Vezi cui îi este recunoscător profesorul Virgil R. Rus

Profesorul Virgil R. Rus publică un text frumos despre recunoştinţă pe o reţea de socializare. Poate că ar trebui să luăm, fiecare în parte, exemplu de la domnia sa, motiv pentru care vă prezentăm acest text:

În aceste zile s-a putut observa încărcătura facebook cu mesaje pline de recunoştinţă, entuziasm şi, alte stări exprimate real în câmp virtual, interesant.
Cred că acest exerciţiu poate fi benefic, stimulativ, când această manifestare devine o valoare intrinsecă indiscutabilă şi veritabilă, manifestată în dimensiunea reală.
Referitor la recunoşţinţă, se poate observa LIPSA acesteia în mai toate exteriorizările, celor mai mulţi, care în loc de ATITUDINE dau vina, ba pe sistem, ba pe unu' ba pe celălalt, numai pe ei înşişi nu.
Revenind, cineva spunea că un gest de recunoştinţă neexprimat e ca un dar pe care l-ai împachetat frumos, cu grijă, pentru cineva din viaţa ta, şi pe care tu, nu-l mai oferi….
Că unii îl uită iar alţii îl rătăcesc este acelaşi lucru. Primii sunt superficiali te poţi feri de ei, ceilalţi "fluturesc" şi cârcotesc prin viaţa lor, a ta, şi-i poţi lăsa în lumea lor şi…atât.
Mulţi sunt cei care cer, primesc şi folosesc atât de multe învăţături ( se poate citi şi educaţie), sprijin, îndrumare, motivare, startare şi orientare, ş.a,pe care le oferi în favoarea demersului lor, pentru o viaţă mai bună, pentru o reuşită sau pur şi simplu pentru a-şi umple timpul, răpindu-ţi-l pe al tău, dar pentru care recunoştinţa este o necunoscută sau, rămâne "împachetată", “fluturată” , "rătăcită".
La rândul meu am fost provocat în acest exerciţiu şi am promis că voi răspunde provocării când voi reveni în faţa calculatorului. Chiar dacă nu mă voi desfăşura aici timp de 10 zile, mă voi ţine de cuvânt şi îmi voi exprima şi eu recunoştinţa, azi, virtual, şi ori de câte ori voi avea ocazia, în mod real.
Îmi exprim în primul rând recunoştinţa faţă de soţia mea o fiinţă minunată şi întelegătoare căreia îi sunt recunoscător că-mi apreciază activitatea şi chiar mă sprijină în demersul meu, îmi exprim de asemenea recunoştinţa faţă de familia mea.
Îmi exprim recunoştinţa faţă de toţi cei care au contribuit la formarea mea ca om şi pe care dacă i-aş înşira aici, nu ar primi "darul" cum se cuvine (nu toţi având cont facebook).
Îmi exprim recunoştinţa faţă de antrenorii mei, faţă de profesorii din şcoală din liceu, faţă de profesorii universitari din UBB- FEFS şi ANEFS, faţă de toţi partenerii (UBB- FEFS, Club Sangym, Club Schreiner, Spa Metropolis) care mi-au oferit oportunitatea de a mă perfecţiona în cariera mea.
Le sunt recunoscător tuturor persoanelor care au ales cu încredere serviciile pe care eu le ofer de peste 10 ani în mediul sportiv privat, echipei mele.
Vă mulţumesc “fetele mele” pentru alegerea voastră, pentru încrederea acordată, pentru frecvenţa voastră la aceste programe unele dintre voi cu o prezenţă în timp de peste 8 ani. Tuturor celor care m-aţi suportat atâta timp, vă sunt recunoscător. Voi, cele cu “vechime” , stabile şi susţinătoare dedicate ale programelor pe care le derulez, vă multumesc pentru modul în care aţi contribuit la consolidarea conceptiei conform căreia denumirea unui program devine un aspect cu caracter efemer în raport cu eternitatea calităţii date de forma şi conţinutul exerciţiului care certifică în cel mai bun fel PREGĂTIREA şi EXPERIENŢA specialistului, care justifică VALOAREA şi EFECTELE exerciţiilor fizice, exprimate prin GRAŢIA, FEMINITATEA, ARMONIA formelor şi starea de bine, aspecte atât de evidente la voi. Pentru alegerea voastră, pentru rezultatele obţinute, pentru timpul petrecut în antrenamentele mele pentru atâţia ani împreună, vă admir, vă mulţumesc şi vă sunt recunoscător, în mod special “nucleului”, Andreea Rus, Andrada Costeanu, Claudia Covrig, Camelia Lupşa, Dana Elena Negrea, Loredana Niculae, Moldovan Virgina, Manuela Vlasin, Ana Simona Rus, Octavia Gav, Gyorgy Karina, Hriscu Luciana, Carmen Tuns, Morari Cosmina, Monica Filipoiu, Marincean Elisabeta, Szocs Simona, dar şi celor mai noi venite în echipă, Maria Cămăraş, Ariana Niculae, Cârcu Anca, Cătuna Vasilica, Avram Roxana, Moldovan Mălina,Alina Sângeorzan şi care pot deveni parte din nucleu când vor împlini 3 ani consecutivi de activitate pro, şi în cadrul echipei. Sper că nu am omis pe nimeni!
Sunt recunoscător tuturor clienţilor care au ales programele private pe care le derulez!
Le sunt recunoscător tuturor celor care au ales să-şi aprofundeze studiile în educaţie fizică şi sport devenind studenţi ai UBB-FEFS- Extensia Bistriţa. Le sunt recunoscător tuturor absolvenţilor noştri care îsi dau concursul zi de zi pentru ridicarea şi menţinerea standardului de calitate, în şcolile unde predau, în cluburile unde antrenează sau sălile private care aceştia îşi desfăşoară activitaţile ca specialişti în discipline şi ramuri ale educaţiei fizice şi sportului.
De asemenea sunt recunoscător administraţiei locale care susţine activităţile sportive şi tuturor celor din mass-media care sprijină printr-un fel sau altul promovarea sănătăţii, importanţa şi efectele sportului asupra acesteia.
Le sunt recunoscător tuturor celor care m-au “provocat” direct sau indirect în cariera mea, fără aceştia calitatea şi excelenţa programelor ar fi fost mult neglijate.
Şi nu în ultim rând îmi exprim recunoştinţa faţă de toţi cei care au fost, sunt şi/sau vor fi, parteneri în proiectele mele.
Da, sper că nu am omis pe cineva. Închei acest exerciţiu virtual pe considerentul că fiecare putem face acest gest, real, oferind zilnic şi la momentul potrivit, un simplu “mulţumesc” un telefon, un mesaj, o strângere sinceră de mână alături de un gând bun, transmise celor care au marcat benefic şi semnificativ existenţa noastră.
Sunt convins că toţi cei care încearcă acest gest vor avea satisfacţia stării de bine alături de bucuria pe care o poti simţi doar atunci când accesezi un alt nivel, superior.
Pentru cei care o fac doar virtual, aceasta este primul pas, oportunitatea de a merge mai departe, de a evada din virtual în real, de a face trecerea la dimensiunea în care cu adevărat relaţionăm.
Îti mulţumesc Maria pentru provocare, multumesc Paula şi Claudiu pentru provocare şi pentru rezultatele voastre, îţi multumesc Loredana şi apreciez nominalizarea mea în mesajele tale!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5