200 de elevi şi profesori, la Concursul Naţional „Sigismund Toduţă” – ediţia a XXXI-a

În organizarea Liceului de Muzică „Tudor Jarda” Bistriţa, Primăria Municipiului Bistriţa, Consiliul Local Bistriţa, Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, se desfăşoară, la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa, Concursul Naţional de Interpretare a Muzicii Româneşti „Sigismund Toduţă”, ediţia a XXXI-a, la care participă elevi de la 14 unităţi şcolare de profil din Arad, Baia-Mare, Botoşani, Cluj-Napoca, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Sighetu Marmaţiei, Suceava, Târgu Mureş,Tulcea şi Bistriţa.
În deschiderea festivă a evenimentului, în sala „Nicolae Bretan”, prof. Şular Igna Claudiu, directorul Liceului de Muzică „Tudor Jarda” şi preşedintele executiv al juriului, a vorbit despre importanţa şi semnificaţia evenimentului, cu motivaţii şi exemplificări, urmat de inspectorul de specialitate al I.Ş.J. B-N, prof. Mihai Mureşan – inspector şcolar general adjunct al IŞJ, prof. univ. dr. Cristian Misievici de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca şi preşedintele juriului, P.C. protopop de Bistriţa – Alexandru Vidican, care a binecuvântat acţiunea. Vorbitorii au subliniat şi au mulţumit Primăriei Bistriţa, I.Ş.J. B-N şi conducerii Liceului „Tudor Jarda” pentru implicare, susţinere şi perpetuare a evenimentului, care a devenit un fenomen la nivel de ţară. Cei prezenţi au asistat, cu plăcere şi admiraţie, la recitalul susţinut de câştigătoarea Marelui Premiu de la ediţia precedentă a concursului, Maria Urian.
Zile bune, frumoase, cu muzică cultă de calitate oferită de viitoare valori ale genului muzical.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5