Părintele ce străbate uliţele din Visuia, pentru a împărţi speranţă la casele celor nevoiaşi. Pr. Călin Pop: Dacă, de Crăciun, nu punem lumină în suflet, putem împodobi toţi brazii din lume

Rep.: - Ne apropiem de sărbătoarea Naşterii Domnului. Chiar dacă suntem într-un an atipic în care, probabil, ne-am schimbat planurile, chiar dacă la început de an agenda arăta cu totul altfel. Iată, vin sărbătorile, şi în acest an Pruncul se va naşte în ieslea sfântă şi ne va da o rază de speranţă. Vom vorbi cu părintele Călin Pop, un preot tânăr, un preot care este preocupat nu doar de latura spirituală ce se desfăşoară în biserică, ci şi de ceea ce se întâmplă în comunitatea sfinţiei sale, de latura socială şi mai mult, scrie poezii foarte frumoase. Am avut bucuria de a-i citi cartea de poezii şi am făcut şi o recenzie care va apărea în revista Renaşterea a Mitropoliei Clujului. Sunteţi un preot tânăr, dar cu foarte multe proiecte frumoase. De când aţi venit în judeţul nostru aţi schimbat faţa localităţii Visuia. Am rămas impresionat că, de altfel am şi scriu un articol atunci în „Răsunetul”, la momentul începerii anului şcolar, în mod atipic, fiecare copilaş a fost prezent în curtea bisericii şi a primit din partea sfinţiei dumneavoastră un carneţel, ceva dulce, un pix pentru noul an şcolar, şi mai mult, o binecuvântare. Cum este Visuia?

         Pr. Călin Pop: - Visuia este o rampă frumoasă de pornire. Este parohia în care, iată că, învăţ ce înseamnă cu adevărat preoţia, ce înseamnă cu adevărat începutul preoţiei şi, de asemenea, văd această latură frumoasă pe care o găsim fiecare dintre noi când facem ceea ce ne dorim.

         Rep.: - Am fost o singură dată în Visuia, în acea zonă a judeţului nostru, ajung destul de rar, însă ştiu că se pot face lucruri frumoase dacă, iată, vine un păstor care ştie să aibă grijă de fiecare membru al comunităţii sale. Trăim un an atipic, dar în acest an este foarte importantă colaborarea noastră, a creştinilor, cu preotul şi cu biserica, pentru că, până la urmă, nădejdea este la Cel de Sus. Vreau să vă întreb de cât timp sunteţi la Visuia şi cum a fost acest an pentru dumneavoastră şi pentru creştini?

         Pr. Călin Pop: - În Visuia sunt preot de un an de zile. Am nimerit o perioadă mai dificilă din toate punctele de vedere, pentru toată lumea. Însă, poate, dintr-un anumit punct de vedere a fost mai bine aşa. Pentru că dacă de la început toate lucruri sunt uşoare şi ni-s puse aşa, ca pe palme, atunci truda şi jertfa noastră este, poate, mai puţină. Aşa, trebuie să luptăm şi să încercăm, pentru că este o perioadă foarte dificilă, în sensul că, dacă şi până acum trebuia să lupţi să aduci omul la biserică, să-l atragi, să faci tot felul de lucruri care să-l aducă pe om aproape de Dumnezeu, aproape de biserică, acum trebuie să faci un efort mai mare, un efort în plus. Poate că tinereţea mă ajută, poate şi pe colegii preoţi mai tineri, şi pe cei mai puţin tineri, fiecare, în această perioadă, face ce poate. Important este să facem, să îndrăznim.

         Rep.: - Părinte, cum v-aţi simţit dumneavoastră, ca preot, în momentul în care bisericile au fost închise şi aţi fost singur acolo, probabil cu diacul, cu fătul, şi v-aţi rugat singur la masa Sfântului Altar?

         Pr. Călin Pop: - O mică precizare: singur, niciodată. Dumnezeu este deasupra tuturor. Trebuie să punctez un episod important şi duios. Înainte de slujba Învierii, mă aflam acasă, în casa parohială, cu doamna preoteasă, ne pregăteam pentru slujba Învierii pe care aveam să o facem în acest mod atipic. Doar eu, cântăreţul, fătul, fără participarea credincioşilor. A fost dureroasă această situaţia, dar ne-am adaptat. Ascultam Canonul Învierii acasă, pe internet, şi mi-au dat lacrimile. Mă gândeam cât de dureros o să fie să slujesc prima mea slujbă a Învierii fără comunitate, fără oamenii care trebuiau să fie acolo. Apoi, în biserică, din nou am văzut că sunt doar eu, preoteasa, cântăreţul şi fătul. În acel moment, ca un copil,  ca un copilaş mic, am izbucnit în lacrimi. Fătul şi cântăreţul s-au uitat la mine şi mi-au spus: Părinte, eu nu mai am nicio putere dacă dumneata faci aşa. Pe urmă a venit o mângâiere, ştiind că trebuie să încep slujba Învierii, m-am liniştit. Dumnezeu mi-a pus pace în suflet şi am înţeles că toate sunt îngăduite, până la urmă, de Dumnezeu.

         Rep.: - Credeţi că este o încercare pentru noi să ne reîntoarcem cu gândul la cele sfinte? Pentru că în ultimii ani trăim sărbătorile poate mai altfel, alergăm mai mult după latura comercială, fugim după Moş Crăciun care zboară cu sania, aşteptând cadourile, uitând că un prunc se naşte în ieslea sfântă pentru noi. De multe ori uităm acest lucru şi-l aşteptăm doar pe Moş Crăciun.

         Pr. Călin Pop: - Din păcate aşa este, trăim într-o lume a aparenţelor, pentru că adevărata faţă a sărbătorii Naşterii Domnului nu este numai să împodobim, să punem lumini peste tot. Punem lumini peste tot, dar cu sufletul ce facem? Dacă nu punem lumină şi dacă nu aprindem acea candelă în suflet atunci putem împodobi toţi brazii din lume şi toate casele din lume. Dacă casa sufletelor noastre nu-i primenită şi nu-i împodobită, atunci este mai greu. Din păcate, mulţi pun preţ numai pe aceste lucruri şi atunci normal că vine numai Moş Crăciun, însă nu vine doar Moş Crăciun, vine şi Pruncul Iisus, acolo, în ieslea rece a Betleemului. Aceasta este adevărata semnificaţie a Crăciunului. Cum să-l fac pe copilul meu să nu spună doar de Moş Crăciun? Trebuie să-l duci la biserică să înţeleagă semnificaţia sărbătorii.

         Rep.: - Sunteţi foarte tânăr şi, iată, aţi avut primul an în care aţi slujit ca preot de Paşti. Va fi şi primul an de Crăciun?

         Pr. Călin Pop: - Este deja al doilea an.

         Rep.: - Vreau să ne întoarcem în copilărie şi să ne spuneţi cum era Crăciunul copilăriei?

         Pr. Călin Pop: - Mi-am petrecut copilăria la Turda, în judeţul Cluj. Sunt turdean cu acte în regulă, de acolo. Sărbătorile le petreceam acasă şi, bineînţeles, la Biserică. Eram cântăreţ la o biserică, am cântat aproape opt ani de zile, la părintele Vasile Ilea, la Turda, pentru că părintele a participat la creşterea mea, atât duhovnicească, cât şi intelectual şi spiritual. Crăciunul era întotdeauna un moment de bucurie, dar o bucurie resimţită numai într-un cadru restrâns şi mă refer aici la familie. Familia a reprezentat cel mai frumos mod de a petrece sărbătoarea Naşterii Domnului şi apoi, bineînţeles, şi în cadru liturgic, în cadrul sacru al bisericii, pentru că participam la toate slujbele care se săvârşesc la Naşterea Domnului, culegând acea dulceaţă duhovnicească.

         Rep.: - Cum credeţi că va fi sau cum vă pregătiţi pentru Crăciunul din acest an, un an mai aparte?

         Pr. Călin Pop: - Încet-încet ne apropiem de sărbătoarea Naşterii Domnului şi ne pregătim. În primul rând, revin la ceea ce am spus: întâi ne primenim sufletul şi apoi împodobim, apoi punem luminile pe brad şi pe casă, după ce ne primenim şi ne curăţim sufletul. Asta-i îndemn şi pe credincioşii mei, mai ales acum, în această perioadă de Post.  De fiecare dată le spun, la Sfânta Liturghie, la predică – încercaţi şi vă spovediţi şi vă împărtăşiţi. Spovedania ne curăţă pe noi. Ştiţi foarte bine ce înseamnă spovedania şi câtă nevoie e să ne purificăm sufletul şi apoi să încununăm această taină a tainelor cu Sfânta Euharistie şi să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

         Rep.: - De mic aţi fost la biserică, în Turda, şi aţi pomenit şi de preotul de acolo. E foarte frumos, fiecare trebuie să ne pomenim mentorii. De ce aţi ales calea preoţiei şi ce reprezintă un preot pentru o comunitate?

         Pr. Călin Pop: - Dumnezeu a rânduit întâi, pentru că spune: Nu voi m-aţi ales pe mine ci eu v-am ales pe voi.  Dar aş vrea să vă povestesc de un episod mai nostim. Eram mic, de 6-7 ani,  şi mergeam la biserică. Când veneam de la biserică întotdeauna mă jucam de-a popa. Era jocul meu preferat. Îmi puneam ceva pe spate, ca veşmintele preotului, la gât la fel ca epitrahilul şi, ca şi cădelniţă, un polonic. Luam polonicul şi dă-i prin casă, popa-n sus şi popa-n jos. Asta era bucuria mea. De aceea spun că din totdeauna mi-am dorit să fiu preot. Când am primit taina hirotoniei, mi-am întrebat verişoarele mai apropiate cum s-au simţit la slujba. Ele mi-au spus că e foarte frumos să vezi pe cineva că îşi împlineşte visul pe care-l avea de când era doar un copilaş, adică să devii exact ceea ce-ţi doreşti. Preoţia pentru mine a reprezentat un scop, de aceea am şi urmat Facultatea de Teologie. Dar am şi această latură artistică, dar totuşi preoţia este vocaţia mea, să îngrijesc sufletele.

         Rep.: - Da, a fost un vis, dar un vis care presupune foarte multe. Eu cred că preotul are, pe umerii lui, foarte multă responsabilitate, pentru că trebuie să aibă grijă de fiecare sufleţel care-i este încredinţat de Domnul într-o biserică. Este foarte frumos acest gest simbolic când se înmânează cheia bisericii preotului, pentru că cu acea cheie poate deschide sufletul fiecărui om şi poate avea grijă de el. Este o responsabilitate foarte mare să fii preot şi bănuiesc că eşti conştient de această responsabilitate. Cum vedeţi această situaţie în lumea de astăzi, într-o lume în care biserica se află de foarte multe ori pe buzele tuturor, dar într-un alt sens. Eu sunt un jurnalist creştin asumat şi am spus că de biserică niciodată nu avem voie să vorbim de rău. De mamă şi de biserică, şi de ţară, spunea academicianul Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române. Cum vedeţi rolul preotului în aceste timpuri?

         Pr. Călin Pop: - Acest rol al preotului este şi un subiect destul de delicat pentru că, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, Biserica se află pe buzele multora însă într-un sens mai negativ, din păcate. Preotul reprezintă, şi în zilele noastre, mai ales la sat, o mână întinsă, braţele care îi primesc pe toţi cei care vin şi nu au unde să-şi plângă durerea, să-şi spună bucuria. De asta preotul trebuie să-i primească pe toţi, să-i iubească pe toţi, să se roage pentru toţi, indiferent de cine sunt ei sau cum se raportează ei la preot. Mai sunt şi cei care clevetesc, mai ales la sat. De foarte multe ori am întâlnit veşnica şi interminabila discuţie despre preot. Le-am spus să lase preotul în pace.

         Rep.: - Cât de importantă este presa în activitatea unde biserici, aceste platforme online şi tot ceea ce înseamnă mediatizarea?

         Pr. Călin Pop: - Presa are un rol foarte important deoarece, de multe ori, presa este cea care te ridică sau te coboară. Din păcate, mulţi vor numai să coboare şi uită să te mai ridice. De multe ori vedem doar aspecte negative, nu vedem realitatea, lucrurile pozitive. Pentru că se întâmplă şi lucruri frumoase în biserică, pentru că Biserica se implică şi face multe lucruri remarcabile.

         Rep.: - Să ştiţi că există şi presă care vede adevărul şi aş vrea să felicit întregul trust de presă al Mitropoliei noastre, Radio Renaşterea, revista Renaşterea, Tabor – cu care şi eu colaborez, am rubrici permanente -, dar şi Basilica, Agenţia de ştiri şi postul de televiziune. Iată, este foarte importantă presa.    O ramură aparte dragă sufletului nostru este şi cea a preoţilor care scriu poezie şi am putea aminti aici câţiva dintre preoţii care scriu poezie, care şi-au aşezat gândurile în lirică – Theodor Damian, Marcel Miron, Ioan Pintea, Nicolae Jinga, Eugen Barz, Vasile Ciherean, Ioan Mărginea, dar şi părintele stareţ de la Mănăstirea Parva-Rebra, pe care l-aş aminti aici, Chiril Zăgrean, care are şi cărţi de poezii..

         Pr. Călin Pop: - Şi cu care am fost coleg de facultate...

         Rep: - Iată, şi părintele Călin Pop, cu o carte de versuri  pe care vă invit să o căutaţi.La toate bisericile se găseşte revista Renaşterea din decembrie, cine doreşte poate să o ceară iar preoţii îi vor ajuta pe credincioşi, pentru că am acolo o cronică despre volumul „În sângele meu e primăvară”, carte apărută la Editura Ecoul Transilvan. Cu această ocazie o salut pe prietena mea, şi a multor altora, care este un editor foarte bun – Nadia. Această carte beneficiază de un Cuvânt înainte semnat de Episcopul Vicar Benedict Bistriţeanul şi o prefaţă a părintelui Crin Triandafil-Theodorescu. Felicitări părinte, eu am citit această carte, este foarte frumoasă, este o carte de suflet, şi am spus şi în cronică acest lucru.         Vreau să vă întreb de unde această pasiune, transformată în carte, de a scrie poezii?

         Pr. Călin Pop: - La fel ca şi în cazul preoţiei, aş spune eu, de mic îmi place să scriu, la fel ca fiecare, ba i-am scris câteva rânduri la mama, de Ziua Mamei, de 8 Martie, pe urmă i-am scris drăguţei un rând şi aşa mai departe. Bineînţeles, lucrând la această pasiune şi dorind să înmulţeşti talantul, pentru că până la urmă despre asta este vorba, ajungi să o iubeşti şi să faci din poezie un mod de a trăi şi să mergi pe această cale a poeziei şi să scrii din ce în ce mai mult. Aşa am făcut şi eu, am scris, am scris şi am ajuns la al şaselea volum de versuri.

         Rep.: - Felicitări, nu ştiam acest lucru. V-aţi putea prezenta doar citind poezii, pentru că aveţi poezii legate de sărbătorile noastre. De exemplu, de Paşti, aveţi această poezie foarte frumoasă, în loc de predică, pentru că este deosebită. M-a impresionat foarte mult dialogul pe care-l purtaţi cu Cel de Sus, smerenia şi sfioşenia preotului. Se spune că preoţii şi poeţii sunt binecuvântaţi prin puterea de a lucra cu cuvântul. Mi-a plăcut foarte mult cum aţi scris şi cum aţi exprimat legătura cu Dumnezeu. Citesc doar atât: „Fereastra odăii mele îmi pare o icoană/ Văd cerul în veşmânt albastru nepătat/ Şi răsăritul soarelui îmi pare un Hristos înviat”. Ce frumos, ca şi cum ai privi cerul şi natura, şi totul într-o icoană. V-aş ruga să ne spuneţi câteva versuri, fie din carte, fie dintr-o nouă carte pe care o pregătiţi.

         Pr. Călin Pop: - Voi citi o poezie care încă nu este publicată nicăieri, însă care exprimă realitatea zilelor noastre: „E gata bradul, de luminiţe-i plin/ Casa-i primenită şi masa e bogată/ Şi ce folos că ninge blând şi lin/ Dacă nu-i Crăciunul cum era odată./ Departe, prea departe ne sunt cei de aproape/ Ninge bezmetic cu grea singurătate/ Nu ai nimic când crezi că ai de toate/ Şi inima din piept abia-abia mai bate./ Leru-i ler, e un ecou ce pare să se stingă/ Colindele-s pierdute în negură şi ger/ Mai arde focu-n vatră, dar are să se stingă./ Nu-i colindă şi nu-i leru-i ler/ Frigul mut pătrunde frageda fiinţă/ Viscolul ne spulberă trăirea cea pustie/ Aruncăm săgeţi în bobul de credinţă/ Ce ne mai ţine încă suflarea vie/ Sunt gata toate, podoabe efemere/ Aş vrea să aud colinda cea binecuvântată/ Să risipesc noianul de chin şi de durere/ Aş vrea să am Crăciunul cum îl aveam odată”.

         Rep.: - Foarte frumos. Cred că i-aţi sensibilizat şi pe cititorii noştri. „Doamne, dă-mi o aripă de înger” – spune părintele. Dacă am avea măcar o aripă de înger ce frumos am reuşi să răzbatem şi să ne înălţăm din necazuri şi din suferinţă. Însă, cred că până la urmă, fiecare dintre noi dacă avem credinţă în Cel de Sus, avem o aripă de înger, dacă avem nădejdea în Cel de Sus.  V-am văzut pe toate reţelele de socializare (Youtube, facebook) şi pot să spun că nu sunteţi un preot obişnuit, ca să spun aşa, care doar merge la altar şi îşi face duminica rugăciunea, Sfânta Liturghie şi merge înapoi acasă. De exemplu, dumneavoastră le şi colindaţi oamenilor. Vreau să vă întreb, se vede că aveţi înclinaţii artistice, aţi făcut şi o şcoală de profil sau aţi cântat înainte muzică populară?

         Pr. Călin Pop: - N-am cântat decât la strana bisericii şi, apoi, unde am mai participat la evenimente, n-am cântat ci am recitat. Recitam tot felul de poezii, ba de 1 Decembrie, ba de 24 Ianuarie, ba de 8 Martie. La diferite evenimente, intram şi eu cu câte un recital de poezie. De cântat mai puţin. Însă dacă Dumnezeu mi-a dat şi acest talant, eu zic că trebuie să-l înmulţesc, pentru că, altfel, doar îl osândesc. Fără nicio urmă de mândrie cântăm şi, la urma urmei, îi cântăm Domnului şi cântăm aşa cum putem. Mergem pe direcţia colindelor, pe pricesne, deocamdată muzica populară o lăsăm, dar poate vom merge şi în direcţia aceea, încă nu ştim. Deocamdată, mergem pe această filiera aceasta teologică.

         Rep.: - Eu consider că tradiţiile şi credinţa au făcut întotdeauna un tot unitar în satul nostru, sunt cei doi stâlpi ai identităţii. Putem cânta şi muzică tradiţională de calitate, sigur, nu orice fel de muzică. Vă felicit pentru colindele pe care le aveţi, printre care şi o colindă cu un copil care aşteaptă Crăciunul. Până la urmă cum trebuie să-l aşteptăm, şi bogaţii, şi săracii? Cine trebuie să aibă grijă de noi să vină Crăciunul aşa cum trebuie?

         Pr. Călin Pop: - Cred că vă referiţi la acel cântec de Crăciun – Crăciunul la săraci – care este scrisă şi compusă de mine. M-am inspirat din realitatea tristă a zilelor noastre. De foarte multe ori vedem la televizor – şi pe mine mă iritau cumva – în ziua de Crăciun, la toate ştirile, vai ce a găsit cutare sub brad sau ce cadouri frumoase şi ce maşini. Dar acel prunc care nu a găsit nimic, dar acel copilaş care nu are nici măcar un brăduţ, care în ghetuţele aranjate pentru Moş Nicolae nu a găsit nici măcar o bombonică sau poate a găsit doar o bombonică şi vede la televizor că nu ştiu cine a primit o maşină cu telecomandă sau un avion. Sunt nimicuri care nu au nicio legătură cu sărbătoarea Naşterii Domnului şi cu bucuria pe care ar trebui să o simţim noi la această mare sărbătoare. Pentru că bucuria nu vine din lucrurile materiale, din cadouri. Bineînţeles, au şi acestea însemnătatea lor, ca să zic aşa. Dar niciodată nu vor putea trece peste bucuria pe care o simţim de la pruncul Hristos care s-a născut acolo, smerit, o smerenie pe care, din păcate, nu o avem nici noi, poate, preoţii. Nu avem smerenia pe care a avut-o pruncul Iisus Hristos, el fiind Împăratul lumii, şi s-a născut acolo, într-o iesle mică, rece, ştim cu toţii cum s-au derulat lucrurile.

         Rep.: - Este foarte greu să ajungi la această smerenie, după cum foarte greu este să ajungi la o rugăciune simplă dar pornită din inimă, curată, pentru că degeaba citim zece pagini de rugăciune şi nu ne stă capul acolo. Şi mă refer la mine, un simplu creştin.  Ce vă propuneţi pe viitor? Cât veţi mai sta la Visuia, pentru că, probabil, pe viitor, veţi păstori într-o comunitate mai mare. Dar deocamdată aici, la Visuia.

         Pr. Călin Pop: - Deocamdată la Visuia. Ne facem treaba, aşa cum se poate. Mergem mai departe. Se spune că nu trebuie să priveşti în sus, la cei care au mai mult decât tine pentru că vei deveni invidios, vei deveni rău. Priveşte mai jos şi vei vedea că întotdeauna este loc şi de mai rău, cum este loc şi de mai bine. Mergem mai departe la Visuia şi ne facem treaba pentru că, la urma urmei, omul sfinţeşte locul. Asta e vorba noastră dulce, românească care, în fond, exprimă o realitate deplină. Şi nu este cazul meu. Sunt colegi preoţi, la fel, în comunităţi de acest fel îşi face treaba foarte bine şi reuşesc să ridice chiar comunitatea din care fac parte şi să facă lucruri frumoase, aşa cum mă străduiesc şi eu să aduc acolo, în comunitatea noastră – şi poate aţi văzut pe facebook –, ba un artist, ba un cântăreţ. Şi chiar am făcut acest lucru, iar pentru Visuia au fost lucruri remarcabile. Duminică, în 20 decembrie, va veni Maria Mihali, o voce bună, a fost Vlăduţ Sărmaş, care a cântat dumnezeieşte, acum fiind şi el student la Teologie.

         Rep.: - Da, îi urăm mult succes. El face şi Academia de Muzică, ambele laturi se pot împăca foarte frumos. Nu trebuie să fie invidie nici în clerul dumneavoastră dacă un preot are şi darul de a cânta, să cânte, Pentru că sunt şi preoţi care, poate, nu au şi acest dar de a cânta dar au alte haruri – administrative, sau altele.

         Pr. Călin Pop: - Absolut. Şi misiunea se poate face în „n” moduri. Poţi aduce omul aproape de Dumnezeu în mai multe feluri, din calitatea de preot. Trebuie doar să te duci mai departe şi să-ţi faci treaba.

         Rep.: - Eu aş fi vrut să cânt, dar nu am voce. Şi atunci, fac ce pot. Fiecare cu talantul lui.    Părinte, ce ar trebui să înţelegem noi, şi nu doar românii, toţi oamenii de pe acest glob, după acest an?

         Pr. Călin Pop: - Credinţa în zilele de apoi este singura tărie în noi. Despre asta este vorba. Trebuie să ne plecăm puţin mai mult asupra sufletului, cu siguranţă. Pentru că, să ştiţi, nici nu a fost atât de rău pe cât ar fi putut să fie sau a fost din unele puncte de vedere. Dar noi, de multe ori, ne rezumăm doar strict la partea materială – vai, ce rău mi-a mers, nu mi-a ieşit. Dar lucrurile nu se rezumă acolo de fiecare dată. Poate că, pentru suflet, a prins bine şi acest an şi am învăţat un pic din ceea ce trebuie să preţuim cu adevărat, ceea ce înseamnă o clipă petrecută în familie, ce înseamnă să-ţi poţi îmbrăţişa părinţii când doreşti, ce înseamnă să-ţi poţi săruta părinţii, copiii, când doreşti, fără să fi oprit de cineva. Sunt lucruri care contează cu adevărat pentru mine, personal, şi cred că pentru orice suflet care simte cu adevărat, ca un om şi care nu încearcă să se dezică de această calitate pe care a pus-o Dumnezeu în noi, să simţim cu sufletul, pentru că de aceea avem sufletul. 

         Rep.: - În fiecare dintre noi se află dragostea lui Dumnezeu şi trebuie să avem grijă de ce facem cu sufleţelul nostru pentru că este cel mai important. Ar trebui să învăţăm să cercetăm Biserica pentru că, abia acum am văzut, când au fost închise uşile bisericilor, cât de greu le-a fost şi preoţilor, singuri, pentru că nu a fost uşor nici pentru ei fără credincioşi, dar nici credincioşilor fără biserică.  Acasă nu este biserică, spunem de fiecare dată acest lucru, este acolo unde, în Sfânta Liturghie, Iisus coboară de pe masa Sfântului Altar în euharistie.  Un cuvânt de încheiere în prag de Sfinte Sărbători.

         Pr. Călin Pop: - Să învăţăm să fim oameni, dar nu oricum, ci să fim oameni buni, oameni care să ne merităm această calitate pe care o avem, pentru că suntem mai presus decât orice făptură. Dumnezeu a pus în noi calitatea supremă. Fiecare dintre noi să învăţăm să ne iubim aproapele, în primul rând, pentru că atunci, cu siguranţă, lumea va fi altfel. Şi, chiar dacă timpurile sunt grele, să avem mereu nădejdea şi credinţa acolo, la Dumnezeu, pentru că această credinţă este cea care ne-a salvat de fiecare dată şi care a făcut lumea aceasta să meargă mai departe.

         Rep.: - „Ce frumos gândeşti, Doamne, ce frumos zâmbeşti, Doamne,/ De acolo, din potir, din icoană, din candelă, /Infinite lacrimi de umilinţă, de jertfă şi de pocăinţă./ Infinite lacrimi nu pot fi ofrandă pentru lumina zâmbetului tău/ Ce zâmbet frumos, ca o liturghie/ Îmi trezeşte veşnicia din mine”.

Mulţumim, părinte, pentru aceste versuri.

         Pr. Călin Pop: - Multe binecuvântări tuturor, sărbători cu pace şi să-l căutaţi pe pruncul de acolo, din ieslea Betleemului, pentru că şi Pruncul caută sufletele dumneavoastră.