Vești bune pentru comunitățile din Nușeni și Telciu! Au fost semnate contractele de finanțare prin Programul „Anghel Saligny”!

La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, astăzi au fost semnate 23 de contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 242.311.060,77 de lei.  Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează modernizarea infrastructurii rutiere, dar și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a sistemelor de distribuție a gazelor naturale.  

„Sunt vești bune pentru comunitățile din Nușeni și Telciu. Printre beneficiarii contractelor de finanțare se numără și proiectele celor două unități administrativ-teritoriale - Racord rețea canalizare menajeră a comunei Nușeni la rețeaua orașului Beclean”, cu o valoare de 2.300.029,65 lei și „Amenajare trotuare și sisteme de colectare a apelor pluviale, în comuna Telciu”, cu o  valoare de 11.478.736,85 lei. Aceste obiective de investiții vor aduce un plus pentru locuitorii celor două comune prin accesul la utilități publice”, ne-a declarat Monica Săsărman, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

                        „Noi am realizat rețeaua de canalizare în cinci localități ale comunei Nușeni, dar pentru a o pune în funcțiune cea mai bune soluție este racordarea la rețeaua orașului Beclean. Sper ca în această toamnă să finalizăm acest proiect”, ne-a explicat primarul Ioan Mureșan.

La Telciu, se vor realiza trotuare pe o lungime de 8 kilometri, pe tronsonul DN 17 C, și va fi realizat și un sistem de colectare a apelor pluviale. “Vom lansa procedura de achiziție publică pentru execuția acestor lucrări care foarte probabil vor debuta anul viitor”, a precizat primarul Sever Mureșan.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5