În 2020, Biserica a ajutat 16.000 de persoane din Bistriţa-Năsăud şi Cluj cu adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale, educaţie prin 55 de proiecte sociale

Arhiepiscopia Clujului are în prezent în derulare 55 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. Au fost derulate două campanii de donare de sânge inițiate de Protopopiatul Cluj I și ASCOR Cluj.
În anul 2020 a fost deschis Serviciul de ambulanţă „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca; s-a făcut recepția celui de-al treilea proiect social al Parohiei „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca, în care va funcționa un program after-school destinat copiilor din familiile defavorizate; s-a pus piatra de temelie pentru Biserica Aşezământului social pentru copii „Sf. Siluan Athonitul” ce va fi construit la Dorolea, județul Bistrița-Năsăud; de asemenea, s-a implementat proiectul privind colectarea, recondiționarea și reciclarea ecologică de textile uzate, prin amplasarea a 65 de containere securizate în proximitatea bisericilor din Cluj-Napoca, Dej și Câmpia Turzii.
Anul trecut au fost acordate ajutoare financiare și materiale în valoare de 1.528.281 lei: 109.490 lei din Fondul „Filantropia”; 166.746 lei din proiectul „Cutia Milei pentru săraci”; 300.045 lei din colecta organizată în Postul Crăciunului, restul de 952.000 lei reprezentând valoarea sprijinului acordat în perioada crizei provocate de coronavirus.
La acestea se adaugă şi sumele din Fondul Central Misionar şi Fondul de întrajutorare pastorală, în valoare de 516.800 lei, din care au fost ajutaţi preoţii și parohiile lipsite de posibilităţi materiale.
Pentru a sprijini criza din sistemul medical, Arhiepiscopia Clujului a donat Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca suma de 181.145 lei, pentru achiziţionarea de materiale sanitare de primă necesitate, și un monitor pentru funcţiile vitale Biocare iM 12 E, cu accesorii, în valoare aproximativă de 7.000 lei, Prin cele 4 cantine sociale, la care se adaugă Cantina Facultăţii de Teologie din Cluj-Napoca, Arhiepiscopia Clujului a oferit zilnic hrană şi asistenţă la domiciliu pentru 450 de familii sau persoane singure, iar ajutoarele au fost în valoare de 45.000 lei. La nivelul tuturor protopopiatelor din eparhie au existat astfel de acţiuni filantropice şi de voluntariat.
În anul 2020, la nivelul Eparhiei Clujului, a fost cheltuită suma totală de 15.945.730 lei în scop filantropic, de care au beneficiat aproape 16.000 de persoane.
În Arhiepiscopia Clujului erau anul trecut în construcţie 66 de biserici, mănăstiri şi edificii bisericeşti, în diferite stadii, de la fundaţie până la pictură şi au fost sfinţite sau resfinţite 36 de biserici.
Pr. Cornel Coprean

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5