( Interviu) PS Macarie: Sunt un episcop colindător plecat din colţ de rai ţibleşan în lumea largă pentru a-L vesti pe Mântuitorul

 

 

         Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi: - Suntem la obârşii, în casa tradiţională a văilor Ţibleşului. În această casă a locuit unchiul Ioan şi mătuşa Raveca, cu toţi ceilalţi din familia mare, între care şi cunoscuta Olimpia Deneş. Mă bucură că, în acele din urmă, această casă am putut să o cumpăr şi s-o donez comunităţii. În această casă străveche am adunat cele mai preţioase odoare – iată, ne adunăm şi noi, inclusiv acum, în prag de Crăciun, pentru a colinda şi pentru a ne bucura împreună, pentru că aceasta înseamnă prăznuirea: bucuria de a fi împreună şi de a-L lăuda şi a-L mărturisi pe Mântuitorul Iisus Hristos. Acum, de Crăciun, iarăşi Domnul se face Om de dragul nostru şi spre folosul nostru, ni se arată sub chipul Pruncului Emanuel ca să-l primim în ieslea sufletului nostru, în ieslea inimii noastre. Aici doreşte Mântuitorul Iisus Hristos să-şi facă culcuş. Eu mă bucur că v-am putut primi – dar m-aţi primit şi frăţiile voastre – în această străveche casă de la Spermezeu de la poalele Munţilor Ţibleş pe care, iată, am conservat-o in situ, aici, în inima satului, lângă Biserică şi şcoală şi mă bucur că această casă este vie prin datinile noastre străbune, prin faptul că ne adunăm împreună, prin faptul că îl lăudăm pe Atotmilostivul Dumnezeu împreună, în mod deosebit la cele două mari praznice, la Crăciun şi la Paşti şi, ori de câte ori avem posibilitatea, ne adunăm de mai aproape sau de mai departe. În vară, am avut o frumoasă sărbătoare aici, în casa noastră tradiţională, şi îmi doresc să ne adunăm cât mai des şi această casă să fie cu adevărat o casă vie, aşa cum a fost odinioară când era locuită permanent.

 

 

         Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi: - Veneam a colinda în această casă, mai ales că veneam la rudeniile mele şi am fost foarte apropiat de toţi bătrânii care locuiau în casele străvechi de odinioară. Din nefericire, sunt foarte puţine care au mai rămas şi nu au fost demolate, între acestea şi această casă. Mai sunt câteva şi îmi doresc ca aceste case să fie conservate, dar mai cu seamă să păstrăm duhul acestor case, duhul cuminte şi curat al celor care le-au însufleţit şi le însufleţesc. În Crăciunul copilăriei, în mod deosebit, pregătindu-mă pentru praznicul Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos – am slujit şi de Sfântul Nicolae – şi m-am folosit, în mijlocul celor pe care-i păstoresc în Scandinavia, de o poezie care este foarte actuală pentru noi toţi, care se potriveşte şi acum, de Crăciun, de sărbătoarea Sfântului ierarh Nicolae dăruitorul, cel care este chipul blândeţilor şi al bunătăţii. Şi la această sărbătoare a Sfântului ierarh Nicolae ne simţim cu toţii copii şi spunem aşa: „Chiar dacă ghetele au număr mare/ În suflete eu mă simt copil/ În mine încă se mai bucură copilul/ De orice dar, oricât ar fi de mic”. Şi la Crăciun, colindând, ne simţim copii, ne simţim neprihăniţi şi, atâta vreme cât ne simţim copii lăuntric, avem toată şansa de a intra în Împărăţia Cerurilor, pentru că Domnul Însuşi ne spune: Nu veţi putea intra pe poarta raiului decât în măsura în care veţi fi cu sufletul neprihănit asemenea copiilor”. Aşadar, se cuvine să fim copii sufleteşte, să rămâne copii şi să ne bucurăm aşa cum ne-am bucurat în copilărie şi acum, pentru că, deşi avem vârste diferite, cu toţii suntem tineri şi suntem copii, ne simţim copii lăuntric, ne simţim copii sufleteşte.

 

 

         Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi: - Am avut, avem şi vom avea o copilărie frumoasă.

 

 

         Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi: - Şi aceste străvechi colinde, ca şi toate colindele din arealul nostru românesc, sunt pline de mireasmă duhovnicească şi sunt foarte profunde. Sunt creaţii populare însă de mare profunzime teologică, cum este şi acea colindă pe care am colindat-o împreună cu colindătorii de la Spermezeu, cu colindătorii de la Agrieş, cu colindătorii de la Căianu Mic: „De ieşi gazdă până-n prag/ Să te colindăm cu drag./ Intră iară gazdă-n casă/ Şi aprinde sfeşnicul pe masă/ Căci intră Hristos în casă/ Cu-n mănunchi de nintă deasă/ Să-i deie gazde-i viaţă”. Sau mai este o urare în străvechea noastră colindă: „Să fii gazdă veselos/ Că l-ai primit pe Hristos” sau „Să fii gazdă bucuros/ Că ai fost tu însuţi gazda lui Hristos”. Aşadar, este o mare binecuvântare pentru că, prin colindători, noi îl primi pe însuşi Hristos Pruncul care de o mie de ori dacă s-ar naşte în ieslea Betleemului, dacă nu se naşte şi în ieslea inimii tale, scump frate şi scumpă soră, totul este în zadar. Este una dintre multele colinde de aici, de la poalele Ţibleşului, care ne întăreşte în credinţă şi ne arată că, prin colindători care, aşa cum spunea vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu, ei înşişi sunt hristofori, adică purtători de Hristos. Îl primim pe Însuşi Hristos în casa noastre şi, mai cu seamă, în casa inimilor noastre. Şi se cuvine să deschidem larg poarta inimii noastre ca să-i facem sălaş Pruncului Iisus ca El Însuşi să-şi deschidă larg braţele Sale şi să ne primească în raiul desfătării, să ne primească în Împărăţia Sa.

 

 

         Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi: - Locul cel mai frumos al casei noastre zidite, dar şi al casei inimii noastre. O primim pe Maica Domnului, care-l poartă pe braţele sale pe Pruncul Iisus care nu-şi găsea sălaş în cetatea Betleemului şi a găsit un loc smerit. Maica Domnului nu-şi doreşte decât un loc smerit, dar care să fie curat. Ieslea din Betleem a fost foarte curată, deşi era înconjurată de gunoiul acestei lumi, paiele au fost curate, au fost proaspete şi înmiresmate, iar necuvântătoarele s-au arătat mai miloase decât oamenii zidiţi după chipul lui Dumnezeu şi l-au aburit pe Pruncul Iisus încălzindu-l. Şi noi să-l încălzim pe Pruncul Iisus prin dragostea noastră fierbinte şi prin devotamentul nostru pe care trebuie să i-l arătăm acum, de Crăciun, în mod deosebit, pe Pruncul Iisus noi îl numim Emanuel, care se tâlcuieşte din ebraică „Cu noi este Dumnezeu”. El este cu noi dar trebuie să dovedim, de asemenea, şi noi, scumpă frate şi scumpă soră, că suntem cu el.

 

 

         Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi: - Eu în toată vremea mă simt un episcop colindător, un episcop pelerin, nu doar acum, de Crăciun mă simt colindător ci sunt colindător în toată vremea pentru că străbat distanţe foarte mari, sunt foarte întinse ţinuturile pe care le păstoresc şi eu însumi, aşa cum am spus acum 15 ani, spun şi acum, sunt în continuare un episcop pelerin, un episcop colindător plecat din acest colţ de rai ţibleşan în lumea largă pentru a-l vesti şi a-l mărturisi pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Vestesc totdeauna Evanghelia la fereastra inimii tuturor. De Crăciun întotdeauna se colindă, la români, la fereastră, pe pridvor, pe târnaţ, cum spunem noi, pe prispă, la fereastră. De aceea, şi în colindă spunem că vă colindăm la fereastra inimilor voastre. Aşadar, şi eu vestesc vestea cea bună la fereastra inimilor tuturor pretutindeni, şi mai la sud, şi mai la nord, până dincolo de Cercul Polar, în Laponia, aşa cum aţi precizat. De la Moş Crăciun, personificarea sărbătorii, învăţăm, în mod deosebit, bunătatea şi dăruirea. Şi noi, aşa cum ne spun colindele, trebuie să fim buni şi tot mai buni nu doar la sărbătoarea Naşterii, ci în toată vremea, şi când suntem trişti, şi când suntem voioşi trebuie să fim buni, mai cu seamă cu aproapele nostru însingurat şi suferind.

 

 

         Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi: - Da, este o zonă mai rece, şi la propriu, şi la figurat dar, prin căldura credinţei şi a dragostei nădăjduim să-i luminăm şi să-i încălzim lăuntric, să topim gheţarii lăuntrici pretutindeni, în primul rând înlăuntrul nostru, dar şi înlăuntrul celor cu care convieţuim în îndepărtata Scandinavie, în Ţara lui Moş Crăciun, cum spunem, mai cu seamă acum, la această prăznuire.

 

 

         Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi: - În această carte – În misiune pe tărâmul vikingilor -, pentru că acolo împlinesc această lucrare apostolească, pe tărâmul vikingilor de odinioară. În acest volum – În misiune pe tărâmul vikingilor. Mărturiile unui episcop pelerin – preaiubiţii mei, o să aflaţi mult mai multe lucruri despre apostolatul nostru – şi nu mă refer doar la mine ci şi la preoţii, la diaconii, şi la credincioşii jertfelnici care mă înconjoară în Europa de Nord, şi mă refer la aceste înscrisuri ale degetului lui Dumnezeu pe care le-am pus la inima cititorilor acestei cărţi din cele trăite în cei 15 ani de slujire jertfelnică. Sunt foarte multe minuni ale Atotmilostivului Dumnezeu, ale Maicii Sale Preasfinte, ale sfinţilor, mărturii concrete. Am relatat acolo despre toate provocările pe care le parcurgem, dar am împărtăşit şi multe bucurii. Puteţi parcurge această carte şi veţi fi împreună cu noi, cei care împlinim această lucrare misionară cu timp şi fără timp pe tărâmul vikingilor de odinioară. Pregătesc şi o carte despre sfinţii din zorii creştinismului scandinavi, despre sfinţii ortodocşi care au odrăslit în Europa de Nord şi în Scandinavia. În curând veţi avea şi această carte pe braţele voastre.

 

 

         Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi: - Mă pregătesc acum să public Corpusul regional, să editez tot ceea ce am cules în urmă cu peste 20 de ani de la cei care nu mai sunt aici, printre noi, dar sunt în Cer şi ne însoţesc cu rugăciunea şi cu dragostea lor de acolo, pentru că eu am certitudinea că bătrânii noştri care ne-au crescut au ajuns la aceeaşi măsură dornicească ca la care au ajuns părinţii patericului, şi putem vorbi despre un pateric al văilor Ţibleşului, evocând chipurile luminoase ale bătrânilor şi bătrânelor, ale bunilor şi bunilor care, iată, ne-au bătătorit calea către cer.

 

 

         Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi: - Nu uita, scump frate şi scumpă soră, să faci bunătate; nu uita, scump frate şi scumpă soră, că ai o ţară; nu uita, scump frate şi scumpă soră, să devii braţele milostive ale Mântuitorului Iisus Hristos pentru semenul suferind şi însingurat şi pentru cel care are nevoie de umărul tău în purtarea crucii suferinţei.