Azi, ultima Liturghie săvârșită de părintele Marius Pintican, ca paroh, la Biserica de la Apollo. De acum, va sluji ca protopop la Biserica de la Coroana

Parohia Ortodoxă ,,Sfântul Apostol Andrei" Bistrița🙏
Astăzi, după Sfânta Liturghie, emoțiile și momentele de tristețe și cele de bucurie, s-au împletit, punând stăpânire pe toți cei prezenți.
A fost ultima Sfântă Liturghie săvârșită de părintele Marius Pintican din ipostaza de preot paroh, la această parohie. Începând de acum, va sluji Biserica străbună, ca Protopop de Bistrița, la Parohia "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" de la "Coroana".
Cuvintele sunt sărace pentru a ilustra starea sufletească a credincioșilor, care i-au mulțumit pentru toate bucuriile duhovnicești din acești ani de slujire, pentru cuvintele de învățătură și sfaturile duhovnicești, care au întărit puternic credința mântuitoare a enoriașilor.
A fost precum în celebra expresie "Un ochi râde, altul plânge". Putem spune că "Un ochi râde", se bucură, pentru că Protopopiatul Ortodox Bistrița, va avea un protopop valoros, înțelept, omenos, răbdător, bine pregătit și iubitor al credinței ortodoxe.
"Un ochi plânge" pentru că enoriașii de la parohia, "Sfântul Apostol Andrei", dar și cei de la parohia ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel" de la această Biserică, se despart de preotul pe care l-au prețuit enorm. Și e valabil și pentru părintele protopop Marius Pintican, care se desparte de Biserica în care a copilărit, ctitorită fiind de regretatul său tată, vrednicul de pomenire, părintele Ioan Pintican, care alături de părintele Simion Brătfălean, au dăruit Bistriței, poate, cea mai frumoasă Biserică construită în ultimii 35 de ani în Bistrița.
Mulțumim, părinte Marius pentru toate!
Bunul Dumnezeu să vă ajute, părinte protopop, în această nouă misiune, pe care v-a încredințat-o Tatăl Ceresc, datorită vredniciei sfinției-voastre!
🙏Doamne Ajută!🙏
Alexandru Pugna, manager CJC BN
...
Din 1 mai, părintele MARIUS PINTICAN este numit oficial în acte noul protopop ortodox de Bistriţa! Săptămâna viitoare, marţi, va fi învestirea în prezenţa mitropolitului Andrei la Biserica de la Coroana, de la ora 10, după următorul program: Slujba de Te Deum, Hirotesia şi Învestirea noului protopop, iar apoi conferinţa de primăvară cu preoţii din protopopiat!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5