2010 – anul cu cele mai bune performanţe ale CSM de la înfiinţare

Directorul CSM Bistriţa, Dorina Lowemberger, a precizat că 2010 a reprezentat anul cu cele mai bune performanţe în domeniul sportiv de la înfiinţarea clubului (1986), factorul uman – sportivi şi antrenori din toate ramurile de sport – punându-şi amprenta pe obţinerea acestor rezultate. Dincolo de cifre, sunt însă numele unor mari sportivi, precum Răzvan Martin, Florin Croitoru, Dănuţ Chirlejan – haltere, Adrian Crişan, Hunor Szocs, Bernadette Szocs – tenis de masă, Marius Berbecar – gimnastică artistică, şi alte celor care îi antrenează.

Rezultatele sportive implică şi resurse financiare. Dacă anul trecut nu au fost sincope în finanţarea activităţii, anul 2011 a debutat sub auspicii financiare neclare. Directorul financiar al CSM, Marius Bachner, a precizat că în acest an au fost alocată doar 62% din subvenţia de anul trecut, fapt care va conduce şi la restructurări de personal în pondere de 30%. În prezent, mai multe secţii sportive din cadrul CSM Bistriţa sunt la limita de funcţionabilitate privind încadrarea personalului. Probabil că sunt multe alte probleme, însă contabilul clubului a fost obligat să tacă.

DJTS promovează baschetul în fiecare comună

Directorul executiv Raoul Zanca a anunţat că, în 2011, instituţia pe care o conduce îşi propune să amenajeze în fiecare centru de comună un spaţiu destinat practicării jocului de baschet. Pentru fiecare localitate în parte, DJTS BN doreşte promovarea unei competiţii sportive cu caracter local, în funcţie de specificul zonei, astfel ca, în timp, aceasta să devină una tradiţională.

Promovarea activităţilor sportive şi a celor pe linie de tineret, investiţiile în bazele materiale rămân priorităţi ale Direcţiei pentru 2011, după un an 2010 cu rezultate fructuoase.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5