Valentina Ardean Elisei, meci de retragere în Glorie! Un eveniment pentru o Generație de Aur a handbalului românesc
Mar, 08/16/2022 - 19:12
Emoții, flori, diplome, lacrimi şi aplauze îndelungi au încununat cariera de succes pe care a avut-o Valentina Ardean Elisei în sportul românesc, în handbalul de la noi și cel internaţional. Sala Polivalentă a fost neîncăpătoare pentru miile de fani ai sportului care și-ar fi dorit să participe la acest eveniment dedicat lui Alice, dar deopotrivă unei generații care ne-a făcut de atâtea ori mândri că suntem România.
Evenimentul prezentat de jurnalistul Claudiu Olinca a debutat cu acordarea de diplome pentru fostele Glorii, festivitatea fiind girată de preşedintele Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan şi directorul CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – Eugen Cosma. După momentul majoretelor de la Cheers All Stars, a fost prezentată noua mascotă a echipei, desemnată în urma votului publicului, Lupul.
Evenimentul a fost un bun prilej de prezentare a lotului cu care CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud va aborda noul sezon competiţional, dar şi a staff-ului tehnic.
CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud va însemna, în sezonul 2022-2023, Nicoleta Dincă, Paula Posavec, Laura Pristăviţa, Tamires Morena De Araujo Frossard, Maria Ţanc, Florina Chintoan, Noemi Mezei, Cristina Laslo, Bianca Bazaliu, Zeljka Nikolic, Nina Zulic, Yuliya Dumanska, Alexandra Perianu, Natalia Strikova, Sonia Seraficeanu, Krisztina Munteanu Korodi, Melinda Terec (Geiger), Renata Lais de Arruda, iar staff-ul tehnic - antrenor principal Horaţiu Paşca, antrenor secund Marius Novanc, antrenor cu portarii Mihaela Ciobanu, preparator fizic Ştefan Ciuntu, analist video Adrian Ghiurluc, maseur Alexandru Chiuzan, kinetoterapeut Adius Cristinel Chirlejan, medic Andrei Farcaş-Rotariu, psiholog Hajnalka Stoica.
Din echipa Valentinei Ardean Elisei au făcut parte: Narcisa Lecuşanu, Luminiţa Huţupan Dinu, Aurelia Brădeanu, Paula Ungureanu, Oana Lefter (Manea), Adriana Nechita, Patricia Vizitiu, Luciana Popescu, Ionela Stanca, Valeria Motogna (Puşcaş), Magdalena Paraschiv şi Yuliya Dumanska. Antrenor Costică Buceschi.
După cele două reprize ale meciului de retragere, fiecare de 20 de minute, a venit momentul dedicat marii campioane, fiind intonat Imnul Național, cu un tricolor mare cât toate performanțele Valentinei Ardean Elisei și ale colegelor sale, care, cu siguranță, fiecare în parte, ar fi meritat astfel de meciuri de retragere.
Mesaje emoționante au fost transmise de preşedintele CJ – Radu Moldovan şi vicepreşedintele Federaţiei Române de Handbal – Sorin Dinu și fostul președinte al Oltchim Râmnicu Vâlcea, originar tot din Focșani, Ioan Gavrilescu.
Laudatio a fost susținut de Narcisa Lecușanu, care a punctat câteva din reperele colegei Alice, ca performanțe sportive și ca ținută morală, vorbind despre patriotism, model de sportiv și de OM.
În semn de prețuire pentru tot ce a făcut pentru CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, în perioada 2018-2022, tricoul cu Numărul 15, purtat de marea campioană, a fost retras, după modelul marilor cluburi.
În cuvântul său, cu lacrimi în ochi, Valentina Ardean Elisei a spus că a dat totul pe teren, iar atunci când în față au apărut obstacole și-a luat energie și putere de la publicul care a susținut-o necondiționat.
Alice, mulțumim, te prețuim și așa cum spuneau oficialitățile, Poarta Transilvaniei – Bistrița-Năsăud rămâne mereu deschisă pentru tine!
***
Alice are performanțe individuale pentru care merită toată admirația publicului!
Cea mai bună extremă stângă la Campionatul Mondial: 2005, 2015;
Cea mai bună extremă stângă la Campionatul European: 2008;
Cea mai bună marcatoare în Cupa Cupelor EHF: 2007;[15]
A patra marcatoare din toate timpurile pentru echipa României (915 de goluri);
Căpitanul echipei naționale a României: 2010–2012, 2015–2016, 2018;
Căpitanul echipei HCM Baia Mare: 2014–2016;.
Cu echipa națională:
Campionatul Mondial: Medalie de argint: 2005, Medalie de bronz: 2015
Campionatul European: Medalie de bronz: 2010
Campionatul European pentru Tineret: Medalie de aur: 2000
Cu echipele de club, are 7 titluri de campioană a României, 3 medalii de argint și 2 de bronz, de patru ori câștigătoare a Cupei României și tot de atâtea ori a Supercupei României. A câștigat Trofeul Campionilor EHF, Cupa Cupelor EHF, Cupa EHF, Cupa Challenge EHF și a fost finalistă în Liga Campionilor cu Oltchim Râmnicu Vâlcea în 2010.
Ne înclinăm în fața unei mari campioane care ne-a făcut onoarea să joace la Bistrița!
Citiţi şi:
- În 16 august, vino alături de Valentina Ardean Elisei, la meciul de retragere în Glorie!
- Gloria, o victorie frumoasă pentru Bistrița-Năsăud! Mulțumim, Valentina Ardean-Elisei!
- Valentina Ardean Elisei, transferată la Gloria 2018! Laura Pristăviţa rămâne alături de echipă!
- La meciul de retragere al Valentinei Ardean Elisei, Rombat oferă 1.000 de tricouri purtând nr 15, recunoștință pentru performanța sportivă!
- Mulţumim, Valentina Ardean Elisei! Handbalista Gloriei s-a retras de la echipa naţională!
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Revista „UZP”, publicație editată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România ( UZPR ),...
Comentarii
prof. Vasile Găurean -
Lun, 21:40
Este o mică bijuterie narativă relatarea dumneavoastră, domnule IRZ ! Cititorii au aflat ce flori...
cititor -
Lun, 19:59
Cândva fotbaliștii de la Gloria mergeau la meciuri duminica îmbarcați într-un camion fără prelată,...
Balan Marius- Horea-ecologist -
Lun, 09:57
Macar numele marelui poet sa nu-l engleziti bai neamule !
book stiu bine ce inseamna dar in alt...
Rus Augustin -
Sâm, 19:52
STIMATĂ DOAMNĂ,
Pătrundeți așa de bine în „universul copiilor”, ajutată probabil de statutul...
Autorul -
Sâm, 18:38
Mulți ani cu sănătate, împliniri și spor în toate domnule Filimon Neamțu de ziua onomastică 14...
Aniversări
Cu ocazia zilei de naştere, urăm dnei MARIA OLTEANU, poet, multă sănătate, fericire şi bucurii.
La mulţi ani!
Redacţia „Răsunetul”
În ceas aniversar, urăm dlui ILIE MUŞINĂ, viceprimar al comunei Ilva Mică, multă sănătate şi mult succes în toate proiectele pe care le întreprindeți...
Cu ocazia zilei de naştere, urăm multă sănătate, bucurii şi putere de muncă col. VASILE APETROAEI, şef al Structurii Teritoriale pentru Probleme...
Comentarii
Meciul de retragere al Valentinei 𝐄𝐋𝐈𝐒𝐄𝐈 ar fi trebuit să aibă loc în noua sală polivalentă din Bistriţa, construită în localitatea componentă Unirea printr-un proiect iniţiat de Consiliul Judeţean (CJ) şi finanţat prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), în valoare de aproximativ 27,5 milioane de euro. Dar, "ghinion". Desi noua Polivalentă a fost inaugurată pe 12 august 2022, neavând terminate toate procedurile legale pentru ca transferul de la CNI să de facă la Consiliul Judeţean. De altfel, presedintele PSD - Marcel Ciolacu prezent la inaugurare, în discursul său a făcut o gafă spunând: „Astăzi am venit la inaugurarea unei case mortuare de care vom beneficia cu toții la un moment dat". Probabil Ciolacu se gândea la cele 27 milioane de euro îngropate în hardughia de la Unirea, desi orasul Bistriţa mai are o sală polivalentă lângă parcul municipal, cea in care a avut loc meciul de retragere al Valentinei Elisei, fosta căpitan al naţionalei de handbal feminin a României.
Adaugă comentariu nou