ZIUA EROILOR LA BECLEAN

Odată cu Înălţarea Domnului, creştinătatea ortodoxă română sărbătoreşte şi Ziua Eroilor.
Astfel, la Bisericile Ortodoxe, după Sfânta Liturghie privind Înălţarea Domnului, unde a fost organizată o slujbă de pomenire a eroilor, prezentaţi la pomenire de preoţii slujitori, creştinii ortodocşi împreună cu preoţii din Beclean, s-au prezentat în Piaţa Drapelului Naţional unde a fost organizat ceremonialul religios de cinstire a Eroilor, participând aici toţi locuitorii oraşului, care prin glasul preoţilor aflaţi în faţa Monumentului Eroilor au dat glas de slavă eroilor căzuţi la datorie în cele două conflagraţii mondiale.
În centrul atenţiei din Piaţa Drapelului Naţional s-a aflat pe întreaga perioadă a manifestării primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan, care i-a chemat la „împăciuire” de Ziua Eroilor, pe toţi contracandidaţii săi la funcţia de primar al oraşului Beclean, prezenţi la manifestare fiind şi liderul judeţean al PDL, deputatul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor , care i-a însoţit pe candidaţii partidului său ( PDL), Ioan Borş la preşedinţia C.J., Letiţia Vlăduţiu la funcţia de primar, prezenţi fiind şi senatorul PSD Dănuţ Prunea, candidatul PNL la funcţia de primar, dl. Liviu Ţermure, care au susţinut şi scurte alocuţiuni privind Ziua Eroilor în ideea că „Ziua Eroilor la români face parte din istoria şi cultura poporului român”, fiind invitaţi să ia cuvântul şi ceilalţi candidaţi la funcţia de primar. Am reţinut numele d-lui Văscan Mcarie din partea PPD şi încă a unei persoane rămasă necunoscută şi pentru mine, dar şi pentru electorat.
După ceremonialul religios susţinut de preoţii parohiilor ortodoxedin Beclean, a urmat depunerea de coroane de flori la Monumentul Eroilor. Astfel au fost depusecoroane de flori din partea : Primăriei Beclean, Consiliului Local Beclean,Asociaţţia veteranilor de război, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Organizaţia PSD Beclean, P.N.L. Beclean, P.D.L. Beclean, UDMR Beclean, Biserica Ortodoxă Română; Biserica Greco-Catolică, Poliţia Beclean, Jandarmeria Beclean, Direcţia de Gospodărire Beclean, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Grupul Şcolar Agricol Beclean, Grupul Şcolar Henry Coandă Beclean, Şcoala Generală „Grigore Silaşi” Beclean şi Şcoala Generală „Liviu Rebreanu”Beclean, precum şi veteranul de război,col (r) Vasile Tuhar, „cel mai tânăr erou”, care la 92 de ani şi-a adus omagiul său ca „Cetăţean de Onoare”al Becleanului depunând o coroană de flori, iar şcolile implicate oferind publicului participant la manifestare şi scurte programe artistice, întregind o zi închinată eroilor neamului.
Valentin Falub

Comentarii

16/06/13 16:40
Dobrican Gabriel

Crucea Rosie Beclean va multumeste ca ia-ti mentionat in articolul publicat mai sus.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5