Meditaţie la Duminica a doua din Postul Mare

(vindecarea slăbănogului din Capernaum, Marcu 2,1-12 Sf.Grigore Palama I

O lecţie de compasiune si ajutorare, urmată de iertarea păcatelor şi apoi vindecarea celui bolnav
Textul evangheliei:,,În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de mulţi, încât nu mai era loc nici înaintea uşii, iar Dânsul le grăia cuvântul (lui Dumnezeu). Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru oameni. Dar, neputând ei din pricina mulţimii să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Iar Iisus, văzând credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Şi îndată, cunoscând Iisus cu duhul Lui că aşa cugetau ei în sine, a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor, a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a ridicat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată”.
Evanghelia acestei duminici ne vorbeşte despre patru oameni care ne dau o bună lecţie de compasiune şi ajutorare faţă de un confrate în suferinţă, altfel spus, lecţie admirabilă de receptivitate şi solicitudine. Căci nu este suficient să avem credinţă, să mergem la biserică, să facem din când în când câte o faptă bună, ci trebuie mereu să auzim, să vedem şi să fim săritori în ajutorarea celor strâmtoraţi de sărăcie, boli.Duminica de astăzi, a II-a din Postul Mare, ne cheamă, între altele, la observarea a două virtuţi, mult folositoare în zilele noastre: receptivitatea şi solicitudinea. Sunt cuvinte mai noi, adică neologisme.Dar să nu ni se pară grele, căci ele, veţi vedea, exprimă în chip minunat ceea ce ne propune Sfânta Evanghelie ce s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie. Spre a ne fi mai uşoară înţelegerea acestor termeni, să vedem mai întâi ce înseamnă fiecare:- „receptivitatea” este însuşirea omului de a fi atent la ceea ce se întâmplă în jur, spre exemplu a auzi când cineva îţi face o rugăminte, sau a vedea problemele şi necazurile semenilor, iar „solicitudinea” este atitudinea plină de bunăvoinţă, de prietenie, faţă de cineva sau ceva, adică a-l ajuta efectiv şi concret pe cel aflat în nevoie.Zăbovirea asupra acestor două virtuţi a fost inspirată de un amănunt aparent nesemnificativ al pericopei evanghelice de astăzi: anume, acela în care cei patru bărbaţi care l-au adus pe paralitic la Mântuitorul spre vindecare, s-au dovedit, deodată, receptivi la suferinţa confratelui şi plini de solicitudine prin modul în care l-au ajutat efectiv.Mai întâi, iată, observăm că cei patru, cunoscând boala semenului lor şi încredinţaţi că numai Mântuitorul îl poate face bine, i-au oferit timp şi energie pentru a-l duce la casa unde era Iisus. Până aici putem vorbi de receptivitate. Mai departe vedem solicitudinea: în clipa în care au constatat că uşa casei în care se găsea Mântuitorul era blocată de o mulţime mare de oameni, n-au renunţat a-l ajuta până la capăt şi cu totală solicitudine şi cu inteligenţă lucrătoare, au găsit rezolvarea: l-au introdus în casă prin acoperiş, în care au făcut şi o spărtură ca să încapă bolnavul.Aceşti patru oameni ne dau o bună lecţie de compasiune şi ajutorare faţă de un confrate în suferinţă, altfel spus, lecţie admirabilă de receptivitate şi solicitudine. Căci nu este suficient să avem credinţă, să mergem la biserică, să facem din când în când câte o faptă bună, ci trebuie mereu să auzim, să vedem şi să fim săritori în ajutorarea celor strâmtoraţi de sărăcie, boli etc.Iar atunci când nu mergem până la capăt cu fapta bună, ni se potriveşte mustrarea Sfântului Apostol Iacov din epistola sa: „Ce folos, fraţii mei, dacă cineva zice că are credinţă, dar fapte nu are? Oare poate credinţa (singură, n. n.) să-l mântuiască? Dacă unii dintre semenii noştri sunt lipsiţi de hrana zilnică şi cineva dintre voi le-ar zice: mergeţi în pace, încălziţi-vă, săturaţi-vă!, dar fără să le dea cele trebuincioase trupului, care-ar fi folosul?”.Evanghelia ne spune cum Mântuitorul vindecă un paralitic sau un om paralizat - numit slăbănog. Însă, înainte de a-l vindeca, Iisus-Domnul îi spune slăbănogului: 'Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale' (Marcu 2, 5). Mântuitorul Iisus Hristos în mod voit a zis mai întâi: ,,Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale”, pentru a arăta că El nu este numai om, ci este Dumnezeu-Omul, adică Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut Om pentru a mântui pe oameni de păcate şi de moarte. Această putere de a ierta păcatele pe care o are numai Dumnezeu le-o dăruieşte după Învierea Sa şi ucenicilor Săi, zicând: ,,Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” .Puterea de a ierta păcatele este şi o putere vindecătoare. Mântuitorul Iisus Hristos vindecă mai întâi sufletul omului paralizat, care este bolnav din cauza păcatelor nemărturisite sau neiertate, iar după aceea îi spune: 'Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta! Prin urmare, Evanghelia ne arată legătura dintre păcat şi boală. Desigur, nu toate bolile sunt urmarea păcatelor. Unele dintre boli sunt îngăduite de Dumnezeu tocmai pentru a ne feri de păcate sau pentru a nu conta pe sănătatea noastră trupească mai mult decât pe ajutorul lui Dumnezeu.Sfântul Ioan Gură de Aur spune în acest sens că, deşi majoritatea bolilor trupeşti sunt urmări ale păcatelor, totuşi, sunt şi boli îngăduite de Dumnezeu pentru a evidenţia răbdarea, credinţa şi smerenia unor oameni, cum a fost cazul dreptului Iov.Uneori, boala cuiva este o pedagogie sau rânduială tainică a lui Dumnezeu în viaţa omului şi a societăţii, o lucrare pe care o înţelegem abia mai târziu, ca având o semnificaţie necunoscută în timpul suferinţei înseşi. Nu ştim ce păcate a săvârşit acest om paralizat, însă vedem că Hristos Domnul îi iartă păcatul, dar nu-l ceartă pe păcătosul deja umilit sau certat de suferinţa bolii sale.
Ce învăţăm din această evanghelie?Multe şi frumoase sunt învăţăturile care se desprind din această sfântă evanghelie de aceea haideţi să ne oprim la câteva dintre ele:
1)-evanghelia duminicii a doua din postul sfintelor Paşti ne cheamă să ne îngrijim mai întâi de iertarea păcatelor şi de vindecarea sufletului prin spovedanie.
2)-tot evanghelia acestei duminici ne mai arată ceva esenţial pentru viaţa creştină, şi anume:vindecarea acestui slăbănog sau paralizat nu se dăruieşte la cererea lui, pentru că el nu se mai putea exprima şi nici nu putea veni singur la Hristos, ci el primeşte vindecarea mai ales pentru credinţa celor ce l-au adus la Mântuitorul Iisus Hristos, ca să-l vindece.De aceea este foarte important ca atunci când suntem bolnavi sau suntem încercaţi cu tot felul de greutăţi să avem un tată, să avem o mamă ,să avem pe cineva apropiat care să se roage pentru noi.Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu ne spune: ,,Şi, văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale”. Evanghelia nu spune ,,văzând credinţa lui, ci' văzând credinţa lor”! Prin aceasta, vedem cât de folositoare pentru vindecarea cuiva este şi credinţa altora, nu numai a lui personală. Când credinţa noastră a slăbit, când rugăciunea noastră s-a rărit, când sufletul nostru este ,,paralizat” de păcat, atunci de mare folos ne este prezenţa celor credincioşi şi milostivi, prezenţa şi ajutorul celor ce au credinţă mai puternică decât noi, rugăciune mai fierbinte decât noi, râvnă mai mare decât noi şi sănătate a sufletului mai bună decât a noastră.
3)-aceşti patru oameni credincioşi care aduc la Iisus pe omul paralizat reprezintă Biserica ce se roagă nu doar pentru cei prezenţi la rugăciunea ei, ci şi pentru cei suferinzi, pentru cei robiţi, sau întemniţaţi, pentru călători, pentru toţi cei ce au nevoie de ajutor, pentru sănătatea şi mântuirea tuturor oamenilor şi pentru pacea a toată lumea.Cu alte cuvinte, Evanghelia ne îndeamnă să săvârşim fapta cea bună ajutând pe alţii să se vindece, atât sufleteşte, cât şi trupeşte.
Sfântul Grigore Palama-s-a născut în 1296 la Constantinopol şi este unul dintre cei mai mari teologi ai ortodoxiei. Caracterizarea din Triod este cât se poate de plastică, de aceea o invocăm în acest moment: „Era peste măsură de blând şi smerit, însă nu când era vorba de Dumnezeu şi de cele Dumnezeieşti. Era fără ură şi îngăduitor; căuta, atât cât îi stătea în putinţă, să răsplătească cu bine pe cei care se purtau rău cu el; nu primea cu uşurinţă cuvintele ce se spuneau împotriva unora; era răbdător şi cu suflet mare în greutăţile ce veneau asupra lui de fiecare dată; era mai presus de orice plăcere şi slavă deşartă; totdeauna simplu, în toate trebuinţele trupului, deşi cu timpul trupul lui se slăbise cu totul; blândeţea, liniştea şi necontenita lui bunăvoinţă a tăriei sufletului său se desăvârşise atât de mult în el, încât aceste însuşiri se arătau şi pe dinafară celor care-l priveau. În toate, totdeauna înţelegător, atent şi ordonat. Ca urmare a acestor însuşiri aproape niciodată ochii lui nu-i erau seci de lacrimi, ci purtau în ei izvoare de lacrimi”.Ajunge arhiepiscop al Tesalonicului,scrie mai multe tratate şi în esenţă, Sfântul Grigorie arată că „harul îndumnezeirii este mai presus de fire, de virtute şi de cunoştinţă” (Filocalia 7, ediţia 1977, p. 416).Îndemnându-ne şi învăţâdu-ne şi ştiind că pentru mântuire este nevoie de har, credinţă şi fapte bune, trebuie să mărturisim credinţa dreaptă că harul este necreat, pentru că ceva creat n-ar putea mântui creatura, adică pe noi.Din textul evangheliei acestei duminici dar şi din viaţa şi scrierile sf.Grigore Palama ne întâlnim cu un exemplu minunat de receptivitate şi solicitudine .Asemeni lui şi celor patru bărbaţi care l-au ajutat pe slăbănogul din Evanghelia de astăzi, să încercăm şi noi să fim mai atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, dar nu numai pentru a constata anumite stări de fapt, ci a trece la fapte, cu dragoste, răbdare, curaj, fermitate, pe scurt, cu toată solicitudinea.Amin!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]