Liviu-Păiuș – 77 de ani
În mijlocul lunii ianuarie, în iarnă cu zăpezi atât de curate și albe, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate, începem un an nou cu nădejde și cu bucuria fericitului prilej, printre zilele culturii naționale, de a-l ferici cu recunoștința noastră, în 19 ianuarie, pe domnul profesor Liviu Păiuș din Rodna.
Identitatea culturală locală, pe care ne-o descoperă națională, prin munca de cercetare, promovare și învățare-predare pe mai departe, nouă tuturor, ca disciplină obligatorie. O face strălucit de-a lungul vieții domniei sale (77 ani), ca profesor de limba română, etnograf, publicist, cercetător, scriitor, etc.
Prin Muzeul Etnografic și al Mineritului Rodnean, revista „Cetatea Rodnei”, cărțile scrise, el, Livu-Păiuș, de acum ne reprezintă, iar noi ne obligăm la memorie veșnică (de 70 de ori cate 7), la împlinirea desăvârșirii personale în vârsta celor 77 de ani.
Ne aduc mereu aminte de dumneavoastră momente frumoase ca acestea: Nuntă la Perișor, Sfințire de Biserică pe Valea-Măgherușului, Lansare de carte.
La mulți ani cu sănătate!
Citiţi şi:
- Liviu Păiuș sau fascinația trecutului
- 23 Ianuarie, declarată zi liberă pentru salariaţii din sectorul public
- Pagini someşene, vol. II, autor Liviu Păiuş (Rodna)
- Pr. Maxim Morariu: Antologia Teatru folcloric românesc a lui Liviu Păiuş contribuie la tezaurizarea înțelepciunii populare
- Flore Pop, Liviu Păiuş şi Olimpiu Nuşfelean, premianţii Galei
Comentarii
La mulţi ani! cu sănătate şi cu alte bucurii, domnule profesor Liviu Păiuş şi din partea noastră.
Adaugă comentariu nou