Vatra gândurilor
Numărul pe octombrie al publicaţiei “Vatra veche”, dedică, mare parte din spaţiu publicistic burgului medieval Sighişoara şi culturii acestuia. Pe copertă tronează o pictură semnată de Liviu Ovidiu Ştef, iar directorul revistei, Nicolaie Băciuţ vorbeşte despre rolul istoriei medievale. De această dată Vatra Veche se află în dialog cu George Vulturescu, iar directoarea Bibliotecii Publice Târgu Mureş din Chişinău, Claudia Stravca adduce un elogiu celui care a fost lacrima lui Eminescu, Grigore Vieru. Cronica literară ne propune întâlnirea cu cărţile “Lunca”, semnată de Traian Parva Săsărman şi “Jocul cuvintelor” şi “Dulcele meu amar” scrise de Elena M. Cîmpan, recenzii semnate de Menuţ Maximinian. Scriitoarea Suzana deac adduce în atenţia cititorilor figura marcantă a actorului bistriţean Ioan Fiscuteanu, domnul Lăzărescu, într-o proză sensibilă. Un număr complet, bine structurat, care adduce atmosfera frumuseţii literei, a picturii, a teatrului, într-un cuvânt a artei.
Adaugă comentariu nou