( Video) Preotul Alexandru Ciui, din judeţul nostru, noul protopop de Cluj. Doi bistriţeni conduc protopopiatele clujene

sursa Radio Renasterea

Părintele Ciui Alexandru Constantin, de la Parohia ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, din cartierul clujean Dâmbul Rotund, este, de marți, 25 aprilie 2017, noul protoiereu al Protopopiatului Cluj II.
Evenimentul de investire a avut loc în Paraclisul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca de la ora 10,00 și a început cu un Te-Deum la care a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. Slujba a fost urmată de cuvântul Înaltpresfințitului Părinte Andrei, în care ierarhul i-a mulțumit fostului protopop, părintele Gheroghe Dragoș Braica, pentru activitatea din cei 8 ani în care a ocupat această funcție, iar apoi l-a încurajat, la început de misiune pe noul protopop, amintind și motivele pentru care a fost ales în această funcție.

„Preoţii, care îşi ţin bine dregătoria, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura” Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 5 versetul 17.
Atunci când m-am orientat către părintele Alexandru Ciui criteriile de care m-am folosit au fost următoarele: întâi de toate este un preot râvnitor, în al doilea rând are această înclinare de a lucra cu tineretul, lor le predăm steagul pe viitor. Din experiența amară a celor din apus sperăm să înțelem noi și să nu ne rămână bisericile goale. Pe tineri îi pregătim să le umlpe mâine. Iar în al treilea rând m-am orientat pentru părintele Alexandru Ciui observând că este echidistant, adică nu are preferințe, vă iubește pe toți în aceeași măsură, nu are preferințe față de nimeni.
După citirea hotărârii Consiliului Eparhial, de către Pr Baciu Cristian, consilierul administrative bisericesc al eparhiei, a avut loc slujba de hirotesire întru protoiereu a părintelui Ciui Alexandru Constantin fiind ridicat, mai apoi, la rangul de iconom stavrofor.
Părintele Ciui Alexandru Constantin a desfășurat o activitate deosebită atât în parohia Nimigea de Sus, protopopiatul Năsăud unde a fost paroh timp de peste 7 ani cât și în parohia clujeană ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, unde slujește de trei ani. Împreună cu grupul de tineret al parohiei desfășoară activități catehetice, ateliere de creație, seri de film, precum și acțiuni caritabile.
Părintele Alexandru Constantin Ciui s-a născut în 26 octombrie 1982, în satul Mireş din comuna Chiuza, din părinţii Gheorghe şi Floarea, fiind primul născut dintre cei doi copii ai familiei. Clasele şcolii primare, 1989-1993, le-a absolvit în satul natal. Între anii 1997-2002 a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox Român din Cluj-Napoca. Apoi, în perioada 2002-2006 a studiat Teologia Pastorală la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii ,,Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, în anul 2007 absolvind şi cursurile masterale de teologie sistematică-biblică din cadrul aceleiaşi facultăţi. A fost hirotonit preot în anul 2007.
Doi preoti bistriteni tineri conduc cu dedicatie bisericile Clujului. Parintele Hognogi Dănuţ Liviu nascut la Spermezeu care vine la Cluj dupa 10 ani de slujire la Parohia Ciceu Giurgesti numit propopop la Cluj I si parintele Ciui Alexandru Constantin care vine la Cluj dupa 7ani de slujire la Parohia Nimigea de Sus nascut la Mires numit Proptopop la Cluj II.

Comentarii

27/04/17 13:03
AL

Sa stiti ca tot un bistritean este si protopop de Huedin, preot Dan Ionut Luputan
http://www.protopopiatulhuedin.ro/protopopi/

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5