( Intreviu) PS Benedict Bistriţeanul: Copilaş, cu straiţa şi „colinda”din răchită, vesteam Naşterea. Nici o casă nu rămânea necolindată

         Rep.: - Slobod îi a colinda? Cu siguranţă la fiecare casă, la fiecare geam de creştin, în această perioadă, se aud colindele. Colindele sunt aduse de cete de colindători prin toate satele, toate oraşele, unde se vesteşte Naşterea Mântuitorului. Este perioada în care, în colindele noastre tradiţionale, şi sfinţii coboară pe pământ pentru a se bucura alături de noi şi a colinda şi aştepta marea bucurie în care Pruncul Sfânt vine în lume şi ne aduce mântuirea.Suntem într-o zi deosebităde Crăciun, şi ne bucurăm de un colindător deosebit – Preasfinţitul părinte Benedict Bistriţeanul.

         Episcop Benedict Bistriţeanul: - Lăsaţi Crăciunul să intre în casă?

         Rep.: - Lăsăm, lăsăm.

         Episcop Benedict Bistriţeanul: - Suntem bucuroşi să fim la această sărbătoare împreună cu toţi credincioşii de bine din Bistriţa şi din împrejurimi, să trăim aceleaşi sentimente împreună prin slujbele şi colindele care ne vestesc acest lucru nemaiauzit că Dumnezeu vine alături de noi pe pământ.

         Rep.: - Preasfinţite părinte, ne aflăm într-o casă tradiţională, aşa cum erau casele noastre, unde colindul era aşezat la loc de cinste. În copilărie, umblaţi la colindat?

         Episcop Benedict Bistriţeanul: - Sigur. Nu exista copil care să nu meargă la colindat. Colindul din Seara de Ajun era precedat cu multe săptămâni înainte în care ne adunam pe la casele noastre şi învăţam colindele. Şi nu numai că le învăţam, dar era acea atmosferă frumoasă prin ne adunam, prin care intram în tot ceea ce presupunea sărbătoarea Crăciunului, în general, şi liturgic vorbind. Fiecare sărbătoare mare are o perioadă de pregătire şi, faptul că făceam aceste repetiţii, cum le numeam noi, ne ajuta să intrăm în această atmosferă a Crăciunului. Învăţam colindele vechi, în primul rând, pentru că era nevoie de această continuitate. Noi aparţineam unui spaţiu geografic şi cultural deopotrivă şi eram datori să învăţăm acele colindele pe care bătrânii noştri ni le învăţau, adică colindele foarte vechi dar, e adevărat, adăugam şi altele mai noi, pentru că fiecare an trebuia să aducă şi ceva în plus. Făceam această perioadă de pregătire, iar ziua de Ajun, nu seara - pentru că începeam destul de devreme ca să cuprindem tot satul – era foarte intensă din punct de vedere emoţional. Îmi aduc aminte – pentru că m-aţi provocat, sunt nostalgic – că nici nu prea dormeam în noaptea de dinainte de emoţia zilei în care trebuia să punem în lucrare tot ceea ce învăţasem şi pregătisem pe toată durata Postului şi pe perioada multor săptămâni. Începeam dintr-un anumit loc al satului şi băteam la poarta fiecărei gospodării, până noaptea târziu. Nimeni nu trebuia să fie lăsat deoparte. E adevărat că se putea întâmpla ca unii să nu deschidă tot timpul poarta, dar acei oameni care nu deschideau poarta nu erau dintre cei mai bine primiţi în sat şi îşi atrăgeau o faimă proastă, ca să spun aşa. Foarte rar se întâmpla, dar eram avertizaţi în acest sens – şi erau avertizaţi – că cine nu-i primeşte pe colindători, nu-l primeşte pe Dumnezeu, pentru că, odată cu colindătorii vine Hristos şi colindă. De altfel, aşa se şi prezintă naraţiunea în colindele noastre că, deodată cu colindătorii vine şi Hristos-colindătorul sau şeful cetei. Aşa că sunt nostalgic la acele momente, parcă s-au întâmplat chiar ieri, atât de prezente sunt în memoria afectivă încât îmi aduc aminte cu foarte mult drag, ca al timpul prezent. Sunt tare recunoscător lui Dumnezeu pentru comunitatea din care provin şi pentru lucrurile frumoase pe care le-am trăit acolo cu ei.

         Rep.: - Ce era pe masa de acasă? Cu ce aşteptau colindătorii?

         Episcop Benedict Bistriţeanul: - Chiar din vechime există această tradiţie a noastră: cu mere, cu nuci, cu colăcei, bineînţeles, cozonacul, care era nelipsit şi care era bine gătit de gospodine şi ne plăcea foarte mult. Sigur, erau pregătite şi celelalte bucate, însă trăiam şi această aşteptare a Postului, şi chiar dacă ne făceau să înţelegem că toate sunt pentru Crăciun, noi ştiam că, după Sfânta Liturghie, este slobod la de toate. Era tare frumos să observi că în fiecare casă se pregăteau pentru cele spirituale, dar şi pentru cele materiale care însoţesc orice sărbătoare şi, cu precădere, sărbătoarea Crăciunului, dar mai ales omenia era cea care mă încânta de fiecare dată, zâmbetul de pe buze şi faptul că se bucurau când cineva le deschidea casa. Eram, sigur, copilaşi, straiţa noastră, ceea ce la noi se  numeşte „colindă”, făcută din răchită, pregătită dinainte, îndesată, din ceea ce ieşea din rindea, care era cumva semnul Crăciunului, şi lăsam în fiecare casă câte o bucăţică pentru belşug şi pentru binecuvântare. În acest sens, trăiam totul ca un timp foarte intens, dar era şi această întâlnire fericită între noi, colindătorii şi cei ai casei şi satul vuia de foarte multă bucurie. Erau şi mulţi tineri pe vremea aceea.

         Rep.: - Da, se auzea în tot satul cum răsună cetele de colindători. Spunea vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu că mai ales copiii, prin glasurile lor, sunt purtători de Hristos care anunţă Naşterea Mântuitorului. Cât de important este să mergem la colindat şi să primim colinda în case?

         Episcop Benedict Bistriţeanul: - Colinda este vestirea Naşterii Domnului. Ne aducem aminte că îngerii au primii care au adus această veste bună poporului: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună voire”. În termeni generici, este considerată prima colindă şi, de acolo, în decursul timpului, noi am învăţat cântări care să aducă această Bunavestire a Naşterii Domnului. De fapt, care este această Bunăvestire? Cu noi este Dumnezeu, adică avem un Dumnezeu de aproape, avem un Dumnezeu care s-a făcut ca şi noi, care a intrat în pielea noastră, pentru că, de altfel, şi colindele exprimă această realitate şi limbajul pe care-l folosesc nu este departe de această teologie a întrupării. Şi atunci, într-o formă poetică şi însoţită şi de melodii, colindele înseamnă Evanghelie populară sau Evanghelie exprimată în termeni accesibili şi vestită pe la casele creştinilor. Pe de o parte, exprimă un eveniment care s-a întâmplat acum mai bine de 2000 ani, dar arată acest eveniment şi la timpul prezent, pentru că colinda nu are doar un caracter trecut ci are un caracter prezent tocmai pentru că are această interacţiune intensă dintre cei care aduc vestea şi gazdele care o primesc. Colindele în sine şi obiceiul colindatului  au, împreună, un caracter liturgic în sensul de a face prezent acest eveniment care s-a întâmplat acum mai bine de 2000 ani. În acest sens premerg rânduielile din Biserică, dar şi urmează rânduielile din Biserică, pentru că, colindăm înainte de Crăciun, dar colindăm şi după Crăciun, până la Bobotează. În acest sens, se continuă ceea ce noi numim rânduiala de la Biserică cu rânduiala de acasă. De fapt, nu există, la cum trăim noi, o discontinuitate între ceea ce însemna rânduiala de la Biserică şi cea de acasă ci, dimpotrivă, era o naraţiune continuă şi, într-un fel, o liturghie continuă care ne plasa într-o atmosferă specifică, probabil cea mai intensă, cea mai frumoasă, cea mai plină de vioiciune şi de veselie pe care o presupune anul liturgic, în general. Aşadar, colindatul este o datină din străbuni, dar este legat de timpul prezent pentru că, încă odată, noi trăim întruparea, trăim venirea lui Dumnezeu pe pământ ca un eveniment prezent.

         Rep.: - Mai ales aici, la noi, în Transilvania, parcă colindele sunt mai frumoase, mai speciale faţă de alte popoare. La noi, în colindă – „Coborât-o, coborât/ Dumnezeu pe est pământ”, adică Dumnezeu coboară în mijlocul nostru, vine la noi la masă.

         Episcop Benedict Bistriţeanul: - Este foarte important că avem un Dumnezeu de aproape pentru că, dacă ar fi fost un Dumnezeu iubitor, desăvârşit, dar foarte departe, era un Dumnezeu rece, un Dumnezeu străin, dar noi, prin întruparea lui, înţelegem această umanizare în sensul acesta al apropierii pe care Dumnezeu o are faţă de noi. Şi la bogat, şi la sărac, dacă este să mergem în continuare pe naraţiune, la bogat pentru el are nevoie să simtă această prezenţă a lui Dumnezeu şi să-şi arate generozitatea, dacă este vorba de Crăciun, pentru că colindătorii primesc şi daruri, până la urmă. În primul rând, bogatul şi, iar dacă bogatul este sau nu este disponibil, apoi şi săracul, pentru că Crăciunul în casă nu vine doar pentru unii şi pentru alţii nu. Crăciunul şi întruparea lui Hristos este pentru toţi. Nu rămâne nimeni pe dinafară atâta timp cât îşi doreşte să fie gazdă bună celui care vine pe pământ. De atunci avem şi acest sens frumos al boierului: „Sculaţi voi, boieri plugari”, boieri români, boieri plugari. Sigur, am unele amintiri când vine vorba despre acest termen de boier. Într-un fel, acest termen de boier a fost compromis în perioada de tristă amintire, dinainte de ’89. Dar, în sensul iniţial al cuvântului, boier era generos, cel care-l primeşte pe Hristos cu generozitate în casa lui, cel care-i primeşte pe colindători, în însoţeşte pe Hristos în această coborâre pe pământ şi atunci este foarte generos la sfârşit, în sensul că oferă cu generozitate din toate roadele muncii mâinilor sale. Adică, e un fel de binecuvântare pe care o primeşte de la Dumnezeu pentru că cineva îi calcă pragul şi, călcându-i pragul, el îi primeşte pe acei oaspeţi ca pe trimişii lui Dumnezeu pentru că, încă odată zic, şeful grupului de colindători este tot timpul Hristos. Generozitatea se vede la maximum şi de aici această boierime ca simţământ şi nu atât ca cel care posedă multe avuţii ci mai degrabă ca cel care este generos şi împarte din tot ceea ce el are oaspeţilor cei mai de seamă care sunt colindători.

         Rep.: - Dumnezeu, în nemărginita sa dragoste pentru noi, care suntem după chipul şi asemănarea Sa, şi-a trimis unicul Fiu pe pământ şi L-a făcut om ca şi noi pentru ca, mai apoi să avem mântuirea. Cât de important este acest moment în care ne aflăm, momentul Naşterii Mântuitorului?

         Episcop Benedict Bistriţeanul: - Înţelegem multe lucruri din acest moment. În primul rând, ceea ce spuneam că avem un Dumnezeu de aproape, şi  este esenţial. La noi, la slujbe, mereu cântăm „Cu noi este Dumnezeu” - Emanuel. De la Crăciun încoace, numele lui Dumnezeu este Emanuel, adică Dumnezeu este cu noi. Şi atunci, e punctul de plecare. Iar tot ceea ce urmează este o călătorie cu Dumnezeu. Bucuriile vin de la Dumnezeu, iar atunci când suntem nevoiţi să trecem prin momente mai grele, călătoriile noastre se întâmplă cu Dumnezeu, pentru că El a venit pe pământ nu ca să primească cinste ci ca să slujească şi să sufere deodată de noi, să simtă tot ceea ce presupune viaţa umană, în afară de păcat, dar cu toate efectele păcatului în viaţa Sa, asumând păcatul întregii lumi. În acest sens, avem un Dumnezeu care se bucură cu noi, dar avem şi un Dumnezeu care suferă împreună cu noi, avem un Dumnezeu care Înviază  şi ne deschide această cale a vieţii veşnice, avem un Dumnezeu care ne oferă loc în Împărăţia Sa. Dacă e vorba de bucate şi de masă, şi Împărăţia lui Dumnezeu se descrie ca o masă, ca o formă comuniune intensă: „Fericit este cel care va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu”. De aceea, şi masa Crăciunului capătă importanţă ca imagine a acestei întâlniri deosebite pe care o vom avea la nivel continuu în Împărăţia lui Dumnezeu, atâta timp cât îl vom primi în casa noastră. Cei care ne străduim să-L primim, ne va primi şi Dumnezeu dincolo, pentru că, până la urmă, ne dorim să fim cu El. În acest sens înţelegem că sărbătoarea Crăciunului inaugurează o viaţă împreună cu Hristos. E cea mai bună veste din lumea aceasta. Că nimic nu este la întâmplare, nici bucuriile, nici tristeţile nu le trăim în singurătate ci cu Cel care s-a făcut ca şi noi, cu Cel care trăieşte deodată cu noi, cu tot ceea ce îi este dat omului să trăiască în această lume.

         Rep.: - Ce frumos aţi spus că, pentru străbunii noştri, şi viaţa de acasă era o continuă liturghie, pentru că ei tot timpul erau legaţi de credinţă şi de Biserică. Nici nu se concepea altfel. La Marele Praznic al Crăciunului se deschidea casa dinainte, casa de parade, cum se spune pe la noi. Puţine sunt momentele în care această cameră se deschide. Unul dintre ele la Crăciun când se aşteaptă colindătorii acolo şi omul pune, într-adevăr, tot ce are mai bun pe masă pentru că ştie că vine Mântuitorul, Micul Prunc în casa lui. Mă bucur tare mult că avem tradiţii frumoase, tocmai oglindite din faptul că străbunii noştri erau într-o continuă comuniune cu Biserica. Vreau să vă întreb, Preasfinţite părinte, astăzi, noi, în această lume, când parcă nu ne mai ajunge timpul, cum putem rămâne în această permanentă comuniune cu Dumnezeu?

         Episcop Benedict Bistriţeanul: - Este important să ne stabilim nişte priorităţi. Este adevărat, timpul fuge, se grăbeşte, cum zicem noi, dar mai e şi continuarea. Vremea stă şi vremuieşte, adică, dacă tot timpul este aşa de scurt, cred că nu ne permitem să facem multe lucruri, ci ne permitem să facem mai ales ceea ce este esenţial, important. Or  „investiţia” în cele ale lui Dumnezeu şi ale Împărăţiei lui sunt de maximă importanţă şi trebuie să ocupe primul loc. Ca să putem avea şi bucuria de Crăciun şi această permanenţă la care v-aţi referit, e nevoie de pregătire. Înainte, oamenii trăiau această continuitate mai ales că viaţa liturgică li se suprapunea peste viaţa obişnuită. Aveam un Post al Crăciunului înainte de sărbătoarea Crăciunului. Pentru majoritatea, înainte, Postul era sfânt. Ne aducem aminte că şi vasele, înaintea Postului, se spălau cu leşie ca nu cumva să rămână nici urmă de mâncare de fruct, de dulce. Şi atunci, draga familie se străduia să postească în toată această perioadă. O pregătire aduce cu sine şi posibilitatea de a trăi intens momentul. Perioada de Post e perioada liturgică a pregătirii. Apoi, zilele de Crăciun şi sărbătorile care urmează reprezintă perioada bucuriei care tot în cheie liturgică se trăiau – şi nu o spunem doar la trecut – ci sunt o posibilitate şi pentru noi de a trăi totul la timpul prezent. Deci, pentru a avea această conştiinţă şi a avea această intensitate a momentului e nevoie să suprapunem programul liturgic peste viaţa noastră obişnuită, să nu mai fie această discrepanţă între ceea ce propune Biserica şi între ceea ce ne gândim noi că trăim în viaţa de zi cu zi. Timpul, ca să capete valoare, trebuie să se întâlnească cu veşnicia lui Dumnezeu. Or, toate rânduielile acestea liturgice, slujbele, însoţite de pregătirea noastră, au în vedere acest lucru. Şi, din fericire, şi reuşesc. Acum, e vorba şi de o decizie a noastră, de ce ne dorim în această lume. Odată cu timpul se întâmplă şi acea filtrare necesară a lucrurilor, în sensul că ne dăm seama că multe din cele pe care le-am făcut nu erau obligatorii, nu erau dintre cele esenţiale şi atunci, cred că nu este important să aşteptăm doar trecerea timpului ci analiza aceasta a vieţii noastre să fie din vreme-n vreme, şi cât mai des, ca să nu pierdem esenţialul. Dacă le câştigăm pe toate şi pierdem esenţialul, cred că e un mare minus şi riscăm să pierdem prilejul, cum se spune. Mi-a plăcut când am citit expresia „Intuiţia prilejului”, adică să se ştie, acum e Post, acum e sărbătoare. Dacă amesteci lucrurile nimic nu mai iese. Timpul este diferit calitativ şi atunci e nevoie să ne întoarcem la această succesiune sănătoasă pe care o presupune rânduiala Bisericii, încă o dată spun, asumată în viaţa cotidiană.

         Rep.: - Să ne propunem acest lucru cu toţii. Cel mai frumos lucru pentru un copil - suntem copiii Domnului - este să ajungem în braţele părinteşti. Este şi una dintre cărţile dumneavoastră. Particip şi eu foarte mult la liturghii, atunci când pot. Eu sunt un ziarist creştin asumat pentru că aşa am crescut, cu credinţa şi Biserica în sufletul meu. De multe ori când suntem prezenţi acolo, la Biserică, şi vă aşteptăm, lumea spune că, credincioşii spun: Vine Episcopul nostru, Benedict Bistriţeanul. Cum găsiţi acest ţinut – Bistriţa-Năsăud?

         Episcop Benedict Bistriţeanul: - Ne este foarte drag să venim aici şi, sigur, eu sunt şi foarte onorat că port acest supranume – Bistriţeanul. Mă simt mereu acasă când vin în ţinutul Bistriţei şi Năsăudului, în oricare dintre regiunile care formează acest minunat judeţ. Dacă e vorba de tradiţii, în general, e un loc aparte şi mărturisesc că se resimte acest lucru oriunde ne-am îndrepta paşii. E vorba de o tradiţie care este respectată, e vorba de comunităţi bine aşezate, e vorba de oameni cuminţi şi cuviincioşi. Şi cu mare drag aştept momentul în care, fie în ţinutul Bistriţei, fie în Ţara Năsăudului, fie în zona Becleanului, venim la slujbe şi suntem împreună cu preoţii şi cu credincioşii de acolo. E adevărat, orice întâlnire de genul acesta e o mare sărbătoare. Sărbătoarea e că Domnul vine pe pământ, dar sărbătoare este şi pentru că alături de Domnul suntem noi adunându-ne. Preţuim tare mult această zonă şi, cu atât mai mult, chiar dacă eu de origine nu sunt de aici, nădăjduiesc că prin prezenţa tot mai frecventă şi prin activităţile pe care le desfăşurăm aici, tot mai multe, să reuşesc să mă fac unul dintre dumneavoastră şi să mă resimţiţi în felul acesta cu toată inima alături de tot ceea ce se întâmplă frumos aici. Eu oricum mă simt un privilegiat al acestei fericite geografii şi al oamenilor cuminţi care locuiesc în acest ţinut binecuvântat de Dumnezeu.

         Rep.: - Vă mulţumesc tare mult că ne-aţi colindat în zi de Mare Praznic. Un mesaj în zi de Crăciun.

         Episcop Benedict Bistriţeanul: - Mi-am amintit de o colindă frumoasă pe care o cântam în zilele de Crăciun pe care s-o primiţi cu toată inima: „Noi în ziua de Crăciun/ Lăudăm pe Cel prea Bun/ Şi îi colindăm frumos/ Domnului Iisus Hristos./ Şi îi colindăm frumos/ Domnului Iisus Hristos”. Vă rog din toată inima să primiţi colindul meu în casele dumneavoastră, să aveţi multă bucurie de la Cel care vine pe pământ şi să rânduiască Dumnezeu momente foarte frumoase şi foarte intense alături de toţi cei dragi la slujbele noastre de la Biserică, dar şi la mesele bine rânduite de dumneavoastră în casele dumneavoastră şi în gospodăriile pe care le aveţi şi le organizaţi cu atât de multă dibăcie şi cu atât de multă hărnicie. Vă dorim sărbători cu bucurie, Hristos să se Nască în sufletele dumneavoastră şi să vă aducă îmbrăţişare, să aducă momente frumoase cu toţi cei dragi ai dumneavoastră. Sărbători fericite!

         Rep.: - Mulţumim foarte mult, Preasfinţite părinte! Nu uitaţi să mergeţi la colindat în continuare, până la Sfântul Ioan tot colindăm şi vestim Naşterea Mântuitorului. Sperăm că ne-aţi primit în casele dumneavoastră cu drag pentru că vi l-am adus pe Hristos în casă, cum zice colinda de la mine, de pe Valea Ţibleşului: „Un mănunchi de busuioc/ Să aibă gazda noroc/ Cu-n mănunchi de nintă creaţă/ Să aibă gazda viaţă,/ Tăt mergând  şi stând pe laiţă”. Toate cele bune şi fiţi oameni credincioşi.