Folcloristul Liviu Păiuș

Fără a fi acuzat că fac o critică de complezență sau o recenzie encomiastică, îmi asum afirmația, scrisă cu ceva timp în urmă, repetând faptul că profesorul Liviu Păiuș este unul din cei mai competenți autori în domeniul folclorului Țării Năsăudului. Până la ora actuală, a tipărit 16 cărți, majoritatea legate de producțiile folclorice din acest ținut (de pildă,  Folclorul Țării Năsăudului, ediția a II-a, din 2009, are peste 800 de pagini), dar și despre învățământul românesc din Rodna (localitatea sa natală, care l-a onorat în 2017 cu titlul de Cetățean de Onoare) sau despre viața și opera academicianului rodnean Florian Porcius. La acestea, se adaugă Monografia comunei Rodna Veche (ediția I în 2003, iar a II-a în 2014, 1010 pagini), volum la care a lucrat peste 20 de ani. În calitate de editor, în anul 2005, a îngrijit 5 volume din opera lui Florian Porcius (Flora phanerogramă din fostul District al Năsăudului, Flora din fostul District al Năsăudului, Diagnozele plantelor phanerograme, Ierbar Năsăudean, Istoricul Ținutului Grăniceresc), 3 din opera lui Ion Pop Reteganul (Povești ardelenești – 2003, Someș, Someș, apă lină – 2015, Scrieri pedagogice – 2016), un volum de poezii populare culese de academicianul Iuliu Moisil (Poezii populare de pre valea Someșului – 2009) și unul scris de Dariu Pop, intitulat Folclor de pe Someș (2020). De asemenea, a colaborat la Dicționarul culturii și civilizației populare (vol. I, Țara Năsăudului) și Monografia orașului Năsăud (vol. II, 2012).

Al 5-lea volum de Pagini someșene, apărut în 2022 (Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca), cuprinde articole tipărite în diverse publicații. Opt texte se referă la viața și opera lui Ion Pop Reteganul, care constituie, de fapt, un preambul la viitorul volum intitulat Contribuții la viața și opera lui Ion Pop Reteganul. Iată titlurile lor: Ion Pop Reteganul și folclorul someșan, Poveștile lui Ion Pop Reteganul, Ion Pop Reteganul și Simion Florea Marian, Activitatea lui Ion Pop Reteganul la Rodna, Manuscrisele lui Ion Pop Reteganul  între editări și așteptări, Ion Pop Reteganul – etnograf și Autenticitatea poveștilor lui Ion Pop Reteganul.

În cronica Un roman de dragoste pe pământul românesc din sudul Basarabiei, Liviu Păiuș readuce în atenția cititorilor volumul Un port la Răsărit de Radu Tudoran, publicat în 1941, iar în Jertfă și credință, text bine documentat, prezintă un scurt istoric al Bisericii din Rodna. Regretatului artist plastic Florea Gușă, originar din Rodna, îi dedică alte două articole: Artistul plecat prea devreme și Omagiu lui Florea Gușă. Cele patru însemnări din Primul Război Mondial, scrise de țăranul cărturar Dănilă Gușă în timp ce se afla prizonier, în Rusia, în Cuban, lângă Caucaz, între anii 1915-1917, sunt foarte interesante, ele cuprinzând fapte de viață, dar rămân și documente istorice peste veacuri. Acesta ajunge „slugă la trei cazaci (…), ei fiind calmici, un fel de popor răsăritean și înapoiat la știință, de religie păgână”. Descrierea bărbaților și femeilor calmâce dovedește că autorul era un bun portretist: „Calmici(i) sunt de statură mijlocie, dar oameni groși, capul mare, pielea europenească, dar și cam țigănească, ochii departe deolaltă, sprânceana sus pe frunte, nasul mic și lat, obrazul umflat și ieșit afară ca nasul, gura mare, dinți albi și tare sănătoși, oameni spâni, făr’ de mustață, la păr toți negri”. Ei „îs cătane pe totdeauna, capătă pământ, bani de la stat, porție nu dau la nime nemica”, dar sunt printre ei și săraci care „lucrează pe la alții”. Cei mai mulți sunt păstori, locuiesc în „cete neregulate”, „locuință au de pământ, acoperită cu scânduri și apoi unsă cu lut și pe deasupra și pe dedesubt. (…) Pădure nu-i, ard paie și balegă”. Îmbrăcați „cătunește”, sunt buni călăreți, „așa că merge calul în fugă și omul stă călare în un picior pe cal până la bold după un pac de duhan”. Muierile poartă pe cap „o coroană de catifea împodobită cu fel de fel de cusături cu sârmă și farbă și fluturi și mărgele, mai ales la fete și la cele tinere și bogate”. Ele „au o cămeșă ca la bărbați și apoi au pantaloni largi peste întreg trupul, apoi au o haină lungă, de la mijloc în jos mai largă și cu bumbi, până la brâu în jos e slobodă. În picioare poartă toate păpuci și peste ei galoși ca doamnele, (…) părul, cât e fată, neîmpletit numai pieptănat frumos și are coroana ei pe cap, așa că e un port foarte frumos”. Cert este că „fetele și muierile sunt foarte frumoase, nu seamănă cu bărbații lor”. Cele măritate „poartă părul în două împletituri de după ureche și apoi tioc de pânză băgat din drept cu umărul și apoi înainte pe lângă țâțe și-n vârf are un ban de argint cât latul mânii de lung, apoi în el are o ancoră mică de argint și cu cărare de mătasă, așa are pe piept de amândouă laturile. În urechi are apoi fel de fel de zorzoane și foarte mari, că mă mir că nu li sau sfârtecat urechile; pe veștmânt au multe cusături în tot felul, tot mătase și sârme”. Din însemnările lui Dănilă aflăm informații despre religia, gastronomia lor („nutremântul”, „Păstorii mănâncă și perituri”), ceaiul și carnea nelipsite de la mese, modul cum se prepară, cum prelucrează pielea de oaie, vițel și cal. Totuși, concluzia lui este că „Îs foarte leneși și domnoși, și muieri și bărbați, dar și foarte spurcați că mănâncă și cămeșa de pe vițelul când îl fată, o fierbe și o mănâncă ca cânele curat”. Dănilă Gușă, precizează Liviu Păiuș, a fugit din prizonierat, traversând Rusia, pe jos, timp de peste șase luni, purtând cu el și „două caiete cu însemnări, un caiet cu scrisori în versuri, jurnale în versuri și poezii în stil popular”.  Poreclele satelor grănicerești se referă la locuitorii trăitori pe Valea Someșului Mare și pe afluenții acestuia; ele sintetizează anumite trăsături, obiceiuri, ocupații sau defecte morale ale conjudețenilor noștri. Un alt text este un necrolog dedicat lui Aurel Cleja (1917-2011) poet și prozator, născut la Rodna, urmat de un altul, comemorativ, intitulat Un destin nefericit – poetul MIHAI PLEȘ (1959 – 1999), un autor răpus de moarte în plină forță creativă. Două studii sunt dedicate Sânzienelor (Sărbătoarea Sânzienelor) și Irozilor („IROZII - spectacol și religie). O lucrare stufoasă poartă titlul ȚARA NĂSĂUDULUI – unitate și diversitate etnoculturală și folclorică, completată cu Folclorul satelor din Țara Năsăudului în preocuparea ASTREI. Cel mai întins studiu din acest volum de 287 de pagini are 40 de pagini și se numește Folclorul cătăniei și al războiului.

Acest al 5-lea volum de Pagini someșene demonstrează încă o dată că Liviu Păiuș rămâne același autor dedicat, în mod special, Ținutului Năsăudului și oamenilor săi.