Bărbat din Lunca Leșului, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
La data de 17 septembrie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 41 de ani, din Lunca Leșului, cercetat pentru încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse și violare de domiciliu.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, la data de 1 septembrie a.c., bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție, emis împotriva lui din luna iulie 2025, în sensul că s-ar fi prezentat la domiciliul soției sale, în localitatea Manic, unde ar fi avut un conflict verbal cu aceasta. Ulterior, la data de 14 septembrie, acesta ar fi pătruns în locuința femeii, deși aceasta nu era acasă.
În prezent, bărbatul de 41 de ani se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud. Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile, după expirarea reținerii. Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit, a tranmsmis IPJ BN.
Citiţi şi:
- Bărbat din Lunca Leşului, condamnat la un an închisoare, încarcerat de polițiști
- Bărbat din Lunca Leșului, închis pentru conducere fără permis a unui autoturism neînmatriculat
- Bărbat de 53 de ani din Lunca Leșului, depistat la volan cu permisul suspendat! I-au fost recoltate și probe biologice la spital
- Bărbat din Lunca Leșului, condamnat la un an și 7 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe
- Bărbat din Agrișu de Jos reţinut după ce şi-ar fi ameniunţat mama şi sora încălcând ordinul de protecție
Adaugă comentariu nou