcţiona Unitatea medico-socială, la care a fost mărită capacitatea, cu saloane de 2-3 paturi, baie proprie, TV, internet, sală de socializare, kinetoterapie etc.

Comentarii

24/11/23 11:05
Marius Tårziu

Bunä ziua
Aveti un nr de tel vä rog
Tatăl meu are nevoie de internare la dumneavoastră
Vä rog räspuns

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5