Viceprimarul Sorin Hangan, un nou mandat de președinte al PNL Bistrița

Sorin Hangan a fost ales președintele PNL Bistrița, în urma Comitetului  de Coordonare Local  al PNL Bistrița. Acesta a obținut 103 voturi, în timp ce contracandidatul său, fostul senator Dorin Dobra, a avut 47 de voturi. Hangan a  deținut această funcție din 2017, când a fost ales tot prin vot, dar și în perioada 2014-2017, ca interimar, după ce Dorin Dobra și-a dat demisia.

În Biroul Politic Local al Municipiului Bistrița, prim-vicepreședinți au fost aleși prin vot Florin Urîte și prof. Tudor Filip, iar vicepreședinți – Dorin Drulea, Cristian Munthiu, Dorin Rus, Mioara Gaga-Seica, Ștefan Cicioc, Ioan Chiuzan, inspector școlar Doina Macarie, Ionel Ruști.

 "Felicitări lui Sorin Hangan pentru realegerea în funcția de președinte al PNL Bistrița. Organizația municipală are nevoie de oameni implicați și de încredere, liberali adevărați care au adus rezultate electorale de excepție. Spre noi succese!", a transmis liderul județean, Ioan Turc.

Liderul PNL BN - Ioan Turc, secretarul general al PNL - deputatul Robert Sighiartău, prefectul Stelian Dolha, deputatul Diana Morar, senatorul Ovidiu Florean, primarul comunei Chiochiș-Vasile Silași au transmis mesaje către liberalii bistrițeni. 

În această perioadă, sunt organizate alegeri în toate organizațiile PNL din județ, care vor culmina cu Organizația Județeană și Congresul PNL.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5