Handbal feminin, Divizia A

Victorie clară pentru CSM Bistriţa, liderul seriei B

În etapa a III-a a Diviziei A de handbal feminin, CSM Bistriţa s-a impus fără prea mari probleme în faţa formaţiei CSM Piteşti, scor 33-21 (21-9). Prima repriză a fost dominată clar de bistriţence, antrenorii Horaţiu Paşca şi Radu Moldovan folosind prima „garnitură”, la reluare fiind dată o şansă mai tinerelor jucătoare ale CSM. În cea de-a doua parte a jocului au fost aproximativ 7 minute în care CSM Bistriţa nu a reuşit să înscrie, ratând foarte mult pe fondul lipsei de concentrare, după cum recunoştea şi staff-ul tehnic.

         „A fost mai uşor decât ne aşteptam. Piteşti este o echipă bună, cu jucătoare foarte tinere, de mare perspectivă. Mă bucur că am reuşit să rupem echilibrul destul de repede, după prima repriză şi de aici încolo jocul ne-a permis să folosim tot lotul. Daţi-mi voie să le felicit pe toate fetele pentru modul cum au abordat meciul de astăzi şi pentru rezultatul final.

         Ne va fi din ce în ce mai greu, pentru că Mureşul acum a retrogradat din Liga Naţională şi are obiectiv de a reveni pe prima scenă a handbalului feminin naţional, iar Slatina are tradiţie la fel ca şi noi şi de multă vreme se zbate în Liga a II-a. Am înţeles că au investit şi ei şi îşi doresc foarte mult să promoveze”, a declarat antrenorul principal Horaţiu Paşca, la finalul partidei.

         Pentru CSM Bistriţa au evoluat Roxana Caragea şi Claudia Cetăţeanu (postari); Lia Cira, Bianca Zegrean (3 goluri marcate),  Simina Vezentan (2), Andrada Maior – Paşca (6), Iulia Sabo, Oana Cârstea (3), Denis Dorhoi (2), Andreea Bărbos (1), Cristina Andriţă (7), Ioana Tamaş, Oana Chirilă  (4), Georgeta Diniş Vârtic (2), Alexandra Ciunt (3).

         Etapa viitoare, CSM Bistriţa va juca în deplasare cu CS Mureşul Târgu Mureş, echipă care în sezonul trecut a evoluat în Liga I. Următoarea partidă acasă este programată sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 11.00, când suporterii sunt aşteptaţi într-un număr cât mai mare la Sala Polivalentă pentru a le susţine pe fete în duelul cu CSM Slatina, principala contracandidată la promovare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5