Vicepreşedinte PSD, Daniel Suciu: Viitorul nu sună bine pentru Stelian Dolha

Vicepreşedintele filialei judeţene a Partidului Social Democrat, deputatul Daniel Suciu, susţine că viitorul politc al liderului PNL, Stelian Dolha, nu „sună bine”, asta după ce PSD a obţinut 49,3% din voturi în colegiul deputatului liberal.

          „Nu pot să nu observ că cei de la PNL reclamă o victorie zdrobitoare, că ei ar fi câştigătorii morali ai acestor alegeri. E dreptul domniilor lor să considere aşa, dar am un mesaj către preşedintele PNL, Stelian Dolha, pentru că de data aceasta am făcut campanie în colegiul domniei sale. Cred că viitorul nu sună bine pentru domnia sa, aşa cum se referea zilele trecute, pentru că în colegiul în care PNL are deputat şi senator, PSD-UNPR-PC a obţinut 49,3%.

          În colegiul PNL, cu deputat şi senator, PNL a obţinut în patru comune sub 10%, recordul absolut fiind la Milaş  - 1,79%, în şase comune – între 10 şi 15%, 4 comune – între 15-20%, există şi o floare rară, cu peste 50%, Urmeniş”, a precizat social-democratul.

          În schimb, a menţionat Suciu, PSD BN a obţinut un scor peste media pe ţară a alianţei electorale, este primul partid din Bistriţa-Năsăud şi prima organizaţie PSD din Transilvania. „Tot ceea ce ne-am propus s-a îndeplinit, suntem de departe prima organizaţie din Bistriţa-Năsăud, e pentru prima dată când PSD-UNPR şi PC are cu mult mai multe voturi decât PNL şi PDL la un loc. Este o victorie categorică, nu ne-am entuziasmat, nu am deschis sticle de şampanie, este o victorie de etapă, îi lăsăm pe ceilalţi să se bucure”, a completat deputatul PSD.

          Suciu a menţionat că PSD este preocupat, în prezent, doar de ce are de realizat pentru comunitate, iar nu de anunţatele „intenţii războinice” de schimbare de majorităţi în consilii locale.  

          „Pe noi ne interesează ce avem de făcut, în judeţul Bistriţa-Năsăud, de aceea salut  faptul că pe centura municipiului Bistriţa a început reabilitarea şi a fost turnat un strat de asfalt, mă bucur că a început lucrul la drumul Zagra-Poienile Zagrei- Suplai, la Negrileşti – Breaza. Nu ne-am lăsat duşi de valul campaniei electorale, pentru a ne ţine de promisiuni faţă de oameni”, a concluzionat acesta. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5