Evenimentul a fost consemnat de „Corriere Della Sera”, din 25 aprilie 2018!

100 de ani de România: Tribuna promovează cultura română în Italia!

În contextul sărbătoririi Centenarului României, înscriindu-se în seria activităților pe careRevista Tribuna le organizează în acest an, recent o delegație a insituției de cultură clujene a participat la o serie de întâlniri cu scriitori și oameni de cultură din Italia,la invitațiaAsociației culturaleGruppo90-Arte Poesia din Padova, Italia, în colaborare cu Biblioteca Civica di Abano Terme. Gândite în vedereasusținerii și îmbunătățirii relațiilor culturale dintre cele două țări, a promovării literaturii și în special a poeziei românești în peninsulă, precum și a traducerilor de poezie italiană în limba română și viceversa,întâlnirile au avut loc în perioada 23 - 27 aprilie 2018,cu prezența tuturor celor invitați de cătreorganizatori, respectiv: Vákár István, vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, Dr. Mircea Arman, manager al Revistei de cultură Tribună, Ani Bradea, redactor și Prof. univ. dr. Ștefan Damian, colaborator al revistei Tribuna.
Primul eveniment programat a fost cel din 23 aprilie 2018, la Biblioteca Civica di Abano Terme, unde, alături de delegația românească și un public numeros,au mai participat prof. Dan Octavian Cepraga, profesor asociat la Universitatea din Padova, și scriitorul italian Alessandro Cabianca. Dl. Vákár István a adresat audienței, în numele Instituției pe care a reprezentat-o, un discurs de salut. Au conferențiat: Mircea Arman și Dan Octavian Cepraga.
Filosoful Mircea Arman a insistat în expunerea sa pe importanța promovării culturii românești în afara arealului său geografic, acesta fiind unul dintre obiectivele principale ale programului său de management, Revista Tribuna având până acum, sub conducerea sa, mai multe ieșiri în străinătate, stabilind relații culturale în țări precum Franța, Italia, sau Ungaria. Mircea Arman a vorbit de asemenea despre interferența celor două culturi, română și italiană, precum și despre importanța dezvoltării dialogului intercultural. Au fost publicate în Revista Tribuna creațiile mai multor scriitori italieni, a mai arătat managerul revistei, iar la Editura Tribuna au apărut volumele Canti orfice – Cântece orfice, ediție bilingvă, 2016, traducere în limba italiană de Ștefan Damian și Poemi dal muro, de Ani Bradea, apărut în 2017, traducerea aparținând, de asemenea, lui Ștefan Damian.
Prof. Dan Octavian Cepraga a vorbit despre influența literaturii italiene asupra literaturii române moderne, evocând în context personalitatea lui Gheorghe Asachi. Experiența italienistică l-a influențat pe acesta în compunerea unor poeme, originale sau imitații, care au deschis un drum nou în poezia românească a epocii, a mai spus prof. Cepraga.
Au susținut recitaluri poetice Ani Bradea și Ștefan Damian, precum și alți poeți și actori de limbă italiană. Moderatorul întâlnirii a fost scriitorul Alessandro Cabianca.
În data de 26 aprilie 2018, la Casetta del Parco Piacentino, Padova, a avut loc întâlnirea cu membrii AsociațieiGruppo90-Arte Poesia, cu cei care fac parte din Gruppo Teatrale DADA și Associazione culturale SERENDO, alți poeți și scriitori din regiunea Padova. Dl. Vákár István, vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, a ținut și de această dată un discurs pentru cei prezenți, apreciind efortul pe care aceștia l-au făcut, de a-i primi pe reprezentanții revistei într-un cadru decorat cu motive românești, dar și pentru prezența într-un număr atât de mare la eveniment. Managerul Tribunei a vorbit și cu această ocazie despre apropierea celor două culturi, română și italiană, dar și despre poezie ca „adevăr și autenticitate”, temă care a constituit cercetareadoctorală a filosofului Mircea Arman. A urmat recitalul poeților, la care au participat Ani Bradea, Ștefan Damian, Alessandro Cabianca, Serena Piccoli, precum și mulți alții prezenți. Discuțiile pe marginea lecturilor au fost numeroase și interactive. Traducerea a fost asigurată de Ștefan Damian.
Tot în această perioadă, membrii delegației clujene au fost invitații Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția.
S-a înregistrat, astfel, un nou succes al Revistei Tribuna, care, sărbătorind o sută de ani de România, s-a dovedit a fi un excelent ambasador al culturii românești în străinătate. A fost, de asemenea, o călătorie cu multiple beneficii pentru ambele culturi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5