23 Ianuarie, declarată zi liberă pentru salariaţii din sectorul public

Executivul a stabilit astăzi, printr-o Hotărâre, ca ziua de luni, 23 ianuarie 2017, să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, făcând legătura între zilele nelucrătoare de weekend, 21-22 ianuarie, și ziua liberă de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române.

Astfel, potrivit prevederilor hotărârii, ziua de 23 ianuarie va fi recuperată, în regim de program normal, sâmbătă, 28 ianuarie 2017, sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până pe 31 ianuarie 2017.

Facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activității.

De asemenea, pentru funcționarea justiției ca serviciu public, dispozițiile prezentei hotărâri nu se aplică magistraților şi altor categorii din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în data de 23 ianuarie 2017 şi nici participanților în aceste procese.

În ceea ce privește activitatea derulată prin Trezoreria statului s-au stabilit datele în care unitățile trezoreriei statului înregistrează în contabilitate operațiunile de încasări aferente zilelor de 20 ianuarie și respectiv 23 ianuarie 2017, datele la care vor fi întocmite retururile la încasare, precum și categoriile de operațiuni de plăți prin virament care vor fi efectuate în ziua de 23 ianuarie 2017 de către Ministerul Finanțelor Publice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5