Preot Vasile Beni: Postul înseamnă jertă, efort. Să încercăm să facem mai mult pentru suflet, să devenim mai buni!

Ne îndreptăm gândul spre marea sărbătoare a bucuriei pe care o aşteptăm. Dar, până când ajunge Crăciunul în casele de creştini, din bisericile noastre, noi ne pregătim aşa cum trebuie, atât sufletul, cât şi trupul spre marea sărbătoare. A început Postul care ne va duce spre bucurie, pentru că se va naşte Pruncul în ieslea Sfântă, dar până când vine Crăciunul, noi trebuie să trecem cu bine, cu sănătate şi cu lumină Postul Crăciunului.

                Rep.: - Părinte Beni,  a început Postul Crăciunului. Cum trebuie să parcurgem acest post?

                Pr. Vasile Beni – Fiecare zi pe care noi o primim în dar de la bunul Dumnezeu ar trebui să fie o zi în care să căutăm să facem fapte bune. Ne aflăm într-o perioadă specială a anului bisericesc, când ne pregătim pentru marea sărbătoare a Naşterii Pruncului Iisus în ieslea din Betleem, care vine să se nască şi să crească, să ne mântuiască. Biserica noastră, asemenea unei mame care ne poartă de grijă, în această perioadă a rânduit ca, pe o perioadă mai îndelungată, să fie înscris în calendar Postul Crăciunului. O perioadă în care fiecare dintre noi căutăm să facem mai mult pentru sufletul nostru, perioadă în care, aşa cum am amintit, trebuie să facem fapte bune, o perioadă în care să privim mai mult spre bunul Dumnezeu.

                Rep.: - Este acest Post al Crăciunului unul mai uşor faţă de Postul Paştelui, este vreo diferenţă?

                Pr. Vasile Beni: - Dacă ne aruncăm privirea asupra calendarului nostru creştin, observăm că, pe parcursul unui an, sunt patru posturi mari: Postul Sfintelor Paşti, care este o perioadă de pregătire pentru marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos din morţi, şi am putea spune că este un post mai aspru; Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, închinat sau dedicat celor doi mari apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos; Postul Adormirii Maicii Domnului şi Postul Crăciunului despre care am putea să spunem că este un post mai uşor, pentru că, în mai multe zile, în calendar, este dezlegare la peşte.

                Rep.: - Am observat că oamenii, mai ales în perioada Postului – la Biserica de la Coroana oamenii vin zi de zi spre biserică – parcă se apropie mai mult de Biserică. Este bine să ne spovedim şi în acest Post?

                Pr. Vasile Beni: - Aşa după cum dumneavoastră ştiţi - pentru că aparţineţi şi din punct de vedere teritorial, dar şi din punct de vedere sufletesc de Biserica noastră de la Coroana, care este o biserică vie – Biserica se deschide de la ora 7 dimineaţa şi oamenii, după cum aţi văzut, râuri de apă vie se îndreaptă spre biserica noastră, înainte de a merge la serviciu, dar şi pe parcursul zilei sau la ceas de seară şi de lumină lină. Dimineaţa, înainte de a merge la serviciu, în această perioadă, dar şi săptămâna trecută, şi înainte de acest Post al Crăciunului, a venit multă lume să se spovedească şi să se împărtăşească, pregătindu-se oarecum pentru această perioadă specială a anului bisericesc şi, totodată, pregătindu-se sau pregătindu-ne pentru marea sărbătoare.

                Rep.: - Postul este de mai multe feluri?

                Pr. Vasile Beni: - Postul creştin este de mai multe feluri. Poate să fie un pot obişnuit prin are consumăm hrană de post din cea obişnuită, poate să fie un post aspru, în care consumăm doar apă; poate să fie un post mai uşor sau, pentru cei care sunt mai în vârstă sau pentru copii, un post prin care au mai multe dezlegări pentru a consuma cele necesare pentru întreţinerea sănătăţii. De fapt, postul nu este înlocuirea unei mâncări de dulce cu o altă mâncare care poate să fie mult mai delicioasă, de post. Postul înseamnă jertă, efort, abţinere de la ceea ce ne este îngăduit. Postul înseamnă, în primul rând, o schimbare a gândirii.

                Rep.: - Foarte frumos spus şi aveţi dreptate. În ziua de azi, cu câte produse sunt – lapte şi inclusiv ciocolată de post. Dar nu trebuie să ne îmbuibăm. Legat de partea spirituală, dar şi pentru sănătate, chiar şi medicii mai recomandă să ţinem posturile, pentru că este şi o cură pentru suflet, pentru minte, dar şi pentru trupul nostru. Noi suntem obişnuiţi cu exemplele. În Sfânta Scriptură avem multe exemple de oameni care şi-au însoţit rugăciunea cu postul.

                Pr. Vasile Beni: - De fapt, rugăciunea şi postul, precum şi fapta bună sunt aripile care ne conduc sau ne călăuzesc spre viaţa veşnică. Exemplele despre post, în Sfânta Scriptură, le întâlnim atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. Dacă ne aducem aminte, Moise, înainte de a primi cele două table ale legii, cu Cele zece porunci, a postit 40 de zile pe Muntele Sinai. Dacă ne gândim apoi la Proorocul Daniel care postit sau la Mântuitorul, dar şi la părinţii Maicii Sfinte, pentru că rodul rugăciunii şi al postului părinţilor Ioachim şi Ana, ca jertfă şi ca efort, este că bunul Dumnezeu le dăruieşte ca răsplată un copil la care-i pun numele Maria care mai târziu va purta în pântece pe Fiul lui Dumnezeu.

                Rep.: - Un exemplu foarte bun pentru noi este inclusiv ceea ce ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre post.

                Pr. Vasile Beni: - Da, este un exemplu foarte frumos: „Dacă postiţi, arătaţi-mi-o prin fapte. Vedeţi un sărac, ajutaţi-l; vedeţi un prieten bun,  nu-l invidiaţi. Nu doar limba şi stomacul să postească, ci şi mintea voastră”. Aşa cum ştim, prin Post noi încercăm să devenim mai buni. Postul este şi trupesc, care este abţinere de la ce ne este îngăduit din punct de vedere al mâncărurilor, dar este şi postul sufletesc prin care ne abţinem de la lucrurile rele.

                Rep.: - Trăim o perioadă mai aparte în care aproape toţi găsim fel şi fel de produse cu care să postim, inclusiv lapte din soia sau mezeluri. Ce este acest post modern şi cum ar trebui să îmbinăm modernul zilelor noastre cu ceea ce spune Biserica şi canoanele ei.

                Pr. Vasile Beni: - Trăim într-o lume a bunătăţilor, am putea spune, şi cred că acest lucru nu este rău, pentru că avem posibilitatea de a avea cele necesare. În vremea copilăriei noastre, am avut fiecare dintre noi multe lipsuri, dar, pentru a posti în zilele noastre cred că, aşa după cum am amintit, postul trebuie să fie benevol, trebuie să fie nu o schimbare a mâncărurilor, ci jertfă şi efort. Nu trebuie să postim doar de la mâncare, ci, în primul rând, de la faptele rele. Şi, făcând acest lucru, fiecare dintre noi vom încerca să devenim mai buni.

                Rep.: - Să ne întoarcem puţin în satul nostru, în satul fiecăruia. Ştiu că la mine în sat, la Dumbrăviţa, tâna, adică bunica – tâna de la bătrâna -, la începutul Postului, ultima masă îmbelşugată o aveam de Lăsatul Secului Postului Crăciunului, masa era aşezată spre răsărit cu o icoană cu Naşterea  şi a doua zi toate vasele erau spălate cu leşie, iar tâna spunea că trebuie să ne curăţăm şi trupeşte şi sufleteşte, aşa cum spuneaţi şi dumneavoastră. Să ne întoarcem un pic acasă la dumneavoastră. Cum vă pregăteaţi pentru Postul Crăciunului şi mai ales, ce mâncăruri erau în această perioadă a postului?

                Pr. Vasile Beni: - Cred că aceeaşi tradiţie care a fost la dumneavoastră s-a păstrat şi în zona noastră, a Bidiului. Dacă ar trebui să ne oprim la mâncărurile pe care le consumam în vremea Postului, sunt cele tradiţionale pe care le cunoaştem – cartofii şi fasolea, cu derivatele, dar am putea spune că şi pâinea cu dulceaţă, pentru că pe vremea noastră nu prea erau dulciuri sau, dacă erau, nu avem posibilitatea de a le achiziţiona. Dulciuri de post pe vremea aceea, nici vorbă.

                Rep.: - Deja am văzut că lumea a început să colinde. În mod normal, se colindă după Moş Nicolae, dar îmi amintesc de o colindă: Vino, vino Crăciun dragă/ Că fasolea nu-i de treabă/ Fasolea şi prunele/ Ieie-şi catrafusele”, o colindă cântată şi culeasă de doamna Cornelia Ardelean. Într-adevăr, copiii se săturau cel mai repede, dar era şi un exerciţiu pentru ei pentru a ţine aproape de credinţă şi aşa ar trebui să fie şi astăzi. Cred că mai sunt părinţi care îşi duc copiii de micuţi la biserică pentru a merge pe acest drum al nostru, al credinţei strămoşeşti. Într-adevăr, astăzi lucrurile sunt puţin mai altfel, dar credinţa ar trebui să primeze. De exemplu, tâna mea era foarte severă, nici nu discutam să mâncăm altceva în Post. Mai aveam şi o zamă de prune uscate, dar şi fel şi fel de lucruri adunate din cămară cu care puteai trece postul cu bine şi cu sănătate.

                Pr. Vasile Beni: - Nici nu se punea problema să ne răzvrătim sau să întrebăm dacă este altceva de mâncare, pentru că fiecare dintre noi ştiam cu este Post. Acum, şi la mâncărurile de dulce care ni se oferă, când ajungem acasă, mai punem întrebări suplimentare, dacă mai este şi altceva, ceea ce denotă că trăim într-o lume a bunătăţurilor.

                Rep.: - Ceea ce era pus pe masă se mânca, pentru că era făcută cu truda părinţilor, şi nu se comenta niciodată la masă. Spuneaţi că este foarte important ca, pe lângă post, să şi iertăm. Trăim într-o perioadă în care suntem răzvrătiţi, în care nu mai avem încredere unii în alţii, în care poate ne povestim aşa cum nu ar trebui unii pe alţii, în care de multe ori consideră că aproapele îţi face o nedreptate, îţi face ceva rău. Părinte, cum să iertăm?

                Pr. Vasile Beni: - Trebuie să ne străduim. Este un exerciţiu al gândirii, aşa cum am spus, dar şi al pornirii noastre lăuntrice.  Pentru că, prin iertare, noi trecem cu vederea faptele sau vorbele prin care aproapele nostru ne denigrează sau ne discreditează. În Vechiul Testament, în cartea Proorocului Isaia, în capitolul 58 se spune: „Nu ştiţi voi Postul care-mi place mie? Rupeţi lanţurile nedreptăţii, împarte pâine ta cu cel flămând şi nu te feri de cel de-un neam cu tine”. Iar în Noul Testament, Mântuitorul spune: „Când postiţi, faţa voastră să nu fie tristă, nu fiţi ca făţarnicii care-şi smolesc feţele lor ca să arate oamenilor că postesc. Tu însă când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală şi în ascuns postind ca Dumnezeu să-ţi răsplătească ţie”. Pentru că, iertarea este una dintre cele mai mari virtuţi. Părintele Arsenie Boca spunea că cea mai mare virtute din ziua de azi este aceea de a ne suporta unul pe altul, iar cel mai mare păcat este al invidiei, aşa cum spunea vrednicul de pomenire, Mitropolitul nostru Bartolomeu.

                Rep.: - Este foarte greu să nu invidiezi pe nimeni, mai ales astăzi când lumea este plină cu bunătăţi şi fiecare ne măsurăm în averile pe care le avem. Este destul de greu să ajungi la acel moment în care să nu invidiezi.

                Pr. Vasile Beni: - Între noi, între preoţi, este un proverb Invidia clericorum, adică invidia dintre clerici. Mitropolitul Bartolomeu, despre invidie vorbind, spune că, participând la o lansare de carte, a avut loc un schimb de replici între el şi altcineva. Mitropolitul Bartolomeu, care pe vremea aceea nu era mitropolit, a adunat mai multe aplauze. Un mitropolit mai în vârstă al Bucovinei, Tit Simedrea, văzând că a adunat mai multe aplauze, la final, l-a chemat şi i-a zis: Văd că începi să străluceşti. Ai grijă de strălucire pentru că-ţi vei atrage mulţi duşmani. Mitropolitul atunci nu a înţeles pentru că era tânăr, dar pe parcursul vieţii a văzut că atunci când avea o lansare de carte sau o acţiune în domeniul cultural, în jurul lui se făcea un cerc, pentru că celor de lângă el nu le plăcea că a scris o anumită anumită carte. Dar, atunci când a fost în suferinţă, în temniţă, în închisoare, puţini au fost cei care l-au compătimit. Prin urmare puteam vedea că noi ne bucurăm oarecum atunci când prietenului nostru îi merge rău şi ne întristăm atunci când îi merge bine. Dar, Sfânta Scriptură ne spune: De ce te superi tu pe aproapele tău, dacă eu ca Dumnezeu sunt bun.

                Rep.: - În această perioadă a Postului sau a sărbătorilor cu toţii facem sau cel puţin încercăm să facem fapte bune. Este bine să arătăm, să promovăm faptele bune sau trebuie să le facem cu discreţie? Este ca şi cel care a postit punându-şi cenuşă în cap ca să vadă toată lumea că a postit? Cum să facem faptele bune? În taină sau, în ziua de azi, este bine să mai şi spunem aceste exemple pozitive pe care le facem?

                Pr. Vasile Beni: - Este bine şi la vedere, dacă le facem din drag. Dacă le facem din fariseism sau pentru făţărnicie, nu. Dar dacă le facem din drag pentru aproapele nostru cred că este chiar recomandat pentru a deveni pilde sau model pentru cei din jurul nostru, pentru că bunul Dumnezeu ne dăruieşte fiecăruia dintre noi atât de multe daruri. În primul rând, ne-a dăruit viaţă, ne poartă de grijă, suntem sănătoşi, avem un acoperiş deasupra capului, o bucată de pâine de pus pe masă pentru noi şi pentru cei dragi. Cu toate acestea, sunt semeni de-ai noştri care, poate, sunt în lipsă. Şi multe sunt exemplele descrise în cărţile noastre bisericeşti despre cât de mult sunt răsplătite faptele bune. De exemplu, la Duminica a XXVI-a după Rusalii, la meditaţia sau la predica Evangheliei pe care, cu onoare şi cu mulţumire că mă îngăduiţi, am publicat-o în ziarul dumneavoastră, am amintit despre importanţa faptelor bune, despre o călătorie la Ierusalim, în care doi oameni se pregătesc pentru a merge la Ierusalim şi, pe drum, se întâlnesc cu un om bolnav. Unul dintre ei rămâne să aibă grijă de omul bolnav, iar celălalt îşi continuă călătoria. Când cel care-şi continuă călătoria ajunge la Ierusalim, mare îi este mirarea când vede în altar, de-a dreapta patriarhului, chiar pe prietenul său care a rămas să aibă grijă de omul bolnav şi se miră cum de a ajuns înaintea lui şi cum de a ajuns în altar chiar de-a dreapta patriarhului. Aşteaptă să se termine slujba şi să vină împreună acasă dar, spre mirarea lui, toată lumea iese din Biserică în afară de prietenul său. Oarecum are întrebări în suflet la care nu găseşte răspuns: pe unde a intrat prietenul, pe unde a ieşit. Vine cu aceste întrebări acasă şi când îi povesteşte, acesta-i răspunde foarte simplu: eu nu am ajuns la Ierusalim pentru că am rămas să am grijă de omul bolnav. Lev Tolstoi care a scris această povestioară spune că într-adevăr, de fiecare dată când ajutăm pe cineva este ca şi cum am participa la slujba de Înviere de la Mormântul Sfânt.

                Rep.: - Ce frumos spus. Faptele l-au dus acolo.

                Pr. Vasile Beni: - A fost reprezentat prin fapte sale. Pentru că, la judecată, criteriile nu vor fi după câtă credinţă am avut – este importantă şi credinţa – vom fi judecaţi după câtă dragoste am avut faţă de aproapele nostru.

                Rep.: - Trăim aceste vremuri cu pandemia – sperăm să treacă toate valurile. În această perioadă, dumneavoastră, ca preot, aţi fost alături de credincioşi şi în necazurile legate de pandemie. Vreau să vă întreb cât de importantă a fost pentru ei legătura cu Biserica şi cu credinţa, pentru cei care au pierdut pe cineva drag. Pentru că nu putem spune că au plecat doar oameni în vârstă, pentru că pandemia nu a ales vârsta, au plecat oameni de toate vârstele.

                Pr. Vasile Beni: - Rolul Bisericii a fost, este şi va fi covârşitor, de-a lungul istoriei sau de-a lungul veacurilor. Pentru că, dacă ar fi doar să ne raportăm la propria noastră persoană, pot să apară momente sau evenimente în care să fim cuprinşi de dureri sufleteşti sau de dureri trupeşti. La unele dintre ele ne ajută cei apropiaţi dar sunt situaţii în care aceştia n-o pot face şi atunci, aşa după cum ştim, Biserica este cea care ne poartă de grijă de la leagăn şi până la mormânt. Pentru că, în cine ne punem nădejdea? Ne punem nădejdea în noi dar, uneori, sănătatea sau înţelepciunea ne pot părăsi şi atunci ne punem nădejdea – părinţii în copii, copiii în părinţi, dar uneori, datorită distanţei nu ne putem ajuta. Ne punem nădejdea în prieteni care uneori ne ajută dar alte ori poate ne încurcă, ne punem nădejdea în bani, este un paşaport universal, dar nu putem cumpăra linişte sau sănătate şi atunci în cine să ne punem nădejdea? Cărţile noastre bisericeşti ne învaţă şi ne îndeamnă spunându-ne: Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, în Treime Sfântă, slavă Ţie. Sau, dacă mergem mai departe, pe uşile unor biserici sunt scrise cuvintele: Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân şi binecuvântare celor ce pleacă.  De fiecare dată când intrăm în Biserică poate avem frământări, poate avem probleme, necazuri, greutăţi, pentru că marea majoritate  a oamenilor intră să-i mulţumească bunului Dumnezeu, dar şi pentru a-i cere ajutorul. Şi atunci, povara, durerea pe care o avem o lăsăm – să spunem oarecum – la picioarele Crucii şi-l rugăm pe Dumnezeu să intervină în viaţa noastră.

                Rep.: - Dumnezeu cel bun, cel mare, cel tare, este cel care are grijă până la urmă de fiecare dintre noi chiar şi în cele mai grele situaţii din viaţa noastră este cel care ne însoţeşte şi niciodată nu ne abandonează. Suntem copiii Lui. Aţi avut vreodată vreo cumpănă? Aţi mers vreodată spre deznădejde în această perioadă?

                Pr. Vasile Beni: - Niciodată. Au fost credincioşi care vin la Sfânta noastră Biserică care au ajuns în panta deznădejdii pentru că, vedeţi, un necaz nu vine niciodată singur, sunt greutăţi şi dacă nu ştim să ne agăţăm de Dumnezeu – pentru că, atunci când nu mai există nicio speranţă, mai există totuşi una şi aceea este Dumnezeu.

                Rep.: - Tocmai de aceea nu aţi avut nicio cumpănă de deznădejde pentru că aţi ştiut că există Dumnezeu.

                Pr. Vasile Beni: - Întotdeauna suntem alături de Dumnezeu, de Dumnezeu, de Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, dar şi de Maica Sfântă, pentru că în rugăciunea frumoasă spunem: Toată nădejdea noastră spre Tine o punem Maica lui Dumnezeu, păzeşte-ne pe noi sub  sfânt acoperământul Tău. Cunoaştem cu toţii frumoasa rugăciune „Născătoarea” încă din copilărie, unde, în ultima  parte a rugăciunii noi spunem: Preasfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi acum. În momentul în care noi mijlocim la Maica Sfântă suntem şi încredinţaţi că Maica Sfântă, ca la nunta din Cana Galileii, ne ia oful, durerea, necazul şi le prezintă Fiului Său iubit.

                Rep.. – Este perioada în care Maica Sfântă se pregăteşte, într-adevăr, să devină mamă, o mamă specială, mama care aduce în lume Mântuitorul.

                Pr. Vasile Beni: - Dacă n-ar fi fost Naşterea, n-ar fi fost Patimile şi n-ar fi fost Învierea care ne aduce mântuirea.

                Rep.: - Tocmai de aceea trebuie s-o cinstim pe Maica Sfântă.

                Pr. Vasile Beni: - Neapărat. În primul rând, a cinstit-o Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Tatăl a ales-o, Fiul s-a întrupat, iar Duhul Sfânt a adumbrit-o, dar a  cinstit-o şi arhanghelul care a spus: Bucură-te, Ceea ce ești plină de har!. Sau Binecuvântată ești tu între femei. Iată, vei lua în pântece şi vei naşte un Fiu la care îi vei pune numele de Iisus.

                Rep.: - Dacă parcurgem această perioadă şi ajungem la sărbătoarea Crăciunului, cu tot alaiul de sărbători din jurul lui, iar mai apoi la noul an calendaristic, pentru că se spune că şi această perioadă este una a regenerării timpului, odată cu naşterea Pruncului Iisus în ieslea Sfântă, timpul este regenerat. Crăciunul Bătrânul, împreună cu fratele său Moş Ajun, aşteaptă Anul Nou. Sunt o serie de obiceiuri legate şi de tradiţia noastră, de satele noastre, de calendarul băbesc, ca să spunem aşa, dar foarte bine asimilate şi în această parte spirituală, pentru că tradiţia şi biserica au mers cu sărbătorile împreună.

                Ce ne spuneţi despre cartea recent lansată „Am crescut cu gândul la Dumnezeu”, o călătorie de 50 de ani. Mulţi ani înainte. A câta carte este?

                Pr. Vasile Beni: - A patra.

                Rep.: - După cele de predici şi de pilde, această carte, de lângă predici şi pilde are şi destăinuiri de suflet.

                Pr. Vasile Beni: - Este o carte care a apărut, aşa cum dumneavoastră aţi spus, la împlinirea celor 50 de ani. Şi eu, ca maestrul Alexandru Pugna, pot să spun slavă lui Dumnezeu pentru toate prin cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur pentru că pe cărările acestei vieţi am avut doar oameni care m-au ajutat sau m-au promovat. Apariţia acestei cărţi se datorează şi articolelor pe care le-am scris în ziarul „Răsunetul”, se datorează şi directorului, profesorului universitar Mircea Gelu Buta care m-a întrebat, la sfârşit de primăvară, dacă am ceva noutăţi în cele ale scrisului şi atunci mi-a dat ideea, spunându-mi să aşez pe hârtie câteva cuvinte din vremea copilăriei, despre casa părintească, despre locurile unde am fost preot, despre facultate şi din liceu şi despre felul în care sau modul în care, pe cărările vieţii, Dumnezeu mi-a purtat de grijă, oprindu-mă spre final la frumoasa noastră Biserică de la Coroana.

                Rep.: - La Biserica de la Coroana sunteţi patru preoţi, ca o familie într-adevăr.

                Pr. Vasile Beni: - Sunt oameni deosebiţi, m-au primit cu drag în urmă cu 12 ani când am păşit ca preot paroh la Bistriţa – protopopul Vidican, părintele profesor Feier şi acum părintele Emanuel, suntem o echipă perfectă, am putea spune, ne completăm şi ne ajutăm, şi suntem cu toţii la dispoziţia credincioşilor.

                Rep.: - Trăim o perioadă mai aparte, o perioadă în care trebuie să ne apropiem din ce în ce mai mult de credinţă pentru că, până la urmă acolo este nădejdea, dar şi de tradiţiile noastre. Părinte, cred că trebuie să ieşim cât mai mult şi cu această parte legată de biserică. Ştiu că Patriarhia şi fiecare mitropolie are şi instituţii – câte un ziar, un radio, televiziunea Trinitas – şi este foarte bine pentru că trebuie să ne promovăm credinţa, mai ales în această perioadă când oamenii au stat acasă. Nu ştiu cum faceţi, cum nu faceţi că la dumneavoastră la Biserică oamenii vin zilnic. Adică, nu vin doar duminică la slujbă şi gata. Biserica este deschisă zi lumină, până seara.

                Pr. Vasile Beni: - Aşa cum am spus, este o biserică vie şi noi, în calitate de preoţi, am putea spune că, pe lângă slujbele care se oficiază în mod canonic – Sfânta Liturghie, Vecernia, Taina Sfântului Maslu – stăm şi la dispoziţia credincioşilor, pentru a-i ajuta cu problemele pe care fiecare dintre ei sau fiecare dintre noi ne confruntăm pe parcursul unei zile sau pe parcursul vieţii fiecăruia dintre noi. Misiunea preotului este aceea de a-l apropia pe om de bunul Dumnezeu şi de a-l determina sau a încerca să devină mai bun.

                Rep: - Dacă mă uit la ce tiraje aţi scos la cărţi – 3000, 4000 exemplare – înseamnă că sunteţi iubit şi cărţile dumneavoastră sunt cerute. Într-adevăr, este bine să avem acasă aceste cărţi cu pilde, pe lângă ce ascultăm la biserică să mai meargă omul acasă şi când simte nevoia, zilnic, să mai citească câte o pagină.

                Pr. Vasile Beni: - Este foarte important şi aş vrea să-i mulţumesc pe această cale fratelui şi prietenului nostru, prim curatorului Alexandru Simionca, cel care a sponsorizat ultimele două cărţi. Când a aflat că împlinesc 50 de ani, mi-a spus să facem câte cărţi trebuie ca să le putem oferi gratuit tuturor. Vă mărturisesc că în mai puţin de două săptămâni, 2500 de cărţi – oamenii le-au putut lua de la Sfânta Biserică – au fost date. Vă mărturisesc că foarte mulţi dintre cei care le-au lecturat s-au regăsit în paginile acestei cărţi pentru că viaţa de la ţară sau copilăria, la foarte mulţi dintre noi, a fost, să spunem asemănătoare, pentru că fiecare am trecut, poate, prin lipsuri, greutăţi sau problemele care au fost în vremea respectivă.

                Rep.: - Este foarte important ca preotul să fie alături de oameni şi să fie iubit. De aceea, biserica dumneavoastră este cercetată de către oameni. Un mesaj pentru parcurgerea postului pentru credincioşi.

                Pr. Vasile Beni: - Să încercăm să facem mai mult pentru suflet, să devenim mai buni, să încercăm să iertăm şi să încercăm să devenim mai buni prin ceea ce facem în viaţa de zi cu zi, pentru că, dacă ne propunem, cu siguranţă, vom reuşi.

                Rep.: - De mici să creştem cu gândul la Dumnezeu – un titlul frumos la cartea părintelui Beni – şi să ne însoţească toată viaţa bunul Dumnezeu – dar să-l însoţim şi noi cu sufletul şi cu gândul, să fim alături de El şi atunci, cu siguranţă, lucrurile vor fi bune pentru noi.

                Vă mulţumim. Să aveţi Post binecuvântat, cu sănătate, cu tot ceea ce înseamnă lucru bun pentru sufletul dumneavoastră.

Menuț Maximinian