( Video) La masa de Crăciun cu Radu Moldovan, președinte Consiliului Județean Bistrița-Năsăud: Mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dat mai mult decât aş fi îndrăznit să cer

               Rep.: -Suntem în ceas de Crăciun, domnule preşedinte. Am venit cu trăistuţa, aşa se umblă la colindat la mine sper să primesc ceva daruri...

               Radu Moldovan: - Eu aşa ştiu că, doar în Ajun mergi cu trăistuţa să primeşti, în ziua de Crăciun, tu oferi. Dar, dacă aşa e obiceiul la dumneavoastră, vom găsi ceva, nu ne facem de ruşine. Vom plăti colinda. Vă felicit pentru minunatul costum popular, pieptarul, cuşma. Îmi pare rău că nu m-am îmbrăcat şi eu în costum popular. Trebuie să recunosc, la Chintelnic nu sunt aşa de frumoase costumele populare, sunt puţin mai simple. În zona de Câmpie oamenii erau puţin mai săraci decât cei din zona de munte.

               Rep.: - La noi aşa se mergea la colindat, în costum popular. Cred că şi la dumneavoastră, de aceea am ţinut să vin îmbrăcat în costumul naţional.

               Domnule preşedinte, vreau să ne întoarcem la Crăciunul copilăriei, în Chintelnic, să vă revedeţi pe uliţa copilăriei, cum mergeaţi la colindat? Cum mergeau copiii la colindat?

               Radu Moldovan: - Îmi aduc aminte, când eram destul de mic, vreo 5-6-7 ani, obiceiul era foarte frumos. Aşteptam cu nerăbdare, nu dormeam înainte de noaptea de Ajun, adică în noaptea de 23 spre 24 decembrie, pentru că, de fiecare dată primeam haine noi, bocanci, un fâş, pantaloni, căciulă, mănuşi, pe care le primeam cu ocazia Crăciunului. Cu grupul de copii, de vecini, începeam încă dis-de-dimineaţă colinda. Aveam o traistă mare pe care aproape o trăgeam după mine, fiind o traistă de oameni maturi, dar aveam nevoie de ea ca să încapă tot ceea ce primeam. Îmi amintesc că primeam nuci, mere, eugenii, bomboane de pom. Cam asta primeam noi, colindătorii, atunci. Mergeam de dimineaţă până se însera, pe la 4-5 după-masă. Eu am stat în partea de jos a satului Chintelnic, în zona şcolii, şi până „meream” în capătul de sus, lângă Gară, şi veneam înapoi, traista era plină şi abia o trăgeam după mine. Avea o baretă împletită care se întindea, era puţin elastică şi trăgeam traista după noi. Era zăpadă, frig. Nu ţin minte nicio iarnă a copilăriei mele care să nu fi fost cu zăpadă, aveam zăpadă de pe la sfârşitul lui noiembrie şi până în luna martie aproape. Erau sărbători de iarnă foarte frumoase, viaţa era mai sărăcăcioasă, dar bucuriile erau mai mari. Aşteptam cu mare drag sărbătorile, pentru că atunci primeam haine noi,  mâncam cârnaţi pe săturate, pentru că altfel căpătam numai câte o bucăţică în fasole sau în tocana de cartofi. Avem tradiţiile creştine extraordinare, Irodul. După Sfânta Liturghie, se colinda şi începea piesa Irodului, în care băieţii interpretau rolurile şi făceau o ultimă scenetă pentru oamenii de la Biserică.

               Rep.: - Trăim vremuri mai deosebite, dar Crăciunul reprezenta ceva pentru familiile noastre şi trebuie să reprezinte. Ce părere aveţi de faptul că ni s-a spus să nu folosim neapărat cuvântul Crăciun, ci sărbători de iarnă?

               Radu Moldovan: - Mă forţaţi să folosesc un cuvânt foarte dur. E o tâmpenie. Aceşti oameni sunt bătuţi în cap dacă pot să creadă sau să îndrăznească să creadă că noi, oricât ne-am lăsat manipulaţi ca popor, vom accepta să nu mai avem Crăciun sau să nu ne mai păstrăm tradiţiile, să nu mai mergem la colindat, deşi, din păcate, fără să ne forţeze nimeni, lucrurile au început încet-încet să se piardă pentru că în urmă cu 10-15 ani, răsunau nopţile de colindători, chiar şi aici, în oraş, în Bistriţa. Acum toată lumea merge la colindat cu taxiul, cu maşina. Din păcate, se pierd tradiţiile.

               Rep.: - La dumneavoastră în familie erau trei copii.

               Radu Moldovan: - Eram şapte membri de familie, dintre care trei băieţi. Era tata, mama, străbunica şi bunica mea din partea din partea tatălui.

               Rep: -Aţi avut un obicei mai aparte în familie în seara de Crăciun?

               Radu Moldovan: - Toată lumea mergea la Biserică. Era regulă nescrisă, nediscutabilă şi nenegociabilă. Indiferent de vârstă, toată lumea mergea la Biserică, toată lumea venea acasă la masa de prânz, în ziua de Crăciun, în familie. Pe urmă, obişnuiau să vină rude – verişori, fraţii tatălui meu, pentru că mama a fost singură la părinţi, vecini. În Ajun, cei mici mergeau la colindat, iar după ce se însera mergeau feciorii, tinerii, iar după 12 noaptea ieşeau însuraţii. Părinţii aşteptau colindătorii şi după 12 noaptea, în grupuri de prieteni, ieşeau la colindat. În ziua de Crăciun, aşa cum am spus, la Biserică, masa în familie şi pe urmă veneau neamuri din Chintelnic, din Cluj, din Bistriţa şi era un fel de petrecere în familie, în continuare.

               Rep.: - Important era ca de Crăciun să mergem la Biserică. Pentru că astăzi cumpărăm tot luxul din magazine şi unii uită să mai meargă la Biserică. Pentru că, de Crăciun s-a născut Pruncul Iisus. Unde-l căutăm? Şi în Biserică.

               Radu Moldovan: - Este o discuţie foarte lungă. Eu îi mulţumesc bunului Dumnezeu că sunt sănătos şi mă duc cât pot de des, şi chiar ajung destul de des la Biserică. Din păcate, lumea merge din ce în ce mai puţin. Dacă înmulţim şapte zile cu 24 de ore vom avea 168 de ore. Aşa spune aritmetica. Ar trebui ca măcar două ore, duminica, de la 10 la 12, la Sfânta Liturghie, să fim în Sfânta Biserică. Adică, Dumnezeu ne-a dăruit cele 168 de ore şi noi ar trebui ca măcar două ore să mergem la Biserică. Sigur că ar fi ideal să mai mergem şi la Vecernie, să mai mergem şi în cursul săptămânii la câte o Sfântă Liturghie, să mai mergem la un Maslu, la o mănăstire, dar eu cred că am putea cumva să mulţumim bunului Dumnezeu şi prin cele două ore. Din păcate, marea noastră majoritate, nici pe acestea nu le sacrificăm. Când ajungem, Doamne fereşte, bolnavi, într-o situaţie grea, fie ea de mai multe feluri, atunci putem spune „Doamne, ajută-mă!, scapă-mă!, nu mai fac!, mă duc, e ultima dată”. Asta e structura noastră umană şi, din punctul meu de vedere, e foarte mare păcat că nu ne facem un minimum de timp, cele două ore, să mergem la Biserică. Eu îi îndemn pe toţi oamenii să meargă la Biserică, deşi acum există creată şi povestea că au modul lor de a comunica cu Dumnezeu, că se roagă acasă. Sunt foarte bine venite. O rugăciune spusă înainte de masă, înainte de culcare, dimineaţa la trezire, o rugăciunea seara, de mulţumire, că am trecut ziua cu bine, că suntem sănătoşi, toate sunt foarte bine venite. Dar Mireasa lui Dumnezeu, Casa lui Dumnezeu este Biserica. Nu o spun eu, nu am descoperit mersul pe jos. Cred că acolo, în Biserică, e o atmosferă mai aparte. Mai este şi cuvântul biblic, mesajul de la Iisus: „Acolo unde trei sau mai mulţi se vor aduna în numele meu şi Eu voi fi în mijlocul lor”. De aceea, eu cred că este o minimă obligaţie a oricărui creştin nu doar să se declare la referendum că e creştin, ci să şi practice, măcar puţin, credinţa.

               Rep.: - Spunea profesorul universitar Stelian Tofană, din Budeşti un intelectual al Bisericii, despre această perioadă când regulile ne-au interzis să mergem la Biserică, când, din păcate, unii s-au obişnuit să nu mai meargă la Biserică, că Biserica nu este acasă. Poţi avea o icoană acasă şi să te rogi, dar Biserica este acolo unde este altarul, unde este Sfânta Cruce şi unde coboară Hristos şi Duhul Sfânt în euharistie.

               Radu Moldovan: - Corect. Când transformă vinul în Sângele lui Iisus şi pâinea în Trupul Sfânt al Mântuitorului nostru.

               Rep.: - Mă bucur că avem un preşedinte prezent la evenimentele frumoase, religioase.

               Radu Moldovan: - Unii mă critică.

               Rep.: -  Eu mă bucur, alţii, care vă critică, poate nu cred. În acest an, am vorbit foarte mult despre Mitropolitul Bartolomeu care spunea, despre colindători, că sunt purtători de Hristos care, prin glasul lor, vestesc naşterea Mântuitorului şi că sunt alaiul Maicii Domnului şi vestesc pe la ferestrele gazdelor.

               Radu Moldovan: - Am avut un an aniversar dedicat Mitropolitului Bartolomeu Anania şi, iată, ce frumos spunea. Cât ar fi de frumos să ne facem timp cu toţii, cu mic, cu mare, să fim purtători de Hristos. Cât de greu ar fi să ne ducem să colindăm măcar vecinii din stânga sau din dreapta sau, dacă stăm la bloc, de la parter până la etajul patru. Îmi amintesc că, în 1993, după ce m-am întors din Germania, obişnuiam cu vecinii să ne colindăm. Toţi. Erau două apartamente pe palier, zece vecini, şi ne colindam toţi. De Sfintele Paşti, mergeam la udat, iar la Bobotează, duceam lumânarea de la unul la altul. E păcat. Eu cred că diferenţa dintre noi şi alte popoare, în sens pozitiv, asta era: tradiţiile, costumul popular, folclorul nostru, autenticităţile noastre care ne deosebeau în mod substanţial de alte popoare şi de alte comunităţi. Din păcate, fără să ne oblige nimeni, le pierdem. Aşa cum spuneaţi, profesorul, intelectualul de marcă Stelian Tofană de la Budeşti spunea că mai înainte ne era interzis şi eram supăraţi că nu ne lasă, mergeam pe ascuns, eram tentaţi. Acum, când avem libertate, înţelegem lucrurile invers. Eu nu cred că există cineva, probabil foarte puţini, care să nu vadă un film. De regulă, un film are o oră şi 40 de minute sau două ore. Îi puteţi dedica un film şi lui Iisus, Bisericii, Maicii Domnului? Atât. Şi îmi permit, prin intermediul dumneavoastră, să-i rog pe concetăţenii mei, pe care-i iubesc şi preţuiesc foarte mult, şi le mulţumesc pentru tot ceea ce au făcut pentru mine şi tot ceea ce fac în fiecare zi pentru dezvoltarea judeţului nostru, să dedice, preţ de un film, preţ de un spectacol, şi lui Iisus. Cred că am duce-o mai bine şi cred că lumea în care trăim ar fi mai bună.

               Rep.: - Cu siguranţă, aşa ar fi. Copiii merg din ce în ce mai puţin la colindat, dar e şi vina generaţiilor noastre care acum suntem părinţi, pentru că le spunem că le dăm un leu, dar să stea acasă şi să nu mai meargă prin frig sau prin tină. Or, dacă stai acasă, nu mai simţi acea atmosferă de sărbătoare şi nu mai eşti purtător de Hristos. Ce faci? Stai în casă şi te uiţi la televizor.

               Radu Moldovan: - O să supăr multă lume. Dar, în general, aşa suntem noi ca naţie. Toată lumea e de vină în afară de noi. Găsim vinovaţi în toate părţile. Dar eu cred că de ceea ce se întâmplă acum, principalii vinovaţi suntem noi, părinţii şi, cumva, în aceeaşi linie cu noi sau imediat după noi, sunt dascălii. Pentru că, dacă nu primeşti o educaţie corectă acasă, ea poate fi corectată de la 6 ani, din clasa zero, până la 14 ani. Dacă părinţii până la şase ani nu au reuşit să educe un copil, un dascăl dedicat, sufletist, poate reuşi în opt ani, de la 6 la 14 ani. Numai că, din păcate, lucrurile s-au denaturat şi într-o parte, şi în alta.

               Rep.: - Domnule preşedinte, în copilăria dumneavoastră, se împodobeau brazii? Se împodobeau aşa cum se împodobesc astăzi?

               Radu Moldovan: - În niciun caz. Mergeam în pădure, în zona de plantaţie de puieţi, aşa era regula, şi aveam un brad, dar mult mai sărăcăcios. Nu aveam instalaţii electrice. Fratele meu mijlociu era pasionat de electronică şi a luat nişte becuri de la stop-urile de bicicletă sau de la far, becuri mici, le-a lipit şi le-a legat în serie de o sârmă, le mai vopseam cu acuarele, şi ne-am făcut noi instalaţie. Dar nu existau minunăţiile care sunt acum. Din acest punct de vedere, lucrurile au evoluat foarte mult. Oraşele, satele sunt împodobite. Să ne aducem aminte că pe atunci nu aveam curent. Dar cred că era mai feeric. Era ceva care sufleteşte te ducea mai aproape de Betleem. Erau luminiţe în case, era zăpadă, era frumos. Chiar cu sărăcia de atunci.

               Rep.: - Moş Crăciun, cu sania, venea şi la Chintelnic?

               Radu Moldovan: - Venea. Îl aşteptam. Moş Crăciun era mai de treabă, Moş Nicolae ne pedepsea cu nuiaua. Eram mai mulţi, bugetul era mai mic la Moş Crăciun, societatea nu era atât de dezvoltată, dar primeam câte ceva. Primeam şi criticile şi pedepsele de rigoare, dar primeam şi cadouri.

               Rep.. – Anii au trecut. Am vorbit despre copilărie, despre cum mergeaţi la colindat, v-am întrebat de familie, de bunici şi, iată, la un moment dat, aţi devenit părinte. S-au schimbat lucrurile de Crăciun?

               Radu Moldovan: - Nu s-au schimbat foarte mult. Ca să fiu mai corect, mai obişnuim – pentru că poziţia pe care o ocup acum este una solicitantă -, am mai ieşit cu soţia la câte o cabană, dar din acest an am revenit la obiceiuri şi la tradiţii, dar nici atunci nu plecam până când nu mergeam la mama şi la mama soţiei mele la colindat. Terminam de colindat şi seara plecam, de obicei până în a doua zi de Crăciun. Din acest an am revenit la tradiţiile vechi. În acest an, a ajuns şi fratele meu mai mic, care de vreo 20 de ani este la Paris, a venit împreună cu copiii şi vom face Crăciunul în familie, de data asta la fratele meu mijlociu care e vecin cu mine. O vom lua şi pe mama noastră şi mergem cu toţii împreună să-l colindăm pe fratele mijlociu. Vom petrece seara de Crăciun în familie, la el. În ziua de Crăciun, împreună cu fiica mea şi cu soţia, vom merge s-o colindăm pe soacra mea, pe mama soţiei mele care în momentul de faţă locuieşte la Mogoşeni cu sora mijlocie a soţiei mele, Monica.

               Rep.: - Foarte frumos. Trebuie să păstrăm această atmosferă în familie. Sunt convins că v-aţi crescut şi fiica conform tradiţiilor. Unii părinţi spun doar poveştile cu Moş Crăciun cu sania, cu cadouri, uitând de Moş Crăciun Bătrânul şi colindele noastre. Dumneavoastră promovaţi foarte bine aceste tradiţii şi prin instituţiile pe care aveţi în subordine, în fiecare an având evenimente legate de sărbătoarea Crăciunului.  Crăciunul în Bistriţa-Năsăud arată frumos.

               Radu Moldovan: - Am avut şi am colegi care coordonează instituţiile de cultură care sunt oameni care iubesc foarte mult tradiţiile originale şi n-au prea lăsat să intervină aceste modernisme a colindelor cantate, ca să nu le spun cântate, în toate felurile, în mod comercial, doar de dragul de a face audienţă. Şi aş începe cu Alexandru Pugna, managerul Centrului Judeţean pentru Cultură, care este un om neobosit în promovarea folclorului autentic, a tradiţiilor şi a tot ceea ce înseamnă lada noastră de zestre cu care ne putem mândri; îl avem pe părintele Ioan Pintea, scriitor, preot, un om foarte bine pregătit în acest domeniu, care coordonează Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” şi, nu în ultimul rând, Alexandru Gavrilaş, directorul Complexului Muzeal care în fiecare an au găsit soluţii, chiar dacă am avut perioade de austeritate crâncenă, în mod special în acest an, să ducă mai departe tradiţiile de Crăciun. Să-l purtăm în activităţile noastre pe Iisus. Sigur, ce mai mare sărbătoare a noastră, a creştinilor, este Învierea şi Paştele, dar eu cred că imediat după vine Naşterea. Să nu uităm niciunul dintre noi că Dumnezeu a iubit atât de mult şi atât de tare lumea încât l-a dat pe singurul său Fiu pentru ca toţi cei care cred în el să nu pierim şi să avem viaţă veşnică, dovada sacrificiului suprem. Adică, n-a dat Fiul, El s-a sacrificat pentru noi, iar noi nu avem timp două ore pe săptămână să ne rugăm şi să-i mulţumim. Asta ar trebui să facă fiecare creştin. Dar, trebuie să rămânem optimişti.

               Rep.: - Să rămânem optimişti, sunteţi un om optimist. Avem un proiect cu „Poarta Transilvaniei” prin care promovaţi foarte mult acest judeţ şi am văzut că sunteţi foarte implicat. Participaţi la orice eveniment, la sărbătoari în judeţ, sunteţi în mijlocul comunităţilor. În ultimii ani, judeţul nostru a ieşit în faţă în multe topuri, atât în cele culturale, cât şi în cele administrative, unde sunteţi dat ca exemplu pentru proiectele pe care le faceţi. Cred că aceste lucruri nu se pot face dacă nu îţi iubeşti judeţul. De curând am colindat şi în curtea Spitalului Judeţean, la inaugurarea noului sediu al UPU. Sunt lucruri care trebuie amintite.

               Radu Moldovan: - Mă întorc în copilărie, la Chintelnic, şi voi folosi o expresie de acolo. „Nu sunt vrednic de câte lucruri am primit de la concetăţenii mei şi de la bunul Dumnezeu”. Prin tot ceea ce fac eu, nu fac altceva decât, cumva, încerc să răscumpăr sau plătesc colinda, plătesc ceea ce am primit de la această comunitate minunată şi-i mulţumesc bunului Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat, atât mie, personal, pentru realizările mele personale – o familie frumoasă, un copil minunat -, şi în mod special pentru sprijinul pe care mi l-a dat, mie şi colegilor mei, să facem în acest judeţ – şi vă mărturisesc pentru prima dată – lucruri la care nu am îndrăznit nici să visez. Pentru că, toţi cei de bună credinţă ştiu cum arăta judeţul Bistriţa-Năsăud în anul 2012, cum arăta infrastructura, atât cea rutieră, cât şi cea culturală,  şi mă refer la toate tipurile de infrastructură. Sunt un om mândru, dar nu în zona păcatului, nu într-o zonă extremă, sunt foarte mândru că sunt bistriţean, sunt mândru cu păunul, cu pieptarul, cu ia noastră, sunt mândru de Coşbuc, de Andrei Mureşanu, de Liviu Rebreanu, de Ion Pop Reteganul, de toţi cei pe care i-a dat judeţul nostru, de Mitropolitul Bălan, de Miron Cristea, de tot ce a dat această comunitate de-a lungul istoriei ei. Eu mi-am propus şi m-am rugat la Dumnezeu să mă ajute şi acum sunt în situaţia în care trebuie să-i mulţumesc că mi-a dat mai mult decât aş fi îndrăznit să cer. Am reuşit să punem judeţul Bistriţa-Năsăud, un judeţ mic din nordul Transilvaniei, pe podium. Nu are nimeni Spital Judeţean de Urgenţă cum este în Bistriţa, nu are nimeni Centru Cultural Dacia cum este în Bistriţa, nu are nimeni Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” cu carte veche şi cu tot ceea ce avem noi acolo. Nu are nimeni un castel ca cel de la Posmuş; nu are nimeni infrastructură de drumuri judeţene ca a noastră şi aş putea continua. Consiliul Judeţean, preşedintele, cele 62 de primării din judeţ, consiliile locale, au reuşit să se claseze pe podium la orice tip de fonduri atrase. Dacă înainte la toţi cei care nu învăţau la Medicină li se spunea că îi trimit la spital la Bistriţa, acum creăm invidie, pentru că acolo avem, pe lângă dotări, în ultimii patru ani au venit peste 90 de medici care au grijă de noi când avem nevoie. Să dea Dumnezeu să nu avem niciodată. Dar, într-adevăr, s-a creat o echipă, s-a creat o emulaţie, s-a creat o concurenţă sănătoasă între mine şi primari, între primari şi mine, care luăm mai multe proiecte, care atragem mai multe fonduri, care avem drumuri mai bune, care avem cămine mai frumoase, care avem dispensar mai frumos, care face evenimente mai frumoase de sărbătorile de iarnă, care are şcoală are copii mai buni. E o concurenţă pozitivă care s-a creat între noi, cei care lucrăm în administraţie, care aduce bunăstare concetăţenilor noştri. Judeţul Bistriţa-Năsăud scrie istorie. Este o realitate. Eu ard ca o lumânare pentru comunitate. Dacă credeţi că cineva i-a prezis unui copil din Chintelnic, în 1968, când s-a născut, că el va ajunge preşedintele judeţului (pe vremea aceea era prim-secretar), ei bine, nici nu visam la aşa ceva. În schimb, destinul scris în carte de bunul Dumnezeu m-a adus aici, sunt mândru de asta, le mulţumesc concetăţenilor mei, le sunt profund îndatorat şi le voi fi recunoscător toată viaţa pentru tot ce am primit de la ei. M-am străduit şi într-o oarecare măsură am şi reuşit. Le mulţumesc şi lor şi bunului Dumnezeu că am făcut lucruri de care concetăţenii noştri să fie mândri. Să ştiţi că frumoşii colindători de pe Valea Ilvelor, de la Colibiţa, din străinătate sau din alte zone ale ţării acasă, îmi scriu mesaje pe facebook, mă întreabă de ce aici se poate şi în altă parte nu, îmi spun să merg şi la ei, mă întreabă de ce preşedintele lor nu face, lucruri care, mărturisesc, cu păcatul de rigoare, mă fac mândru, îmi fac plăcere. Un mesaj pe facebook sau pe privat pe care-l primesc de la un om care-mi spune „Domnule Moldovan, Dumnezeu să vă dea sănătate! Copilul meu a fost salvat pentru că helicopterul a ajuns la timp”, pentru că avem heliport şi a putut fi dus unde trebuie. Doctorul Farcaş, doctorul Bumbu, doctoriţa Albu, Sever Moldovan sau Radu Elisei, Andrei Vârciu şi mulţi alţii – sper să nu se supere unii pentru că nu-i amintesc -, în momentul de faţă fac minuni. Au tehnologie de ultimă generaţie, au şi foarte multă bunăvoinţă şi aplecare către pacienţi şi aceste lucruri pentru mine sunt munţi de aur. Un astfel de mesaj cumva recompensează eforturile pe care eu, împreună cu colegii mei, pentru că administraţie se face în echipă, sunt munţi de aur. Le mulţumesc acestor oameni şi, atât cât voi mai sta aici, voi face tot ce ţine de mine ca la finalul mandatului, în 2024, să pot spune că am terminat. Şi sunt în situaţia în care aproape toate vor fi gata, depinde cum se vor derula ultimele licitaţii şi cât se vor contesta între ei.

               Rep: - Nu v-aţi răzgândit în legătură cu 2024, spre 2025? Cred că toată lumea vă întreabă.

               Radu Moldovan: - Toată lumea mă întreabă şi toată lumea nu crede.

               Rep: - Toată lumea vrea să fiţi în continuare.

               Radu Moldovan: - E ziua de Crăciun, nu facem politică.

               Rep.: - Dumneavoastră spuneaţi că faptele sunt importante, nu vorbele. Faptele există. Ar mai lipsi ceva judeţului în momentul de faţă?

               Radu Moldovan: - În momentul de faţă suntem în fază avansată pentru obţinerea finanţării pentru noua aripă a spitalului de radioterapie; am cumpărat Hotelul Krone pentru a face Secţia de Recuperare; pentru sistemul de sănătate am găsit soluţii pentru reabilitare, extindere şi modernizare a Secţiei de Psihiatrie, deci, pe zona de sănătate vom avea top, absolut tot.

               Rep.: - A spus şi ministrul că este cea mai modernă secţie a UPU.

               Radu Moldovan: - Şi nu doar el. Este o bucurie şi o mândrie pentru mine. Pe zona de infrastructură rutieră o să fim cu 99%  infrastructură reabilitată şi modernizată, pe zona de infrastructură apă-canal, atât cât a fost posibil, atât cât era eligibil, adică 90% din populaţie să aibă acces la reţelele publice de apă şi 70%  la reţelele de canalizare. Instituţiile de cultură sunt deja toate în case noi, cu toată dotările – autoturisme, autocare, săli de spectacole, absolut tot ce le trebuie. În plus, vom avea Castelul de la Posmuş şi Castelul de la Comlod. Suntem primul judeţ din România în care nu va mai fi niciun copil în cămin, într-o zonă instituţionalizată. Toţi copiii, din luna ianuarie, vor fi în case de tip familial, în adevărate vile, cum foarte mulţi concetăţeni de-ai noştri nu au acasă. În zona DGASPC-ului sunt de departe pe primul loc din ţară, cu sediu nou, cu toate dotările.

               Rep.: - I-aţi şi colindat pe aceşti copii cu daruri.

               Radu Moldovan: - Voi folosi acest prilej ca să spun că Moşul TeraSteel a făcut cadouri din panouri extraordinare, 2500 de cadouri extraordinar de consistente au ajuns în toate căminele noastre, dar şi la copiii legitimaţi la Clubul Gloria, şi nu numai, şi la Asociaţia „Împarte bucurie”, şi la la cantina şi Asociaţia Protopopiatului. Moşul TeraSteel a fost foarte generos în acest an şi ne vom strădui să fim cuminţi să fie la fel şi anul viitor. Am avut o săptămână plină. Împreună cu colegii mei, am fost peste tot, la toţi cei care, într-un fel sau altul, au fost văduviţi de relaţii calde ale unei familii. Eu, împreună cu colegii mei şi cu partenerii de la TeraSteel, am încercat să ţinem locul Moşului.

               Rep: - Domnule preşedinte, sunt ziarist de 20 de ani. Ce nu v-am întrebat astăzi şi aţi vrea să spuneţi?

               Radu Moldovan: - Ce-mi doresc!!

               Rep.: - Ce vă doriţi de la Noul An?

               Radu Moldovan: - Să fim cu toţii sănătoşi, să încercăm să fim măcar un pic mai buni, un pic mai solidari unii cu alţii, un pic mai apropiaţi de Dumnezeu şi, prin aceste picuri, prin aceste lucruri minime pe care le putem face cu toţii, sunt convins că Dumnezeu va avea grijă de noi şi vom avea o viaţă mai bună. De asemenea, folosesc acest prilej pentru a le mulţumi tuturor colegilor şi colaboratorilor mei pentru sprijinul acordat pentru a trece prin cel mai complicat an pe care l-am parcurs de când sunt la Consiliului Judeţean şi, de asemenea, să-i asigur pe oameni că nu vom precupeţi niciun efort şi în anul care vine vom continua investiţiile, vom continua să avem grijă de ei şi vom continua să-i facem să fie mândri de noi şi de locul în care Dumnezeu i-a hărăzit viaţa, adică în judeţul Bistriţa-Năsăud. Sărbători binecuvântate, linişte şi pace în continuare şi „La mulţi ani!”

               Rep.: - Vă mulţumim. Cu ce putem, de fiecare dată răspundem şi noi prezent la evenimente. Este important ca fiecare, atât cât poate, să fie alături de dumneavoastră în proiecte şi alături de judeţ, până la urmă. Să aveţi bucurii de sărbători, linişte, pace şi, cu siguranţă, ne vom întâlni şi la anul pentru că preşedintele Consiliului Judeţean va avea, cu siguranţă, foarte multe proiecte frumoase.

               Vă dorim un Crăciun încărcat cu lumină şi linişte şi, nu uitaţi ca din când în când să mai spuneţi şi poveştile noastre româneşti, pentru că suntem mândri că suntem români din judeţul Bistriţa-Năsăud şi suntem mândri fiecare în parte de ceea ce avem. Toate cele bune.         

Menuț Maximinian

https://www.facebook.com/emilradu.moldovan/videos/286056180210358