Victor Știr: De la România-Jormania la România-Golania

Scriitorul Ioan Petru Culianu are în opera sa un text pe care l-a scris cu ceva vreme înainte de căderea comunismului în România și care reda cu destulă claritate evenimentele care urmau să se petreacă. Savantul, istoricul religiilor care era, nu făcea parte din clica Iliescu, Brucan, nici măcar din cercul Bush-Gorbaciov care au pus la cale evenimentele din 1989 și, totuși, a intuit ceea ce se va se petrece într-o țară imaginară, numită Jormania, prinsă de valul modelării unei alte căi de dezvoltare. Lumea cărturarilor s-a mirat de intuițiile scriitorului care a decriptat în crețele unui viitor, România pe care nu o știau decât scenariștii evenimentelor din decembrie 89.Alții au explicat textul lui Culianu prin faptul că, autorul se ocupa de științe oculte, printre altele de divinația, fiind capabil să citească anumite forme ale viitorului. Implicat în organizarea vizitei în Statele Unite ale regelui Mihai, perceput într un mod echivoc de foști membri ai mișcări legionare, savantul Culianu  a fost asasinat în toaleta de pe nivelul imobilului unde își avea biroul la Divinity School din Chicago, unde lucrase Mircea Eliade. Nici până astăzi nu a fost descâlcite firele oribilului asasinat.

Asistăm, după 1989, la un amplu fenomen de sărăcire a României și de ștergere a identității naționale românești de pe teritoriul fostei  Dacii, din vatra ancestrală de continuă locuire a celor care au avut parte de o țară frumoasă și bogată, dar au fost, secole întregi, stăpâniți de megieșe imperii străine.
Ridicat în fruntea țării de către Gorbaciov, Ion Iliescu s-a pronunțat pentru sprijinirea capitalului străin, făcând abstracție de cel românesc, care ar fi trebuit să fie baza dezvoltării României. Politica de a face din România piață de desfacere, la dispoziția capitalului occidental, a fost împlinită ”pas cu pas”, de o clasă politică acționând după listele de priorități ale Uniunii Europene, organism care prin cozi de topor naționale a dus la nimicirea industriei românești, și, efectiv, la punerea pe butuci a agriculturii care nu mai poate asigura nici mămăliga poporului român. Economia sărăcită extraordinar - capacitățile de producție au dispărut, milioane de români au plecat din țară, neputând să-și câștigi existența în România, fenomenul fiind asemănătoar e cu cedarea pământurilor indiene către coloniștii din Statele Unite; indienii au fost obligați să se retragă în rezervații, fiind lichidate mai întâi efectivele de animale care constituiau vânatul ce constituia, tradițional, hrana populației indigene.

 Premierul Bolojan, lipsit de minimă inițiativă de de a porni măcar o rămurică dacă nu o ramură a economiei, a găsit de cuviință să listeze la bursă obiectivele industriale și resursele strategice ale României, socotind că de acolo va face rost de bani, de o gură de oxigen care va mai susține incapacitatea sa managerială. Este prea simplu de văzut că ar fi numai începutul unor activități care prin inginerii sofisticate ar putea deposeda România de tot ce a mai rămas dintr-o bază materială creată pe parcursul mai multor decenii, cu eforturi incalculabile. Poporul român nu ar mai avea aproape nimic în interiorul granițelor, ar fi ca săracul care și-a vândut și casa, totul, pentru a subzista ca o râmă. Un popor care nu mai are nimic al său, în țara sa, este un popor golan, fără demnitate și suveranitate (deja cedată), iar țara se poate numi ușor Golania, așa cum doresc mai marii globaliștilor, neocomuniștii ajunși din SUA, via Bruxelles.

Nefericit acest premier care se face instrumentul lichidării a tot ce a mai rămas dintr-o zestre economică remarcabilă, cândva. Și timpul, de la textul lui Culianu la pretextul listării lui Bolojan, care crede că este stăpânul bogățiilor țării, sugerează că de la România-Jormania la România-Golania n-a fost decât un pas de treizeci și ceva de ani, care la scara istoriei este foarte puțin.

Dacă sub presiunea străină, doar atât s-a putut, aceasta este situația, dar e destul de puțin, din partea noastră, în fața istoriei. E adevărat că fața capitalului și a adevăratei democrații occidentale este scabroasă; miroase a furt, înșelăciune și strângere de gât. Dar asta este situația. ”Ce-i de făcut?” vorba chelului bolșevic.

Victor ȘTIR