Ziua Internațională a Poeziei, la Năsăud
Joi, 21 martie 2024, Biblioteca ,,Veronica Micle” din Năsăud a găzduit o activitate deosebită dedicată Zilei Internaționale a Poeziei. Această inițiativă a fost posibilă datorită colaborării strânse între doamna director de la Biblioteca Orășenească Cecilia Stoian, doamnei profesoare Maria Rus, coordonatoarea cercului de Creație literară/Teatru, doamnei director de la Clubul Copiilor Năsăud Constanța Pop, doamnei profesoare Ioana Cira de la Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Năsăud, doamnei profesoare Naomi Ropotin, coordonatoarea cercului Atelierul Fanteziei, doamnei profesoare Mariana Mureșan de la Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Năsăud și doamnelor bibliotecare Doina Lonhardt și Crina Ceuca.
Întreaga atmosferă s-a dovedit a fi una caldă și plină de sensibilitate. Versurile recitate de elevii cercului de Creație literară/Teatru au adus o nouă interpretare artistică și inedită a poeziilor scrise de George Topîrceanu, Vasile Alecsandri și George Coșbuc. Totodată, evenimentul a adus în prim-plan și dramatizări inspirate din operele remarcabile ale lui George Topârceanu deoarece anul acesta s-au împlinit 138 de ani de la nașterea acestui poet din opera căruia izvorăște umorul în prezentarea defectelor umane. Decorul și instantaneele au fost realizate de doamna profesoară Naomi Ropotin, coordonatoarea cercului Atelierul Fanteziei.
Finalul întâlnirii a fost marcat de eleva Dinuța Cloșcă prin recitarea creațiilor proprii care au generat emoție, sensibilitate și efervescență lirică și artistică.
Bianca Rus, Dinuța Cloșcă
Clubul Copiilor Năsăud
Citiţi şi:
- „Dialoguri autumnale”, la Liceul Economic Năsăud
- Spectacol de teatru, dans modern şi muzică la Muzeul Grăniceresc Năsăud
- La Năsăud, elevii de la Liceul Economic şi Clubul Copiilor au marcat Ziua Micii Uniri printr-un eveniment remarcabil
- La mulți ani doamnei profesor Maria Rus de la Clubul Copiilor Năsăud!
- Prof. Constanţa Pop, noul director la Clubul Elevilor din Năsăud
Adaugă comentariu nou