Viceprimarul Cristian Niculae: Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” își va primi elevii în cele mai moderne condiții de studiu
Viceprimarul municipiului Bistriţa, Cristian Niculae, anunţă că Liceul de Muzică ”Tudor Jarda”, acolo unde se derulează un proiect special, îşi va primi elevii şi cadrele didactice în condiţii foarte bune, în această toamnă.
"Educația este importantă pentru Bistrița, este importantă pentru noi! În această toamnă, în speranța că pandemia va permite întoarcerea copiilor la școală, Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” își va primi elevii în cele mai moderne condiții de studiu. Cu o investiție de 9,5 milioane lei finanțată prin fonduri guvernamentale nerambursabile – PNDL, Liceul de muzică va fi complet reabilitat și modernizat. Cea mai spectaculoasă locație exterioară a școlii va fi amfiteatrul în aer liber, amplasat lângă corpul A al liceului.
În interior, cele 19 spații de studiu individual și repetiții localizate în mansarda corpului reabilitat, vor crea condiții excelente de pregătire viitorilor artiști bistrițeni. Ne asigurăm în permanență că lucrările și materialele folosite sunt de cea mai bună calitate, în luna august se vor finaliza lucrările la corpul B, urmând să fie demarate lucrările de reabilitare și modernizare a corpului A, clădire monument istoric", transmite viceprimarul Niculae.
Potrivit acestuia, Primăria Bistrița desfășoară cel mai mare program de investiții în educație derulat vreodată în orașul nostru, ce cuprinde 7 școli și 2 grădinițe, valoarea acestor proiecte depașind suma de 37 milioane de euro.
Citiţi şi:
- Cristian Niculae: Lucrările de modernizare de la Liceul de Muzică Tudor Jarda avansează!
- Moment festiv la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Liceului de Muzică „Tudor Jarda” Bistrița
- Elevii de la Liceul Tehnologic de Servicii Bistrița și de la Liceul de Muzică "Tudor Jarda", în școală nouă! Speranțe și la Gimnazială nr. 1
- La Centrul German Bistriţa – 260 de ani de la naşterea lui W.A. Mozart!
- Liceul de Muzică „Tudor Jarda” a început demersurile pentru a primi titlul de Colegiu!
Adaugă comentariu nou