ZIUA CULTURII NAŢIONALE
La propunerea academicianului Eugen Simion, sprijinit de Academia Română, Parlamentul a aprobat sărbătorirea, pentru prima dată, la 15 ianuarie 2011, în ziua de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu, a Zilei Culturii Române, la fel cum există şi în alte ţări europene, de exemplu în Spania, unde ziua culturii a fost fixată de ziua morţii lui Miguel de Cervantes.
La Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” din Bistriţa a avut loc sărbătorirea lui Eminescu şi a Zilei Culturii, în cadrul căreia s-au decernat şi premiile culturii bistriţene, oferite de primarul Ovidiu Creţu şi Dorel Cosma, directorul centrului.
Printe numeroşii premianţi s-au numărat şi două bârgăuance, Florica Buduşan, conducătoarea Clubului de Dans Sportiv „Floris” şi solista de muzică populară Mărioara Sigheartău.
Bine organizată, Gala Premiilor a fost însoţită de muzică clasică şi scene eminesciene interpretate de tineri actori ai „Teatrului Bacovia” din Bacău.
Adaugă comentariu nou