Pr. Maxim Morariu: Antologia Teatru folcloric românesc a lui Liviu Păiuş contribuie la tezaurizarea înțelepciunii populare

            Nume de referință al culturii năsăudene, profesorul Liviu Păiuș este nu doar autorul unei frumoase monografii dedicate lui Florian Porcius (Florian Porcius – viața și opera, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2006); ci și un cercetător ce a oferit valoroase contribuții cu caracter etnografic (a se vedea, de exemplu: Pagini someșene – studii de folclor și nu numai, vol. 1-2, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011), sau istoriografic, sau editorul unor opere de relevanță primordială pentru cultura locală și cea națională (a se vedea: Ion Pop-Reteganul, Scrieri pedagogice, ediție și studiu introductiv de Liviu Păiuș, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2016; Ion Pop-Reteganul, Someș, Someș apă lină: folclor publicat și inedit de pe Someș, ed. Liviu Păiuș, col. „Bibliotheca”, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015). În cadrul ultimei isprave editoriale, dânsul oferă o frumoasă antologie de teatru folcloric cu caracter religios, ce va fi cu certitudine utilă pentru cercetările viitoare.

            După o frumoasă analiză a substratului teologic al textului (p. 5-12), studiul introductiv ce deschide volumul intitulat, sugestiv Teatru folcloric românesc, apărut la editura bistrițeană Charmides în anul 2019, dânsul abordează aspecte precum originea autorilor acestor categorii de texte. Cu privire la acest aspect, autorul arată că:

            „Asupra originii creatorilor acestor creații folclorice, s-a emis ipoteza unor creatori de origine cărturărească preoți, dieci, dar aceștia nu erau decât „primus inter parens”, deci de o condiție socială egală cu marea masă a oamenilor simpli, creatori și păstrători ai sufletului românesc.

            Mai mult, la sate mai erau și săteni luminați care păstrau folclorul prin manifestările ce erau în mediul rural, mulți menținându-le-n caiete, ca pe adevărate comori spirituale, moștenire pentru generațiile viitoare”. (p. 7).

            Odată trecut în revistă aspectul paternității autoriale, profesorul bistrițean reușește încadrarea „Irozilor” din zona din care provine în contextul mai amplu românesc și cel al vecinătăților[1], pentru ca apoi, în încheierea excursului ce precede diferitele variante de texte, să se oprească și asupra unor aspecte de natură filologică.

            Studiul introductiv este urmat de mai multe versiuni de scenete ale „Irozilor” (p. 15-124). Cititorul poate astfel descoperi aici trei versiuni maramureșene ale acestora (p. 15-27), una provenind din Bulgaria (p. 32-34), una de pe Someș (p. 32-34), una bârgăuană (p. 43-54), două versiuni ale Vicleemului din Deva (p. 56-66), o versiune originară din Dealul Feleacului (p. 71-75), dar și una argeșeană (p. 76-86), una dâmbovițeană (p. 87-91), sau diferite versiuni locale.

            Antologia se continuă apoi cu prezentarea mai multor versiuni de poeme dramatice (p. 127-395), și acestea de proveniențe geografice diverse, respectiv: din Muntenia, Moldova, Oradea, zona Codrului, Cehu Silvaniei, Maramureș, Groși, Făurești, Leșu Ilvei sau Deva, dar și de diferite versiuni de pseudo-irozi (p. 397-585).

            Utilă și aducând în atenție diferite variante ale unei adevărate „piese de rezistență” din folclorul religios, antologia profesorului Liviu Păius se constituie deopotrivă într-o contribuție valoroasă la tezaurizarea înțelepciunii populare și a formelor ei inter-disciplinare de materializare, dar și într-un instrument util pentru cercetări viitoare ce și-ar propune fie investigarea aspectelor etnografice dintr-o astfel de creație, fie readucerea lor în atenția publicului, cu ajutorul unui regizor talentat. De aceea, nu putem decât să-l felicităm pe autor și să recomandăm călduros cititorilor un astfel de volum interesant și de utilitate publică, cu valențe interdisciplinare.