Vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, gazdă pentru Delegația Congresului SUA
Mie, 04/16/2025 - 09:56
Delegația formată din opt membri ai Congresului Statelor Unite - democrați și republicani - a fost primită la Palatul Parlamentului de către vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, și vicepreședintele Senatului, Robert Cazanciuc.
"M-am bucurat să le fiu gazdă la Parlament congresmenilor americani, într-o discuție caldă, prietenească, despre parteneriatul strategic între țările noastre. Le-am mulțumit pentru tot sprijinul SUA în asigurarea securității României și ne-am reafirmat reciproc dorința pentru întărirea colaborării noastre pe viitor", a declarat deputatul Daniel Suciu.
Citiţi şi:
- Daniel Suciu, vicepreședintele Camerei Deputaților, cinci proiecte legislative în noul mandat
- Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, la întâlnirea cu președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda
- Deputatul Daniel Suciu, reales vicepreședinte al Camerei Deputaților!
- Deputat bistriţean, vizită peste Ocean. Întâlniri cu membri ai Congresului și Senatului SUA
- Daniel Suciu, vicepreședintele Camerei Deputaților, speră că actualul președinte va putea să unească românii

Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 13:51
Casă afectată de un incendiu la Budurleni Sâm, 10:29
Profesorul și scriitorul DUMITRU POPIȚAN s-a întors în școala unde a învățat, prin lumină și cuvânt Sâm, 09:31
Andrei Marga: Mai mult decât etică Cultura
De ani buni, poetul și traducătorul Valeriu Stancu este prezent la Bistrița, la cele două mari...
Comentarii
Dorel de Bistrita -
Dum, 09:49
Pai guvernarea care a plecat, probabil voia sa ramanem si " fara picioare " ... !
Dorel de Pico -
Dum, 09:32
" Pico Verde "-i aici cum bagi mana ... pe dreapta ... cum treci dealu' din Ciopleaca si o tzara...
Turcan Viviana -
Dum, 06:47
„Știința ne oferă instrumente și definiții, însă doar puntea dintre oameni poate aduce o vindecare...
Iuliu -
Vin, 15:42
Reforma administrației centrale și locale, menită să scoată România din criza economică în care se...
Pop V. -
Vin, 09:31
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
Aniversări
Cu ocazia aniversării dumneavoastră, dorim să transmitem cele mai călduroase felicitări și urări de bine domnului DUMITRU TOMŞA, primar al comunei...
La popas aniversar - 25 octombrie - adresăm doamnei CRISTINA MARICA - șef centru Complex de Servicii Sociale Nr.1 Bistrița din cadrul DGASPC...
În ceas aniversar, adresăm doamnei FLOARE GAFTONE, secretar general al municipiului Bistriţa, sincere urări de bine însoțite de multă sănătate,...
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou