Toate-s vechi și noi sunt toate: Trenduri de prima și de a doua mână în magazinele de haine din Beclean

Deşi în urmă cu doar câţiva ani păreau a intra pe un val descendent, ca urmare a condiţiilor legislative ce anunţau la acel moment restricţii “ucigătoare” (legate de tratarea textilelor prealabilă expunerii lor la vânzare), magazinele cu haine second-hand sunt departe de a dispărea din peisajul comercial autohton. Ba din contră. Ofensiva acestora din ultimul timp “ameninţă” în mod evident existenţa prăvăliilor cu veşminte de “primă mână”, mai ales când este vorba despre oraşele mici. La Beclean, cel puţin, cu greu te mai poţi îmbrăca de la un local cu mărfuri noi. Aproape toate au dispărut sub asaltul trendului de “mâna a doua”. Înlocuit şi la propriu, şi la figurat, comerţul cu textile neîntrebuinţate abia dacă mai are aici atâtea puncte de lucru cât să poată fi numărate pe degetele de la o mână. Dovedit nerentabil în timp, poate şi datorită raportului calitate/preţ de cele mai multe ori nefavorabil clientului, consumatorii au devenit mult mai pragmatici şi preferă hainele purtate sau aruncate de noi, cu etichetă, din prăvăliile străine, găsite la costuri accesibile şi, dacă ai timp să cauţi bine, de la firme şi calităţi mult peste cele aflate pe piaţa noutăţilor. Tocmai din aceste pricini, diferenţa de uzură probată în timp le este net favorabilă acestora, în schimbul a câțiva lei (uneori de ordinul zecilor) cu care poți găsi ceva care să-ți placă, iar târgul să fie ca şi făcut. Profitând de faptul că aprovizionarea se face săptămânal, comercianţii de acest tip nu duc lipsă chiar de “abonaţi”, clienţi fideli care le trec pragul la fiecare înnoire a ofertei. Iar ca o noutate, au apărut mai nou magazinele “de lux”, cele care afișează marfă cu etichetă, ceva mai scumpe, însă nepurtate, singurul lor cusur fiind acela că nu avuseseră trecere în magazinele de peste hotare nici după aplicarea reducerilor de sezon.
Pe de altă parte, marfă de calitate ar fi fost şi la prima mână, cu materiale produse, culmea, tocmai la Beclean, însă acestea au dispărut odată cu italienii întreprinzători falimentari între timp. Oricum, și cât a funcționat, afacerea nu s-a arătat prea binevoitoare cu localnicii, atâta timp cât potenţialii cumpărători autohtoni nu aveau acces la stofele şi materialele de super-calitate făcute la Beclean, oricât ar fi fost dispuşi să plătească pentru asta. Paradoxul s-a datorat faptului că fabricanţii au găsit de cuviinţă să vândă doar pentru export, folosind mână de lucru pe cât de românească, pe atât de ieftină.
Tendinţe “second-hand” există şi în oraşe mari. În Cluj, spre exemplu, găseşti bulevarde în care tot al doilea magazin este de mâna a doua. Cu “scoruri” ceva mai mari, pe măsura calităţii şi a costurilor de întreţinere şi închiriere a localurilor unde există, multe te îmbie cu expuneri atrăgătoare, uneori fără ca măcar să-ţi dai seama că ai intrat într-o prăvălie cu haine de import. Te nădăieşti prin comparaţie, doar când vezi preţurile şi obiectele disponibile nu în serie, ci în format unicat.