Ziua Femeii a venit mai devreme la Clubul Amazoanelor din Beclean

A trecut ceva vreme de când Amazoanele nu s-au mai văzut la Beclean, dar femeile pe care cancerul le-a unit într-un Club orientat spre lupta pentru viaţă s-au bucurat de revedere. La cofetăria “Linquenda”, le-a dat întâlnire chiar Livia Moldovan, preşedinta asociaţiei bistriţene, fostă pacientă la rându-i, pentru care depistarea precoce sau în timp util a unei afecţiuni, de altfel fatale, s-a dovedit a fi salvatoare. “Noi suntem în viaţă tocmai pentru că am descoperit la vremea potrivită”, o spune ori de câte ori are ocazia atunci când se referă la afecţiunea malignă de la sân, tocmai pentru a crea, în jur, aşa cum numai puterea exemplului o poate face, conştientizarea faptului că se poate, că există viaţă şi după cancer, că totul ţine de autocunoaştere şi că vindecarea vine odată cu identificarea timpurie a situaţiilor problematice. Principiul stă la baza organizației nonguvernamentale pe care a înfiinţat-o cu ani în urmă ca să o coordoneze inclusiv spre binele femeilor sănătoase, cele pentru care prevenţia, depistarea precoce, pot fi izbăvitoare.
Încurajate, de această dată, au fost în jur de 30 de paciente din Beclean, susţinute nu doar cu o vorbă de duh, ci şi material, cu bani pentru înlesnirea traiului ori pentru decontarea analizelor medicale în cazul persoanelor cu situații deficitare, proteze (300 de lei/bucată), sutiene (70 de lei/bucată), produse cosmetice şi mici atenții în cinstea zilei ce va să vină pentru celebrarea femeii.
Una peste alta, ca să poată ajuta, Clubul – loc de refugiu, îmbărbătare şi alinare - are nevoie, la rându-i, de suport. Dacă întâlnirea de luni a beneficiat de sponsorizare locală, iar alte ocazii similare au avut parte de mâna întinsă a diferiților colaboratori, persoane fizice sau instituții, Amazoanele speră ca în această primăvară să se confirme veştile conform cărora Ministerul Sănătății va aduce gratuitate în procurarea protezelor şi sutienelor pentru pacientele aflate în nevoie. În plus, binevoitorii au la îndemână posibilitatea direcționării a 2 la sută din impozitul pe venit, formularul semnat şi completat cu datele de identitate putând fi depus la cea mai apropiată agenție fiscală până în 15 mai 2015.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5