Liviu Păiuş, Pagini someşene – studii de folclor şi nu numai. vol.I

Profesorul Liviu Păiuş din Rodna, renumit publicist al Ţinutului năsăudean, ne surprinde plăcut cu un nou volum de cercetare şi documentare, reuşit în domeniile care l-au consacrat ca cel mai valoros şi productiv folclorist, monografist, etnolog şi editor al timpurilor noastre (Vezi Dicţionarul culturii şi civilizaţiei populare al judeţului Bistriţa-Năsăud, vol. I Ţara Năsăudului, editura Napoca Star, Cluj-Napoca, ediţia II-a, 2010, pag. 447-451, coordonator prof. Ioan Seni – preşedintele Desp. Astra Năsăud). De altfel, începând cu anul 2002, activitatea productivă a domniei sale se concretizează prin editarea volumelor Folclorul Văii Rodnei (2002), Monografia comunei Rodna (2003), Istoricul învăţământului românesc din Rodna veche (2004), Florian Porcius. Viaţa şi opera (2006), Folclorul Ţării Năsăudului, două ediţii (2008), alte lucrări de folclor sau ediţii îngrijite ale unor autori binecunoscuţi precum Ion Pop Reteganul, Florian Porcius, Iuliu Moisil... Prin volumul Pagini someşene.. a primit din partea Societăţii Scriitorilor Bistriţa-Năsăud (preşedinte - Andrei Moldovan), binemeritatul premiu al anului 2011 pentru studii de etnologie (Vezi Mesagerul nr. 4624, 19 ian. 2012, p. 7).

Volumul de faţă, apărut la prestigioasa editură Eikon din Cluj Napoca, 2011, are peste 380 de pagini, distribuite în peste 20 de capitole sau părţi distincte, fiecare surprinzând cititorul prin elemente de noutate, rod al unor studii atente şi profunde. Astfel, în Folclorul epic năsăudean. Aspecte particulare (pag. 5-16), după ce în anul 2008 scoate două edţii ale volumului Folclorul Ţării Năsăudului, revine după trei ani cu specificaţii ce ţin de particularităţile acestuia, de valoarea culegătorilor şi a editorilor, de specificul şi autenticul variantelor năsăudene ale unor producţii folclorice, în număr de peste 390 de forme, originea aproape rodneană a Mioriţei (vezi capitol separat între pag. 237-243), semnificaţia cântecului Horea oii interpretat la fluier, bucium sau trâmbiţă, unicitatea unor balade specific năsăudene (Rujalina, Cetan, Savetcuţa, Fata Stejarului, Niculai şi mama lui, Popa Ilie etc) sau variantele locale ale unor balade de nivel naţional (Toma Alimoş, Pintea, Baba Novac etc). Autorul se bucură că variantele folclorului năsăudean îşi păstrează autenticitatea, rezistă la contaminări şi aduc un spor de diversitatea la nivelul folclorului naţional.

Interesantă este prezenţa lui Eminescu în spaţiul folcloric someşan (17-36) prin cele trei călătorii ale sale în Transilvania, din care în două (1866 şi 1867) bătătoreşte şi plaiurile ilvene sau someşene, aşa cum nuanţează şi alţi cercetători precum Ieronim Someşan (Lunca), Nicolae Trifoiu (Rebrişoara) şi Traian Pavelea (Năsăud). Cu această ocazie, în popasurile şi întâlnirile sale, poetul culege peste 30 de creaţii folclorice specific năsăudene, preferând doine de cătănie, scrisori în versuri, jurnale de război sau prizonierat..., consemnate şi-n culegerile lui Ion Pop Reteganul, Şt. Munteanu, Emil Precup, C Brăiloiu, Iustin Ilieşiu, Florian Porcius, Victor Onişor, Iuliu Moisil, Ion Poenaru ş.m.a., variantele culese de Eminescu fiind aproape identice cu cele publicate de Şt. Munteanu sau Ion Pop Reteganul, aspect corect sesizat de abilul cercetător şi analist rodnean Liviu Păiuş, care reţine şi câţiva termeni neaoşi năsăudeni folosiţi de Eminescu: a rătălui în sensul de a se retrage, bătaie cu semnificaţie de luptă, comândaş în sens de comandant.., sau tema codrului, a plopului, a bradului, atât de des întâlnite în opera eminesciană...

Folclorul păstoresc în Valea Rodnei (p. 37-70) îl pasionează pe autor încă din copilărie, fiind un om al locului, dar şi ambiţionat de faptul că această zonă a fost studiată de peste o sută de cercetători şi care au reuşit peste 120 de culegeri publicate. Numai Ion Pop Reteganul a lăsat în manuscrisele sale peste 6500 file de folclor cules (L. Păiuş, Pagini someşene.., p. 40). Autorul reţine aspectele specifice zonei someşene, sesizate de altfel şi de marii folclorişti ai ţării (Ov. Bîrlea, Ov. Densuşianu, Tiberiu Morariu, Adrian Fochi...), cum ar fi “prezenţa unor melodii foarte ornamentate, cu broderii excesive de virtuozitate vocală.., colinde cântate în ritm lent şi solemn.., sau oscilaţiile funcţionale ale textelor epice”. Cele peste 2000 variante ale Mioriţei răspândite în tot arealul românesc îşi au originea într-o primă variantă, în zona pastorală a Rodnei şi Călimanilor, baladă însoţită de numeroase melodii cântate la instrumentele de suflat specifice locului. Chiar dacă prin transhumanţa turmelor de la munte la şes, balada s-a răspândit şi-n zona de câmpie, ea păstrează tipicul zonei amintite: cadrul natural, hotărârea crimei, convorbirea cu mioara năzdrăvană, testamentul ciobanului... Autorul insistă şi asupra limbajului specific păstoresc someşan, comparând apoi numeroasele variante ale baladei şi statornicind în cele din urmă, cu ambiţie bazată pe argumente incontestabile, că originile acesteia sunt în Munţii Rodnei şi ai Călimanilor, chiar dacă în numeroase alte variante o întâlnim şi în restul munţilor Carpaţi...

Cercetătorul Liviu Păiuş cunoaşte cu siguranţă şi soarta scrierilor lui Ion Pop Reteganul, inclusiv cele 21 de volume aflate la Academia Română în manuscris, pe hârtii de diverse forme, foi de caiet, plicuri desfăcute etc şi care cuprind o mare diversitate de creaţii folclorice: balade, cântece bătrâneşti şi ostăşeşti, versuri de dor, jale şi urât, satire, datini, obiceiuri etc. Deşi s-a editat mult din opera acestuia, Liviu Păiuş tânjeşte mult după o operă integrală a folcloristului Ion Pop Reteganul..., de aceea îşi întitulează un capitol Manuscrisele lui Ion Pop Reteganul – între editări şi aşteptări (p. 71-79)

Alte capitole interesante ale volumului se referă la Raporturile dintre Coşna şi Cârlibaba cu Ţinutul Năsăudului (p. 80-96) în care cititorul poate afla interesante date şi repere istorice privind buna vecinătate dintre ardeleni şi moldoveni, emigrările în caz de pericol, raporturile cu autorităţile habsburgice sau austro-ungare, contactele religioase, mejduirea graniţei pe faze şi etape istorice, destinaţia suprafeţelor muntoase şi ale pădurilor, obligaţiile faţă de regimentul grăniceresc năsăudean, contactele culturale dintre aceste zone etc, etc sau Ţara Bârgaielor în opera lui Florian Porcius (p. 97-110) – un material valoros şi util în alcătuirea oricărei monografii locale, întrucât profesorul Liviu Păiuş îi aminteşte pe toţi autorii care au scris despre localităţile Văii Bârgăului, începând cu Florian Porcius, care abundă în amănunte şi informaţii utile, bazate exclusiv pe documente oficiale, ceea ce dă o mare forţă celor consemnate de botanistul rodnean şi ne obligă pe noi cei de astăzi să apreciem cu o fină recunoştinţă, acribia cu care Liviu Păiuş ne pune la îndemână o astfel de documentare.

Ţara Năsăudului – unitate şi diversitate etnoculturală şi folclorică (p. 111-126) este un titlu de enciclopedie, dar în acest capitol autorul sintetizează principalele idei pe care orice muritor de rând ar trebui să le cunoască. Este vorba de forma şi structura geografică a zonei, de bărbăţia celor care o populează, de etapele istorice prin care aceştia au rezistat în timp, de relaţiile cu marile puteri ale Europei în calitatea lor de grăniceri năsăudeni, de rolul muntelui în formarea şi evoluţia lor în timp, ca oameni care au făurit o cultură şi o civilizaţie specific năsăudeană tezaurizată în obiceiuri, tradiţii, port, melos popular etc, etc. şi păstrată în numeroase volume publicate, prilej pentru autor de a-i scoate în evidenţă şi pe valoroşii înaintaşi atraşi de frumuseţea şi autenticitatea zonei năsăudene, fiind evidenţiaţi câţiva dintre ei: Florian Porcius, Ştefan Meteş, Valer Butură, Lucian Blaga, Ovidiu Bîrlea, Ştefan Buzilă, Iuliu Moisil, Ion Pop Reteganul, Ioan Micu Moldovan, Virgil respectiv Valeriu Şotropa, Teodor Tanco, Mircea Mureşianu, Adrian Onofreiu, Lazăr Ureche, Simion Lupşan etc, etc. şi nu în ultimul rând, însuşi Liviu Păiuş. În acest sens atrage atenţia celor interesaţi asupra unei valoroase culegeri de folclor someşan (p. 127-136), evidenţiindu-l pe Artemiu Publiu Alexi din Sângeorz-Băi cu volumul său “Poezii poporale, 1869. Adunate (din Ardeal) şi redigiate (aranjate pentru tipar – n.a.) de Artimon P. Alexi”, volum păstrat în manuscris la Academia Română, nr. 4302 şi valoros prin cele mai vechi şi originale balade de tip familial – Soră şi frate, Bogiţa şi Constantin, Leacul dragostei, Petrea şi maică-sa...

Un capitol aparte dedică personalităţii lui Florian Porcius - “Academicianul Florian Porcius – om al cetăţii” (137-172), cunoscut în lumea intelectuală ca un valoros botanist, al cărei opere l-au propulsat în rândurile Academiei Române. După studii corespunzătoare la Năsăud şi Viena revine ca învăţător la Rodna, apoi la Zagra şi Năsăud. Participă activ la revoluţia românilor din 1848, ajunge vicecăpitan al Districtului năsăudean, face parte din numeroasele delegaţii ale grănicerilor năsăudeni la Viena, riscându-şi chiar libertatea, redactează memorii în limba română şi germană pentru interesul grănicerilor năsăudeni şi ai urmaşilor acestora, se implică în organizarea administrativă a ţinutului, devenind jude cercual al Rodnei, se afirmă ca un membru activ al ASTREI, unde-şi vede premiate principalele sale lucrări de botanică, este ales asesor judecător, membru în comitetul fondurilor grănicereşti, este decorat cu Ordinul Coroanei de Fier cls. a III-a şi titlul de cavaler (1870), se implică în buna gospodărire a fondurilor grănicereşti, în organizarea cadastrală a localităţilor din Districtul autonom năsăudean, ajunge preşedinte al Sedriei orfanale a noului Comitat Bistriţa-Năsăud (1876), iar la pensie (1877) se retrage la Rodna, unde-şi va pregăti opera de botanist (Flora din fostul district românesc al Năsăudului, în Transilvania) prin care va fi primit în Academia Română (10 martie 1882). Se va sfârşi în al 90-lea an al vieţii... Prin grija aceluiaşi Liviu Păiuş, personalitatea lui Florian Porcius este cuprinsă şi în Dicţionarul culturii şi civilizaţiei populare al judeţului Bistriţa-Năsăud, vol. I Ţara Năsăudului, editura Napoca Star, Cluj-Napoca, ediţia II-a, 2010, pag. 308-309. De altfel, în acest dicţionar harnicul cercetător L. Păiuş include nu mai puţin de 178 de fişe pentru figurile reprezentative ale comunei sale Rodna (Dicţionar.., p. 920)

Aceeaşi documentare precisă şi obiectivă o afişează autorul cărţii privind Activitatea lui Ion Pop Reteganul la Rodna (pag. 173-192) precum şi relaţiilor dintre Ion Pop Reteganul şi Simion Florea Marian (pag. 193-207), unde insistă pe evoluţia lor intelectuală, pe implicarea lor în viaţa comunităţilor în care au trăit sau a societăţilor culturale pe care le-au onorat cu implicarea lor (reuniunea Mariana, ASTRA etc), pe calitatea lor de folclorişti şi performanţele pe care le-au atins în acest domeniu prin editarea şi publicarea unor volume de certă valoare ştiinţifică… (Vezi şi Ion Pop Reteganul – etnograf – pag. 244-249).

O atenţie specială este acordată lui Florean Domide şi colecţiei sale de folclor. Inedită, de la 1827 (p 208-211), remarcându-se întâietatea manuscrisului său în faţa marilor folclorişti de talie naţională, manuscris dăruit Academiei Române, după moartea folcloristului.

Cu regretul că culegerile sale de folclor zac în Arhivele Statului necercetate, profesorul Liviu Păiuş pune în discuţie situaţia de neînţeles a lui Iuliu Moisil – folclorist (p. 212-238) a cărui operă folclorică încă nu este cercetată şi publicată, dar în cele peste 25 de pagini ale sale, folcloristul Liviu Păiuş pledează argumentat pentru valoarea acestor manuscrise şi necesitatea publicării lor.

Interesantă este şi O amplă tetralogie despre mineri (pag. 250-254) în care descoperim, sub pana lui Toma G. Rocneanu, folclorul specific minerilor din zona Rodnei.. Preocupat de o documentare cât mai riguroasă asupra a tot ce s-a publicat sau se publică despre comuna Rodna, distinsul cercetător Liviu Păiuş prezintă în volumul său numeroase Preliminarii la monografia Rodnei (pag. 255-276), monografie pe care însuşi a editat-o în anul 2003. În acest sens domnia sa prezintă numeroase monografii editate în ordine cronologică la nivelul Transilvaniei, poposind cu acribie apoi asupra monografiilor ce s-au editat în Ţinutul năsăudean (vezi notele de subsol pag. 256). Este o activitate pe cât de minuţioasă, pe atât de dificilă la care autorul face faţă cu brio, rod al unei ample documentări şi a unei dârze exigenţe autoimpuse. Scoate în evidenţă rolul magnific al chestionarelor în activitatea de cercetare, contactul direct cu sursa de informare, modelul eficace de documentare al înaintaşilor Pompei Boca, Nicolae Dunăre, Onisim Filipoiu, Silvestru şi Mircea Mureşianu, Ioan Bureacă, Emil Bălăi ş.a

Importante şi pline de înţelesuri sunt informaţiile prezentate de profesorul Liviu Păiuş în capitolul Din istoria Bisericii româneşti din Rodna veche. Memorandistul Dr. Vasile Lucaciu şi Rodna (pag. 277-303), material care se bazează pe o vastă documentare, constând în corespondenţa dintre rodneni şi însuşi dr. Vasile Lucaciu – preot, scriitor şi om politic, scrisorile de răspuns, corespondenţa cu Sf. Scaun de la Roma etc, documente ce se află atât la Arhivele St. BN, cât şi-n colecţia personală a autorului..

În atenţia autorului se află şi Folcloristul Iustin Sohorca (p 304-319), cărturar din Sângeorz-Băi care s-a ocupat şi de istoria şcolilor din localitate, de monografia localităţii, de datini şi obiceiuri locale mai vechi sau mai noi – cununa grâului, balade româneşti, datini şi obiceiuri de înmormântare etc…

Atent cu întreg peisajul folcloric al ţinutului, distinsul profesor Liviu Păiuş ne prezintă şi Un folclorist necunoscut: Ştefan Muntean (p. 320-325) cu opera sa „100 Doine şi strigături culese din gura soldaţilor români din Ţara Ardealului”…

Pagini însemnate sunt rezervate pentru Memorandistul Gherasim Domide (p. 326-372), rodneanul care şi-a dedicat viaţa idealurilor naţionale româneşti, fiind bine cunoscut în rândul memorandiştilor din anii 1892-1894. Cu studii în comuna natală, continuate la Sângeorz-Băi, Năsăud şi Institutul teologic din Gherla, se va stabili ca preot acasă la Rodna, unde s-a implicat în toate acţiunile ce vizau progresul localităţii. Îi sunt bine cunoscute preocupările înaintaşilor, cercetează şi scrie lucrări istorice, articole de presă, poezii, nuvele, alte naraţiuni, declaraţii juridic etc, ceea ce-l situează printre cei mai activi militanţi pentru interesul naţional al românilor… Numeroase documente originale se află în colecţia profesorului Liviu Păiuş…

Cu multă grijă sunt prezentate în actualul volum şi alte figuri reprezentative ale Ţinutului năsăudean: Ion Lucian – Un folclorist al Ţării Năsăudului (p.373-375) cu peste 860 de texte din care strigături – 296, cântece – 283, poezii cu obiceiuri populare – 113, balade – 96, Poveşti din Ţara Năsăudului, iar în Căutătorii de aur din Carpaţi prezintă 275 de legende din 24 de judeţe… Ca loc de cercetare preferă Parva de unde culege peste 140 de poveşti…

La fel de important pentru Liviu Păiuş este şi Ion Barna (p. 377-388) – învăţător şi director de şcoală în Maieru ale cărui sute de pagini de manuscris, (poveşti, descântece, bocete, obiceiuri, credinţe şi povestiri..), realizate prin chestionare, sunt predate Academiei Române şi reprezintă „cea mai completă monografie folclorică şi etnografică a satului său”

Felicitări distinsului profesor Liviu Păiuş pentru izbânda reuşită, editând volumul I al serialului Pagini someşene, pentru hărnicia specifică unui cercetător pasionat, pentru entuziasmul unui astrist care-şi dedică energia reuşitelor comunităţii locale.

Prof. Ioan Seni, Năsăud