Viol la Lunca-Ilvei
Marţi la ora 10,25 poliţiştii din Lunca-Ilvei au fost sesizaţi verbal de Cornelia C. de 20 de ani din aceeaşi comună despre faptul că în seara de 01 martie 2010 consătenii ei Ioan B. de 29 de ani şi Ioan S. de 22 de ani au dus-o cu forţa la locuinţa bunicilor celui din urmă, unde fiind lovită şi ameninţată au întreţinut cu ea relaţii sexuale împotriva voinţei sale. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă a IPJ BN, care în urma verificărilor efectuate a stabilit că luni seara, partea vătămată Cornelia C. de 20 de ani s-a deplasat la un bar din localitatea sa de domiciliu pentru a-şi cumpăra un pachet de ţigări. Acolo victima s-a întâlnit cu Ioan B. şi Ioan S. ambii fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Întrucât drumul spre casă era în aceeaşi direcţie, partea vătămată a acceptat să-i însoţească pe cei doi. Când au ajuns în dreptul locuinţei bunicilor lui Ioan S. femeia a fost lipsită de libertate în mod ilegal, lovită şi ameninţată de Ioan B. şi dusă cu forţa în locuinţă unde a fost violată în mai multe rânduri de către cei doi, în jurul miezului nopţii reuşind să plece acasă, când făptuitorii au adormit. Faţă de cei doi a fost luată măsura reţinerii pe 24 ore pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt efectuate în continuare de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ BN.
Adaugă comentariu nou