Vineri vor fi stabiliţi, prin tragere la sorţi, cei trei judecători din BEJ
Mar, 09/27/2016 - 20:59
Pentru exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 13 alin.(2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente,
Se aduce la cunoştinţa publică faptul că în ziua de 30 septembrie 2016, sala 6, ora 900, la sediul Palatului de Justiţie din municipiul Bistriţa, str. Alba-Iulia, nr.1, va avea loc, desemnarea, prin tragere la sorţi, de către preşedintele Tribunalului Bistriţa-Năsăud a celor 3 judecători care vor face parte din Biroul electoral de circumscripţie nr. 6 , ce se va constitui cu ocazia organizării şi desfăşurării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din data de 11 decembrie 2016.
Citiţi şi:
- Trei judecători, desemnaţi în BEJ, prin tragere la sorţi
- Miercuri, 18 septembrie, vor fi trași la sorți judecătorii care fac parte din birourile electorale județene la alegerile prezidențiale și parlamentare
- În 12 aprilie, prin tragere la sorți, vor fi desemnați președinții Birourilor electorale de circumscripție și locțiitorii acestora
- Alegeri prezidențiale. Miercuri, 26 februarie, la Palatul de Justiție, vor fi trași la sorți cei trei judecători din Biroul Electoral Județean
- Biroul Electoral Central a stabilit, prin tragere la sorți, ordinea candidaților pe buletinul de vot!

Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 14:23
Modernizări de drumuri la Hășmașu Ciceului Vin, 12:28
Trei bărbați din Bistrița, Șanț şi Maieru, escortați de polițiști și încarcerați în penitenciar Vin, 11:25
Dr. Heidrun Adumitrăchioaiei, la Congresul European al Societăților Academice de Pediatrie Vin, 11:21
Capsule Vitacan Răceală și Gripă Vin, 10:54
Andrei Marga: Posibila cotitură Cultura
„Foaia național-culturală”, „Libertatea” („Liberty”, an. I, nr.1, din 21 aprilie 1929), ce apărea...
Comentarii
Florin Lassel -
Joi, 23:38
Am copilărit în satul Caila,fiind nepot al profesorului Ioan Sigmirean ,îmi amintesc cu mare...
Aurel -
Joi, 11:55
Foarte mulți ,,Dorei și Ionei" în România. De aceea suntem unde suntem, muncim mult prea puțin,...
Dorel de Bistrita -
Joi, 09:48
Ca sa repare tot ceea ce ati stricat voi cu toata " gasca " Bolojan !
Ionel Fernic -
Joi, 09:12
După toate semnele, UE şi alţi binevoitori ai lui Soros vor să ne desfiinţeye ca naţie, să ne ia...
Paul -
Mar, 16:26
Nostalgia duce cu gândul la versurile melodiei "Îmi acordați un dans ?" interpretată de marele...
Aniversări
În zi aniversară, adresăm gânduri de bine părintelui MIRCEA DORIN POP, preot paroh la Şintereag. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii...
În zi de naştere, sincere urări aniversare îi adresăm preacucernicului părinte IOAN TITIENI, preot paroh la Gledin.
Sănătate, bucurii şi împliniri transmitem, în zi de naştere, prof. dr. DOREL COSMA, scriitor, jurnalist și președinte al Uniunii Mondiale de Folclor...
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou