Pr. Vasile Beni: Înnoirea omului trebuie să înceapă din interiorul său

  Textul Evangheliei la duminica a treia de după Rusalii: Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât haina? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă. Ev. Matei 6, 22-33                                                      Pericopa evanghelică ce s-a citit astăzi la Sf. Liturghie face parte din Predica de pe Munte, care cuprinde învăţături pe care le-am putea rezuma într-un singur cuvânt – ,,Fericiţi” – şi care se repetă de nouă ori. În această predică, Mântuitorul a dat o interpretare nouă şi profundă poruncilor Vechiului Testament şi a înfăţişat ascultătorilor condiţiile adevăratei fericiri, subliniind trei lucruri importante:    

1. Mai întâi, că omul are nevoie de un bun discernământ, de un “ochi” sufletesc sănătos şi curat, care-l va ajuta să stabilească o justă ierarhie a valorilor, să aleagă slujirea lui Dumnezeu şi nu a lui Mamona, să caute Împărăţia lui Dumnezeu şi nu lucrurile trecătoare.
 2. Mântuitorul le aduce apoi aminte credincioşilor că au un Tată în ceruri, care le poartă de grijă, că Dumnezeu Creatorul este şi Proniator al lumii şi al oamenilor şi, deci, că este inutil ca ei să se risipească în îngrijorări fără rost.       
3. În ce priveşte viitorul, gândul omului trebuie să fie îndreptat mai ales spre Împărăţia lui Dumnezeu, eforturile sale urmând să fie canalizate în acest sens. Şi pentru că această evanghelie deschide multe căi spre reflecţie şi meditaţie haideţi să ne oprim la câteva învăţături:         
Înnoirea omului trebuie să pornească din interiorul său
Pentru înnoire, omul trebuie să pornească din interiorul său în afară, spune Mântuitorul: „Luminătorul trupului este ochiul. Deci, de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat”. Interiorul omului este asemenea unui izvor de apă. Dacă izvorul este curat, bem apă şi ne asigurăm sănătatea, iar dacă este murdar, infectat, ne primejduim sănătatea. Deci, în adâncurile sufletului nostru se zămislesc gândurile şi simţurile noastre urâte: păcatul. Grija noastră de căpetenie trebuie să fie ca ochiul lăuntric, sufletul, să fie curat şi astfel, tot trupul va fi luminat. De aceea, atenţia noastră trebuie să fie îndreptată în primul rând spre tainele sufletului, spre a nu se sălăşlui acolo niciun fel de răutate, întuneric, ştiut fiind că dintr-un astfel de izvor, dintr-o astfel de inimă întunecată “ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furturi, înşelăciuni, mărturii mincinoase, hule, acestea sunt care spurcă pe om” (Mat. 16, 19). Adevărata viaţă creştină se realizează, cu precădere, prin curăţirea inimii de orice răutate, întuneric ce întinează şi întunecă pe om. Acest ,,ochi” sufletesc este „chipul lui Dumnezeu” pe care omul l-a primit de la Creatorul său şi care ar trebui să vadă adevărata valoare a lucrurilor.     
Nu vă îngriţiţi peste măsură- Tot în Predica de pe Munte Mântuitorul a scos în evidenţă noutatea absolută a moralei evanghelice, prin care ne descrie o nouă atitudine faţă de bogăţiile pământeşti: “Nu vă îngrijiţi!… Priviţi la păsările cerului, că ele nici nu seamănă, nici nu seceră…Priviţi la crinii câmpului, că ei nici nu torc, nici nu ţes. Totuşi, vă spun că nici Solomon în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă iarba de pe pământ, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, atunci cu atât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor? Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate aceste se vor adăuga vouă” (Mat. 6, 26-33). Aceste cuvinte ne încredinţează despre adevărul purtării de grijă a lui Dumnezeu, care nu părăseşte pe om şi nici chiar atunci când cade în păcate. Dumnezeu îşi dă pe faţă dragostea Lui către noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi (Rom. 5, 8). Întruparea şi jertfa Mântuitorului sunt astfel semnele iubirii şi purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru făptura noastră Spre a înţelege mai bine şi spre a ne convinge de acest adevăr, Iisus ne trimite la crinii câmpului şi la păsările cerului, făpturi aşa de mici în raport cu omul, dar faţă de care, de asemenea, se manifestă purtarea de grijă ale lui Dumnezeu. Punându-ne înainte aceste pilde, Iisus nu vrea să ne îndemne la lene, la dezinteres faţă de problemele materiale. Mântuitorul niciodată n-a îndemnat pe ucenicii săi la lene, la inactivitate. Dimpotrivă, atât învăţătura Sa, cât şi pilda vieţii Sale cuprind un puternic îndemn la muncă. El a zis: “Tatăl Meu lucrează… şi Eu lucrez” (I. 5, 17), din gura Lui s-a auzit parabola talanţilor, în care se osândeşte sluga „leneşă” care n-a lucrat cu talantul său şi l-a îngropat în pământ. Din gura Sf. Apostol Pavel au răsunat pentru prima dată în lume cuvintele: “Cine nu voieşte să muncească, nici să nu mănânce” (II Tesal. 3, 10). Cuvintele din Evanghelie: “Nu vă îngrijoraţi!” urmăresc să corecteze greşelile pe care unii oameni le săvârşesc în scopul câştigării bunurilor materiale. Pentru acest scop, oamenii se zbuciumă din zori şi până în noapte, adună, aleargă, se neliniştesc. Zadarnic glasul conştiinţei îi cheamă la Dumnezeu, zadarnic glasul Bisericii le face îndemnul să vină în casa Domnului la rugăciune, ei n-au timp pentru preocupările care se ridică deasupra celor văzute şi privesc doar spre cele materiale.
Dumnezeu este cel care ne poartă de grijă-Cu toţii ar trebui să fim încredinţaţi că Dumnezeu este Făcătorul, Creatorul făpturii şi al omului, dar în acelaşi timp şi purtătorul de grijă. Psalmul Vecerniei, 103, este în întregime un imn minunat închinat proniei lui Dumnezeu, dar îndeosebi cuvintele pe care le ascultăm cu evlavie la lăsatul serii: „Toate de la Tine aşteaptă să le dai hrană la vreme: de le-o dai, ele o primesc; de-ţi deschizi Tu mâna Ta, toate se umplu de bucurie. Iar de-ţi întorci Tu faţa Ta se ofilesc şi în ţărână se întorc” (Ps. 103, 27-31). Şi cea mai mare dovadă a iubirii şi purtării de grijă a lui Dumnezeu este trimiterea Fiului pentru mântuirea făpturii căzute. „Aşa (de mult) a iubit Dumnezeu lumea încât şi pe Unul Născut Fiul Său L-a dat ca tot ce crede într-Însul să nu piară…” (Ioan 3, 16). În două moduri se revarsă peste lume lucrarea cea purtătoare de grijă a lui Dumnezeu: mai întâi, El conservă, adică păstrează cele create. Nimic din cele create n-ar putea rezista fără pronie. În al doilea rând, El păstrează lumea spre a o mântui din puterea celui rău. Faţă de pronie, oamenii greşesc, de obicei, în două feluri: unii o nesocotesc, fie tăgăduind-o de-a dreptul, fie îngrijorându-se peste măsură de trebuinţele trupului şi uitând de trebuinţele sufletului; alţii, socotind că purtarea de grijă a lui Dumnezeu ne-ar scuti pe noi, oamenii, de a mai munci, fiindcă vom primi totul de la Dumnezeu.
Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă –Este ultimul verset al acestei relatări evanghelice şi care ne îndeamnă să căutăm „Împărăţia lui Dumnezeu”. Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să fie înlăuntrul nostru, dar este bine de ştiut că de fiecare dată când participăm la Sfânta Liturghie suntem în împărăţia lui Dumnezeu, pentru că la începutul Sfintei Liturghii preotul zice: „Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin. La Sfânta Liturghie ne rugăm pentru cei vii dar şi pentru cei morţi, pentru cei prezenţi dar şi pentru cei care nu pot participa, îi mulţumim pentru binefacerile pe care le ştim, dar şi pe care nu le ştim. La Sfânta Liturghie ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului: „cel ce mănâncă Trupul Meu petrece întru Mine şi Eu întru el”, dar ne împărtăşim şi de cuvântul lui Dumnezeu: fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-L păzesc pe el”. Şi tot la Sf.Liturghie ne împărtăşim prin miride - care sunt firimituri mici de pâine care se aşează de-a dreapta şi de-a stânga Sfântului Agneţ pe sfântul disc pomenindu-se vii şi morţii, iar după împărtăşanie aceste firimituri se toarnă în potir pentru ca cei pomeniţi cei vii dar şi cei morţi să se cuminece şi ei cu Trupul şi Sângele Mielului lui Dumnezeu care ridică păcatele lumi. Toate Sfintele Taine sunt de mare folos omului aici pe pământ, dar, în chip deosebit, este Sf. Liturghie, pentru că prin aceasta căpătăm cele mai mari binefaceri şi dobândim nenumărate foloase de la Dumnezeu, de aceea spre încheiere să ne oprim la binecuvântarea pr care o primim în timpul Sfintei Liturghii: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi”. Amin !
Pr.Vasile Beni
 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]