150 de ani de la Unirea Principatelor, marcaţi la Bistriţa
-
View the full image
150 de ani de la Unirea Principatelor, marcaţi la Bistriţa
Centrul Cultural Municipal va organiza sâmbătă, începând cu ora 17, un spectacol festiv dedicat împlinirii a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române – Moldova şi Ţara Românească – la 24 ianuarie 1859. Spectacolul va avea loc în Piaţa Mihai Eminescu, sub atenta privire a marelui Alexandru Ioan Cuza, care veghează pe soclul din faţa instituţiei Poliţiei. Dansurile vor fi prezentate de ansamblul folcloric “Cununa de pe Someş”, iar cântecele patriotice, printre care “Hora Unirii” de soliştii Anton Todică, Maria Creţa, Mărioara Sighiartău, Petre Petruse. Directorul instituţiei, dr. Dorel Cosma, a gândit o acţiune în care, pe muzica de fanfară, dansatorii, alături de spectatori, se vor prinde într-o mare Horă a Unirii, torţele purtate completând tabloul final.
Citiţi şi:
- Şi Unirea Principatelor de la 1859
- Ziua Unirii Principatelor, sărbătorită de comunitatea din Budeşti. De la Hora Unirii, la Balul Însuraţilor
- Primarul Vasile Vermeșan: 24 ianuarie 1859, Ziua Unirii Principatelor, a fost imboldul pentru Marea Unire
- 24 Ianuarie- Unirea Principatelor Române, pe ritmuri de „Hora Unirii”
- Sărbătoarea Unirii la Josenii Bârgăului























Adaugă comentariu nou