Uniunea Social-Liberală susţine depolitizarea funcţiei publice

Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, consideră că funcţia publică nu trebuie înregimentată politic, făcând excepţie doar statutul de ministru şi de secretar de stat. Potrivit acestuia, în perioada „de dragoste scurtă cu PD-L” PSD a făcut o greşeală „prostească” privind politizarea conducerii instituţiilor publice, fapt care a determinat „o incompetenţă cât casa” la nivel central şi local.

În context, deputatul PSD a menţionat alte trei obiective prevăzute în acordul cu celelalte formaţiuni politice din Opoziţie. Potrivit acestuia, USL are ca obiective revenirea salariilor bugetarilor la nivelul de dinaintea diminuării, relansarea economiei cu accent pe crearea de locuri de muncă (un milion de locuri de muncă în patru ani) şi „pedepsirea tuturor vinovaţilor, conform legii, pentru toate abuzurile şi neregulile făcute”. USL mai are în vizor şi o regândire a statutului personalului didactic şi a cadrelor medicale, statut văduvit de Legea salarizării unitare, dar şi stoparea procesului de recalculare a pensiilor speciale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5