Vasile Moldovan, PRIMARUL care te înţelege şi te ascultă

Rep.: - Ne apropiem cu paşi repezi de finalul campaniei electorale. Cum i-aţi simţit pe bistriţeni, cum au primit această nouă candidatură pentru funcţia de primar al municipiului Bistriţa?

         Vasile Moldovan: - M-am deplasat în multe dintre cartierele municipiului Bistriţa, ocazie cu care m-am întâlnit cu foarte mulţi dintre alegătorii bistriţeni. Absolut peste tot am fost primit cu căldură, cu dorinţa de a reveni la conducerea Primăriei, mai ales pentru faptul că disponibilitatea mea în relaţia cu alegătorii este alta faţă de oricare dintre contracandidaţi, ce să mai spun faţă de primarul existent. În fiecare dintre zonele în care am participat la întâlniri cu cetăţenii bistriţeni există probleme specifice, dar multe dintre ele sunt comune pentru că sunt cele pe care le aşteaptă fiecare dintre locuitori.

         Rep.: - Atunci când v-aţi anunţat candidatura, spuneaţi că veţi include în programul dumneavoastră electoral şi problemele pe care le ridică cetăţenii. Ne puteţi da câteva exemple cu privire la nevoile, aşteptările pe care le are electoratul în diferite zone ale municipiului?

         Vasile Moldovan: - Un prim aspect sesizat de locuitorii din zona Şcolii Gimnaziale nr. 1 se referă la parc, acolo unde mulţi dintre pensionari, dar şi părinţi cu copii mai mici s-au plâns de faptul că este într-o stare deplorabilă  şi că nu face cinste unei administraţii locale care se pretinde şi europeană. În acelaşi timp, tot acolo este şi un punct termic care ar putea fi amenajat ca un miniclub al pensionarilor, unde să socializeze, să joace şah, table etc.,  în perioadele în care timpul nu le permite să stea afară. De asemenea, ar fi nevoie acolo şi de o cişmea, de un grup social. Astfel de probleme sunt şi în zona Dragoş Vodă, zona Lamă, Ştefan cel Mare, dar şi în cartierele componente, în plus bistriţenii solicitând şi amplasarea mai multor bănci şi mese.

Multe dintre aceste probleme vor fi incluse, aşa cum spuneam, în programul nostru, pentru că întotdeauna am ţinut cont de ceea ce oamenii au considerat că este necesar şi asta s-a văzut în mandatele pe care le-am deţinut.

Rep.: - Apropo de mandatele trecute, care credeţi că sunt principalele zece puncte care vă susţin în cererea adresată către bistriţeni de a vă acorda din nou votul?

Vasile Moldovan: - Sunt multe realizări pe care le-am avut ca administraţie în perioada 2000-2008, atât prin fonduri proprii, cu susţinerea Guvernului sau prin atragerea de fonduri europene. În primul rând, mă refer la asfaltarea a 36 străzi, cu trotuarele aferente, apoi au fost construire peste 600 unităţi locative pentru tineri. A fost amenajat Pietonalul „Liviu Rebreanu” cu fonduri PHARE, am modernizat drumul spre cartierul ANL din Subcetate. În mandatele trecute, am reuşit să extindem reţelele de gaz, canalizare şi apă şi tot atunci a început implementarea proiectului-pilot de colectare a deşeurilor. Trebuie să menţionez şi preocuparea noastră pentru atragerea investitorilor străin şi mă refer la Leoni şi Roseyans. Podul Budacului, darea în folosinţă a Şcolii Gimnaziale nr. 6, a sălilor de sport de la Liceul Agricol, Liceul Sportiv, Liceul Forestier, Capela oraşului, întocmirea studiului de fezabilitate pentru parcul municipal, susţinerea sportului de performanţă (handbal, fotbal, gimnastică) şi dezvoltarea relaţiilor cu alte oraşe sunt doar câteva dintre realizările administraţiei conduse de Vasile Moldovan.

Rep.: - Programul electoral porneşte de la o serie de principii pe care vi le asumaţi pentru perioada 2016-2020.

Vasile Moldovan: - Principiul de la care pornim este asigurarea transparenţei în cheltuirea banului public. Apoi, va fi prioritară o supraveghere a lucrărilor contractate, indiferent dacă sunt din bugetul local sau din surse atrase din fonduri europene sau guvernamentale. S-a dovedit faptul că neasigurarea unei responsabilităţi în executarea lucrărilor, în termenele stabilite prin contract, a condus la situaţia în care două proiecte finanţate prin fonduri europene – Campusul de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” şi un grup de blocuri pentru care se face reabilitarea termică – nu au putut fi finalizate până la finalul anului 2015 şi a fost nevoie să fie alocate resurse de la bugetul local, din buzunarul nostru, al fiecăruia. Din informaţiile pe care le avem nu se pot finaliza nici până la 30 iunie şi s-a solicitat prelungirea până la finele lunii august. Riscul este ca sumele alocate pentru cele două proiecte să fie retrase integral, ceea ce pentru Campusul şcolar ar însemna 7 milioane euro.Foarte mult, asta în condiţiile în care, în fiecare an sunt sume rămase necheltuite, şi asta nu pentru a face economii, cum spune actuala administraţie. Odată cu pregătirea programului am avut în vedere şi o ierarhizare, o prioritizare a investiţiilor care trebuie realizate de autoritatea locală. Creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, dar şi asigurarea unor condiţii de mediu curat şi sănătos, având în vedere creşterea suprafeţelor verzi raportat la numărul de locuitori. În timp ce în alte oraşe sunt 80 mp spaţiu verde/ locuitor, la noi se vorbeşte de puţin peste 20 mp/locuitor.

Rep.: - Infratructura şi utilităţile publice reprezintă încă o problemă pe care o evocă cetăţenii. Care sunt proiectele prioritare din programul dumneavoastră?

Vasile Moldovan: - În primul rând, credem că se impune identificarea unui nou traseu pentru drumul de centură a Bistriţei şi obţinerea fondurilor pentru realizarea lui. Tot aici aş include şi realizarea de parcări subterane şi supraterane, modenrizarea şi extinderea străzilor în oraş şi cartiere, construirea unor locuinţe de serviciu pentru cadrele medicale şi cele didactice. Modernizarea Pieţei Decebal este o prioritate, dar şi o parcare în acea zonă. Continuarea reabilitării blocurilor cu fonduri europene, sprijinirea proprietarilor de clădiri monumente istorice în vederea reabilitării acestora, pistele pentru biciclişti reprezintă puncte din programul meu electoral şi al echipei mele. Nu în ultimul rând,  ne asumăm extinderea reţelelor de utilităţi, şi anume apă, canal şi gaz în Slătiniţa, canalizare şi gaz pentru Sărata, iluminat public în toate localităţile.

Rep.: - Cum vă gândiţi să sprijiniţi mediul de afaceri, ca premisă a creării de locuri de muncă?

Vasile Moldovan: - O prioritate a noastră reprezintă atragerea investitorilor din domniul IT, asta pentru a crea locuri de muncă pentru tineri, care să rămână la Bistriţa. Noi propunem crearea unei zone metropolitane, care se îmbină şi cu un alt obiectiv, şi anume cel de valorificare a resurselor naturale de sare şi nămol, prin amenajarea unei zone de tratament, în parteneriat public-privat. Nu în ultimul rând, ne gândim la o serie de facilităţi pentru realizarea acelui mall în municipiul Bistriţa, atât de aşteptat de tineri şi nu numai.

Rep.: - Pentru tineri, ce proiecte propuneţi?

Vasile Moldovan:  - Pe lângă cele menţionate anterior, vrem să implicăm în stabilirea programelor culturale pe care le organizează Primăria Bistriţa. Tot aici aş vrea să mă refer şi la relocarea zilelor oraşului în mijlocul cetăţii, aşa cum îşi doresc toţi bistriţenii.

Rep.: - Bistriţenii sunt nemulţumiţi de posibilităţile pe care le au pentru a-şi petrece timpul liber.

Vasile Moldovan: - Într-adevăr, nu există prea multe oferte pentru agrement. De aceea, vrem să construim locuri de joacă moderne pentru copii, adaptate diferitelor vârste, să amenajăm râul Bistriţa pentru promenade şi concursuri nautice, să dezvoltăm proiectul pădure-parc Codrişor ca zonă de agrement – demers pe care l-am început eu încă din 2006 – dar şi să punem în valoare zona de la lacul MHC. Trebuie să accelerăm şi demersurile acelui skate park, o idee pe care tinerii de la ALDe au lansat-o, dar va trebui să ne gândim şi la facilităţi pentru petrecerea timpului liber a persoanelor vârstnice, aşa cum vă spuneam, acele minicluburi de pensionari şi amenajările de la Sărata.

Rep.: - Am lăsat pe ultimul loc educaţia, dar mă gândesc că are sprijinul dumneavoastră şi al echipei ALDE. Pe scurt, care sunt priorităţile în acest domeniu?

Vasile Moldovan: - Vrem să sprijinim modernizarea Liceului Tehnologic Agricol Bistriţa şi să facilităm înfiinţarea la Bistriţa a unei instituţii de învăţământ superior în domeniul agricol şi al industriei alimentare.  Dacă ne referim la infrastructură şcolară, trebuie să spunem că Bistriţa are nevoie de noi grădiniţe cu program prelungit, iar şcolile gimnaziale nr. 4, nr. 5, Liceul de Muzică trebuie modernizate. Nu în ultimul rând, se impune să adaptăm programul şcolar profesional în funcţie de necesităţile agenţilor economici locali.

Rep.: - Trecând în zona politică. Domnul Stelian Dolha propune o coalizare a opoziţiei împotriva lui Ovidiu Creţu, excluzându-vă, asta pentru că aţi fi în zona adiacentă PSD-ului. Cum comentaţi aceste declaraţii?

Vasile Moldovan: - Să fie foarte clar, şi noi am mai spus lucrul acesta. Stelian Dolha se luptă pentru locul trei. O dată ce am intrat în campanie, mergem până la capăt, e ca şi cum ai porni la un concurs şi pe la jumătate te opreşti şi laşi pe altul să conducă. E imposibil.

În ceea ce priveşte acuzaţiile făcute pentru ALDE, vreau să-i spun că am trecut de la un partid liberal la un alt partid liberal, ALDE. Nu se ştie peste cât timp Partidul Naţional Liberal va fi sigur sub aripa lui Călin Popescu Tăriceanu, astfel încât domnul Dolha trebuie să se gândească bine dacă-l primim la ALDE sau nu-l primim.

Rep.: - Ce le transmiteţi bistriţenilor pentru 5 iunie?

Vasile Moldovan: - Îi rog pe bistriţeni să participe la vot, pentru că un asemenea drept ulterior, dacă nu ţi-l exerciţi, nu-i dă voie să comenteze că e bine sau nu e bine ce se întâmplă în comunitatea sa. Avem un drept constituţional, avem la patru ani alegeri şi trebuie să ne exprimăm voinţa. Îi rog pe toţi să se prezinte al vot pentru că astfel putem să-i alegem pe cei care să ne reprezinte. Sigur, mi-aş dori ca acel vot să fie pentru primarul Moldovan şi echipa ALDE, de la municipiu şi de la Consiliul Judeţean. Am reuşit în opt ani ceea ce nu a reuşit nimeni înainte şi sunt convins că pot să reuşesc în continuare.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5