Zilele Medicale Bistriţene

Astăzi în ultima zi a prestigioasei manifestări medicale organizată de Colegiul Medicilor Bistriţa-Năsăud şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, au fost prezente, susţinând ecomunicări, personalităţi importante din domeniul sănătăţii din centre universitare precum Cluj-Napoca, Iaşi şi Târgu Mureş. Prof. dr. Vasile Andreica, şeful Secţiei Clinice de Gastroenterologie II, directorul Institutului Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie din Cluj-Napoca, a vorbi în faţa colegilor medici despre hepatitele cronice, cu actualizări din domeniu. Au completat colegi din UMF Cluj-Napoca, susţinând teme deosebit de actuale şi importante pentru sistemul medical românesc. De asemenea, tot vineri a fost prezent la manifestarea medicală bistriţeană şi preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae care, participând la masa rotundă, împreună cu prof. dr. Constantin Ciuce, din Cluj-Napoca, au vorbit despre condiţia medicului din România, subliniind necesitatea ridicării acestei profesii la nivelul impus de societatea actuală. Dimensiunea etică a profesiei medicale a fost o altă temă susţinută de profesorul Astărăstoae.
O echipă de medici şi profesori specialişti de la UMF Cluj-Napoca, în frunte cu prof. dr. Constantin Ciuce, au vorbit despre cauzele complicaţiilor în chirurgia tiroidei şi posibilităţi de prevenire, despre prevenţia secundară la pacienţii post-infarct miocardic etc.
Ediţia a II-a a Zilelor Medicale Bistriţene, prin temele abordate, prin personalităţile medicale prezente, prin discuţiile care au urmat, a constituit un eveniment important în viaţa medicală bistriţeană, preşedintele Colegiului Medicilor din judeţul Bistriţa-Năsăud, doctor în ştiinţe medicale Dănuţ Cocoi reuşind să invite la această conferinţă somităţi ale lumii medicale româneşti.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5