UNPR-iştii bistriţeni au împărţit 500 de flori doamnelor şi domnişoarelor
Din fericire, criza economică globală încă n-a atins la noi şi tradiţiile, astfel că Ziua Femeii n-a intrat în anonimat. Bărbaţii din urbea noastră au reuşit să găsească resursele necesare pentru a-şi cinsti mamele, soţiile, fiicele, prietenele, printr-o vorbă bună, un sărut sau un dar, după posibilităţi. Nici reprezentanţii partidelor politice n-au făcut excepţie.
Ieri, UNPR-iştii s-au întâlnit la sediu cu mai multe membre şi simpatizante. Reuniunea a avut scop de socializare, iar prim-vicepreşedintele UNPR B-N, Grigore Iuga, şi colegii din conducere – Cristian Hărşan, Dan Bătinaş, Ioan Câmpan au făcut oficiile de gazde pentru doamnele conduse de către Ana Ţepeluş.
Dialogul a fost unul relaxat, axat pe probleme existenţiale, evitându-se abordarea unor teme politice. Mândru, Grigore Iuga, ne-a mărturisit, totuşi, că până la această dată, filiala judeţeană UNPR numără circa 1.500 de membri (dintre care 320 sunt femei), iar numărul acestora este în continuă creştere.
La final, fiecare doamnă şi domnişoară din presă a primit câte un trandafir, urări de bine, sănătate şi viaţă îndelungată.
Mai apoi, profitând de starea îmbunătăţită a vremii, UNPR-iştii au ieşit pe Pietonalul Liviu Rebreanu şi au împărţit 500 de garoafe reprezentantelor sexului frumos care au trecut prin zona centrală a oraşului. Florile au atras ca un magnet bistriţencele de toate vârstele.
Prim-vicepreşedintele UNPR B-N, Grigore Iuga, a fost mulţumit ca reprezentantele sexului frumos i-au apreciat gestul.
„Consider că femeile merită toata atenţia noastră şi este o datorie pentru noi să le facem să se simtă unice în această zi. Dincolo de conotaţia zilei de 8 Martie, am vrut să le arăt doamnelor şi domnişoarelor faptul că UNPR ştie să respecte femeile” a declarat Iuga.
Nici tinerii UNPR-işti nu s-au lăsat mai prejos şi au decis să iasă în stradă pentru a aduce un zâmbet pe buzele femeilor.
Sărbătorile de primăvară continuă astăzi prin prăznuirea celor 40 mucenici creştini. Tradiţional, bărbaţii şi nu numai trebuie să golească tot atâtea pahare cât numărul martirilor omagiaţi, pentru a fi sănătoşi şi a le merge bine tot anul.
Citiţi şi:
- Şcoala de vară a UNPR
- UNPR Bistriţa-Năsăud, aproape de lansarea oficială
- Disponibilizaţii colectiv au prioritate la reangajare o perioadă de 45 de zile
- Grigore Iuga: Cele 7,8 procente ne dă dreptul să credem că electoratul bistriţean va confirma candidaţii UNPR
- Gabriel Oprea (UNPR): Ne propunem să ne batem onorabil la europarlamentare. La alegerile locale şi parlamentare, peste 10%
Comentarii
Un articol care este semnat de Carmen, nu poate fi decat un articol apreciat de cei care il citesc! Felicitari si pentru Domnisoara Bulz si pentru UNPR B-N !
Adaugă comentariu nou