100 de „povești la telefon” cu Gianni Rodari, sub egida Palatului Copiilor
Povestea a început acum 100 de ani, în Omegna, Italia, când scriitorul Gianni Rodari se născuse. Printre miile de cuvinte scrise, transmise prin timp, am ajuns aici, la Palatul Copiilor Bistrița, unde, de la începutul lunii octombrie, căsuța vocală a autorului a fost plină. Fiecare copil i-a trimis un mesaj spre o destinație necunoscută, cu speranța că va ajunge teafăr și nevătămat, fără sunet lipsă.
La inițiativa grupei de italiană creativă, îndrumată de profesorul Ioan-Sabin Mureșan, elevi ai Palatului și prietenii lor au lăsat dâre de cerneală – sensibile, serioase sau șugubețe – pe foi, în onoarea marelui și iubitului scriitor italian, care i-a învățat „gramatica fanteziei”. Mesajul consta în orice: întrebări filozofice, întâmplări sau simple curiozități ale micilor ucenici.
Proiectul „Gianni Rodari – 100”, inițiat cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea scriitorului, se întinde, publicistic, de la ziua lui de naștere, 23 octombrie, până în 14 aprilie, ziua adormirii sale, fiind lansate, pe rând, din când în când, grupaje cu mesaje în „Nova Didactica”, revista online a Casei Corpului Didactic, Bistrița.
Pe lângă „convorbirile telefonice” cu Gianni Rodari, vor fi publicate, în aceeași revistă, și secvențe din „Scrisorile de mai 2020”, adresate de copii din țară, dar și din Italia, SUA, Republica Moldova, către personaje din cartea „Aventurile lui Cepelică” de Gianni Rodari.
Cei mai îndrăzneți au fost „Mici Șoricei de Bibliotecă”, o parte din elevii clasei a II-a A, de la Colegiul Național Andrei Mureșanu, Bistrița, coordonați de doamna profesoară Aurora Rad, înscriși și la Palat la cercul de teatru/ creație literară, care și-au lansat și online conversațiile „Alo, Giani Rodari?” în „Nova Didactica”. Lectură frumoasă!
Vă îndemn cu drag să stați la o poveste cu Gianni Rodari! Toți cei care doriți să-i lăsați un mesaj și-n cutia poștală (chiar online) de la Palat, ne puteți contacta. Încercăm să intermediem!
Ioana Nectaria Bălan, clasa a VII-a
Jurnalism/ Italiană creativă
Palatul Copiilor Bistrița
Adaugă comentariu nou