Vasile Serețan, jandarmul campion de pe Valea Bârgăului
Vasile Serețan, fiu al meleagurilor bistrițene, ce a intrat în lume și viață la Susenii Bârgăului este un oștean destoinic și disciplinat al țării, cu o activitate exemplară în cadrul Jandarmeriei Covasna. Recent, a făcut pe Facebook câteva consemnări meditative emoționante generatoare de mândrie, prețuire, admirație și respect nu numai pentru părinți, ce trudesc pe meleaguri străine pentru a-și câștiga pita zilnică și aparținători, dar și pentru cei care îl cunosc. În acestea se referă la rezultatele obținute în acest an în plan sportiv, în calitatea sa de pasionat al fitnessului și culturismului. Ne limităm să le reproducem întrucât atestă multă responsabilitate și maturitate în gândire și prezintă evidente valențe educative de interes și pentru cititorii Cotidianului nostru de suflet “Răsunetul”. “ A fost un an greu, cu o pregătire pe măsură, mereu am fost persoana care tinde să performeze, să evolueze pe toate planurile. Toți începem de undeva, însă cel mai mult contează să nu renunțăm la visele noastre, să ne dedicăm 100% înfăpturii obiectivelor noastre !. Acestea s-au concretizat ( în cazul său – n.n.) cu un Loc 2 la Campionatul Național Men’S Physique, desfășurat în urmă cu câteva zile la Sibiu, Locul I ProNutrition Men’s Physique și Locul V la Culturism la Concursul desfășurat, în perioada 9-10 septembrie 2023, în municipiul Dej. Țin să mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături, m-au susținut și încurajat în tot acest timp . You are the best ! Cristian Ștefan, care mi-a fost mentor și prieten de nădejde încă de acum 3 ani, când am pășit pe acest drum. Cristi you are the best! Florin Hudișteanu, cel care, de asemenea, a fost acolo și care aplică cele mai tari tanning-uri! Titi, Antrenor, om de excepție, care mi-a deschis ochii asupra multor lucruri ( inclusiv legate de categoria la care trebuie să concurez) Mamei mele Maria Serețan, pentru care nu găsesc cuvinte cu ajutorul cărora să pot să descriu toată susținerea pe care mi-a oferit-o de-a lungul timpului Marius Chera, antrenorul meu, care a dat dovadă de profesionalism, suport continuu și un plan conceput 101% pentru a obține cele mai bune performanțe și Tuturor prietenilor și colegilor !”. În aceste condiții, ne limităm să-i adresăm cuvenite și binemeritate felicitări, multă sănătate, cu precizarea că opiniem că ar putea adăuga și în dreptul numelui său formularea: “ You are the best !”, pe care a folosit-o pentru a mulțumi celor ce îi călăuzesc pașii, iar condiția o știe foarte bine presupune multă muncă, trudă, perseverență, viață sportivă chiar unele sacrificii în continuare.
Ioan Sărățean
Citiţi şi:
- Vasile Sereţan, un jandarm din Covasna, de loc din Susenii Bârgăului, pe podium în competiţiile de culturism!
- Gicu Serețan rămâne în gândurile și rugăciunile familiei
- Endless Love, desemnat cel mai frumos cântec de dragoste, de Sfântul Valentin
- Întru mulţi ani, părinte Dănuţ Sereţan, preot paroh la Sângeorzu Nou!
- România pe podiumul Campionatului Mondial de culturism și fitness de la Bistrița!
Comentarii
Ar fi probabil mândru de tine și Gicu, pe care, în 11.06.2017, l-am caracterizat în ziarul Răsunetul a fi “frate și părinte la puterea a doua” pentru că a crescut, îngrijit și educat nu numai pe cei trei copii a lui (respectiv pe tatăl tău, pe Mariana, actualmente farmacistă și pe Geta, lucrător în alimentația publică, cele două surori ale tale – n.n.), dar și pe frații lui minori orfani de ambii părinți, cel mai mic de doar 7 ani și jumătate. Am fost în eroare, trebuie să-mi fac mia-culpa pentru că în fapt Gicu a fost “frate și părinte la puterea a treia” deoarece împreună cu soția s-au ocupat și de creșterea și educarea ta și a surorii tale, iar rezultatele se dovedesc a fi în toate cazurile excelente. Trebuie să le fim toți recunoscători și să zicem cu smerenie: Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în liniște și pace !
Adaugă comentariu nou