Ziua Unirii Principatelor, sărbătorită de comunitatea din Budeşti. De la Hora Unirii, la Balul Însuraţilor

Comunitatea din Budeşti s-a reunit, duminică seara, la ceas de sărbătoare, pentru a marca aşa cum se cuvine Ziua Unirii Principatelor Române. A devenit deja o tradiţie ca primarul Vasile Codrea, Consiliul Local, preoţii şi cadrele didactice să pună în operă o lecţie de patriotism.

Invitaţi ai comunităţii au fost senatorul Ioan Deneş, secretarul de stat Alexandru Pugna de la Ministerul Culturii şi Identităţii Culturale şi primarul Becleanului, Nicolae Moldovan.
„Primul eveniment sărbătorit a fost dedicat zilei de 24 ianuarie – Mica Unire. Astfel, în Biserica Ortodoxă din Budeşti a avut loc un Te Deum, începând cu ora 20.00, unde un sobor de preoţi, s-au rugat pentru ţară, naţiune, pace şi înţelegere.
Cu drapele tricolor în mână, s-a încins o Horă a Unirii în faţa Bisericii, pe şosea, la care au participat multime de oameni. A urmat retragerea cu torţe şi, în acordurile cântecelor patriotice şi a Horei Unirii, cu preoţii în frunte şi primarul, multimea s-a deplasat la frumosul şi impunătorul Cămin Cultural din Budeşti, unde s-a derulat o frumoasă şi binemeritată agapă, totul desfășurându-se sub genericul "Balul însuraților". Felicitări Primarului Vasile Codrea şi celor ce l-au sprijinit”
, scrie Alexandru Pugna, pe pagina sa de facebook.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5