Zece medalii pentru sportivii lui “Tibi” la concursul internaţional de înot de la Baia Mare

Clubul Sportiv Tibi Bistriţa a participat, la finele săptămânii trecute, cu o delegaţie de 11 sportivi la cea de a V-a ediţie a concursului de înot “Cupa Tyr Flykick” Baia Mare. La competiţie au participat peste 400 de sportivi de la 26 de cluburi.

Clubul Sportiv Tibi Bistriţa a fost reprezentat de Carla Bora (2005), Beatrice Noemi Iona (2005), Maya Staicu (2004), Daria Drăgan (2003), Sorana Gherman (2002), Patricia Poenar (2002) şi Daria Irina Ţîra (2002), Andrei Toma (2005), Robert Popescu (2004), Denis Mureşan (2004) şi Ropan Ştefan (2002).

Sportivii clubului au obţinut 10 medalii, dintre care 2 de aur, 5 de argint şi 3 de bronz. Ştefan Ropan a reuşit să cucerească o medalie în toate probele la care a concurat, şi anume aur la 50 m fluture şi 100 m bras, argint la 50 m liber, 100 m liber, 50 m spate, 50 m bras şi 200 m liber.

Cu medalii s-au întors acasă şi Beatrice Iona - bronz la 50 m bras şi 50 m liber şi Carla Bora - bronz la 50 m fluture. Foarte aproape de podium au mai fost Robert Popescu şi Andrei Toma.

“În general sunt mulţumit de evoluţia sportivilor noştri. Consider că este important să punem mare accent pe selecţia celor născuţi în 2005. În ton cu visul nostru ca înotul să devină un sport cu tradiţie în oraşul Bistriţa, dorim să avem cât mai mulţi sportivi bine pregătiţi la această categorie de vârstă pentru ca în anul 2015 cand vor participa pentru prima dată la Campionatul Naţional să putem alcătui ştafete cu şanse la podium doar din sportivi bistriţeni, dar să avem şi clasări foarte bune la probele individuale. Cu această ocazie anunţăm şi organizarea concursului de înot Cupa “Ştafeta Familiei” ediţia I-a în 15 iunie 2013 ora 9.00 la bazinul de la Centrul Spa Schreiner “, precizează preşedintele şi antrenorul clubului Tiberiu Horgoş, prin intermediul unui comunicat remis redacţiei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5