“Uși, ferestre, toate-s noi./ Doamne, intră și la noi!”

Versurile “Colind” ale lui Vasile Voiculecu au încheiat, joi seara, cuvântul de învățătură rostit cu har de Înalt Preasfințitul arhiepiscop și mitropolit Andrei la cea de-a patra ediție a festivalului de cântări dedicate Nașterii Mântuitorului sub deviza “Cete de îngeri coboară”, desfășurată în impunătoarea biserică ortodoxă din parc. Ierarhul a vorbit, în pastorala de Crăciun, despre eliberarea de patimile ieșite din inimă, care-l înrobesc pe om și îl îndepărtează de Dumnezeu, aducându-l în stare de tristețe și nemulțumire, știut fiind că Isus Hristos, cel care înseamnă bucurie și fericire desăvârșită pentru sufletele ce-l poartă într-însele, n-are loc unde există ură, desfrânare, furtișag. Curățarea e posibilă prin pocăință și spovedanie sinceră, căci ideea creștinească nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui, iar exemplele de iertare divină sunt atât de elocvente: depravata ticăloasă și tâlharul notoriu, ambii ajunși sfinți prin renunțarea la păcat. În plus, restabilirea valorilor esențiale, în mod eronat devenite anacronice în lumea actuală, sunt de căpătâi în găsirea normalității și a lui Dumnezeu, căci e nefiresc să crezi în demodarea virtuților, atâta timp cât Hristos e, oricând și oriunde, același, indiferent de timpuri, dincolo de vremuri; și mitropolitul a vorbit aici despre feciorie, maternitate și fidelitatea conjugală, care, în mod absolut distorsionat, nu mai sunt considerate principii actuale de viață.
Primarul Nicolae Moldovan, secundul său, Mathe Ștefan, prefectul Ioan Țintean și sute de alți credincioși au venit să asculte mesajul de sărbătoare creștinească și colindele interpretate de corurile aparținând parohiilor ortodoxe arondate Protopopiatului Beclean (coordonat de preotul Doru Zinveliu), instituțiilor și școlilor din oraș.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5