Volumul de epigrame: Marianus, Claudiopolitanus Epigramamticus – autor domnul Marian Popescu, Cluj

Aveam o indispoziţie fizică, când factorul poştal îmi aduce un pacheţel din Cluj. Îl desfac iute şi găsesc în el o carte; pe copertă portretul în profil al domnului Marian Popescu, epigramist, purtând un frumos coif pe cap. Şi titlul cărţii: „marianus, claudiopolitanus epigramaticus”.

Am izbucnit în râs şi pe loc mi s-a dus indispoziţia. Era o nouă provocare la satiră şi umor.

„Aici, la Cluj, s-a născut cu ani în urmă, dobândindu-şi statutul de maturitate, personalitate şi efect direct o adevărată Şcoală Ardeleană a Epigramei, printre cei ce au slujit-o aflându-se şi Marian Popescu, cu toate argumentele posibile, adjudecându-şi un loc al său, prin cărţi, prin spirit şi dragoste unică pentru confraţi, dar şi pentru supravieţuirea genului epigramistic” (Cornel Udrea, 2010, „Semn de suflet şi de carte”).

Structurată pe 20 mici capitole, cartea conţine înfruntările epigramistice ale domnului Marian Popescu, cu şase dintre cei mai buni epigramişti din ţară. Dialogurile scânteietoare între autor şi: Dan Căpruciu, Ion Bindea, Ion Pop, Eugen Pop, Eugen Albu şi Dan Buzgău, fiecare dintre ele precedate de portretele „faţă în faţă” ale duelanţilor, mai mult sau mai puţin caricaturale, ele ne înfăţişează, parcă, nişte cocoşi gata de luptă! Şi între aceste capitole intercalate, pasaje de câteva pagini cu epigrame ale autorului. Iată un nou mod de organizare a conţinutului cărţii! În final, găsim dedicaţii făcute de diverşi epigramişti pe volumele scoase de domnul Marian Popescu şi invers, dedicaţiile autorului către epigramişti.

O carte bogată (200 pagini), a cărei noutate constă în introducerea dialogurilor satirice dintre epigramişti, aşi ai condeiului satiric, întotdeauna spumoase şi ţepoase.

O poantă din dialogul Marian Popescu şi Dan Căpruciu: Măria sa, femeia: „Uite, aşa, cât sunt de mic,/ I-am ajuns pân’ la buric!/ De eram înalt, frumos,/ Ajungeam eu şi mai jos” (M.P.); Altă posibilitate: „Nu-i musai ca, înalt, frumos/ Să-i fii lui Paris omolog;/ Ai fi ajuns şi tu mai jos,/ De te făceai ginecolog” (D.C.), pag.9.

Dialog cu Elena Pop: Elena: „E superbă, visătoare,/ Liberă să se avânte,/ Lasă visele să zboare-/ Aripi tinere ne-nfrânte!” (M.P.) şi replica Interogativă: „E frumoasă ca un vis,/ Ca iubita lui Paris?/ Sau cea plină de mister/ De la Boc, din minister? (E.P.) pag. 83. Şi: Lui Eugen Pop: „Semeni bine cu-n marxist,/ Însă lumea nu e oarbă:/ Cum la un peunerist,/ I-a crescut… atâta barbă?” (M.P.) şi replica: Lui Marian Popescu: „Intri în politichie/ Şi din barbă vrei să-mi tai?/ Ţi-ar fi bună pe chelie…/ Să-ţi acopere … ce n-ai!”

Dialogurile cu aşii epigramelor sunt savuroase, amicale şi scânteietoare, valoarea lor satirică fiind completată şi de portretele executate de domnul Virgil Tomuleţ.

Din lipsă de spaţiu publicistic, mă rezum la redarea în continuare a unor epigrame ale autorului cărţii, cuprinse în pasajele dintre capitolele dialogate: Mapamond: „Milioane de ziare/ Ţin politica la zi,/ Dar se naşte o-ntrebare:/ Adevărul care-o fi?” pag. 14. Valorosul: „Două sute lei tunsura,/ Dacă adaugi şi dantura/ De-acrilat, din gura lui,/ Fac… valoarea… capului”. Pag. 30 Poveste de dragoste: „Din cioburi s-a născut iubirea/ Lăsată de la Dumnezeu/ Şi va trăi cât omenirea,/ Din oala… spartă-n capul meu” pag. 69. Cuplu: „Soaţa-i dulce – o păpuşă,/ Soţul – rece ca un fier -/ El găsi o „căţeluşă”,/ Ea-i aduse… un hingher”. Soluţie: „Când viaţa atârnă de un fir,/ Mă fac mereu că plouă/ Şi beau vinul din clondir/ Şi-n loc de-un fir… . .văd două!”

Nu puteau să lipsească în confruntarea cu umorul a domnului Marian Popescu nici caricaturile domnului Octavian Bour, care împreună cu domnul Tomuleţ i-au fost amici de pagină în toate cărţile editate. Simbioza dintre epigramă şi caricatură a fost benefică întotdeauna.

„Patriarhul epigramei contemporane, domnul Nicolae Paul Mihail (alias Nicomah), în prefaţa volumului „Gânduri ascunse” ne spune: (…) Marian Popescu a fost întotdeauna un gladiator cumsecade! Şarjele ironiei sale nu au urmărit niciodată moartea păcătosului, probabil pentru că el crede că fiecare pasăre pe limba ei piere (…). Prin vârtejul carnavalului din pagini defilează (…) o întreagă faună de tipuri cunoscute şi necunoscute, personaje fardate ori cu mască pe obraz sub care s-ar ascunde adevăruri prezumate” pag. 186.

În contextul acestei vieţi agitate, lectura unor astfel de cărţi îţi aduce întotdeauna o zi de sărbătoare!