Vă prezentăm Rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii ce va fi citită în biserici, dar şi de către credincioşi acasă
Din încredințarea ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei în bisericile din judeţ a ajuns rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii. Rugăciunea a fost compusă de către Departamentul Carte de Cult al Patriarhiei Române pe baza rugăciunilor din Molitfelnic, fiind
diortosită și adaptată la contextul actual. Rugăciunea va fi citită în biserici de către preoţi la finalul fiecărei slujbe, dar şi de către credincioşi acasă.
Rugăciune specială pentru încetarea noii epidemii
Înainte de Otpustul Slujbei (Sfânta Liturghie sau Vecernie sau Pavecerniță), preotul rostește: Domnului să ne rugăm!
Credincioșii: Doamne, miluiește!
Preotul citește această rugăciune, pe solee, cu fața spre răsărit:
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ești bogat în milă și, cu purtarea Ta de grijă cea înțeleaptă, ocârmuiești viața noastră, ascultă rugăciunea noastră, primește pocăința noastră pentru păcate, oprește noua boală molipsitoare (noua epidemie), precum ai încetat pedepsirea poporului Tău în vremea regelui David. Cel ce ești Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, dăruiește însănătoșire celor cuprinși de boală, ridicându-i grabnic din patul durerii, ca să Te slăvească pe Tine, Mântuitorul cel Milostiv, iar pe cei sănătoși îi ocrotește de orice boală. Binecuvintează, întărește și păzește, Doamne, cu harul Tău, pe toți cei care, cu iubire de oameni și jertfelnicie, îi îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale. Îndepărtează toată boala și suferinţadin poporși ne învață să prețuim viața și sănătatea ca daruri ale Tale. Dăruiește-ne, Dumnezeule, pacea Ta şi umple inimile noastre de credință neclintită în ocrotirea Ta, de nădejde în ajutorul Tău și de dragoste față de Tine și de aproapele. Că al Tău este a ne milui și a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Credincioșii: Amin.
Urmează Otpustul Slujbei (Sfânta Liturghie sau Vecernie sau Pavecerniță).
Citiţi şi:
- Biserica, în mijlocul românilor din Diaspora. Sfaturi privind Coronavirus. Mesajul celor 3 episcopi: Cereţi asistenţa religioasă a preoţilor parohi, se vor strădui să vă fie alături cu rugăciunea şi cu fapta
- Rugăciunea Marii Uniri
- Rugăciune ecumenică, iniţiată de Consiliul Judeţean, la vremuri de încercare pentru întreaga omenire
- Pr. Vasile Beni: Ajutorul lui Dumnezeu vine atunci când omul nu mai poate
- Pr. Vasile Beni: Una e să fii mândru şi alta e să fii păcătos şi smerit
Adaugă comentariu nou