“24 ianuarie este Ziua Unirii noastre împotriva lor”
Vremea nu tocmai prielnică şi ignoranţa Puterii nu i-au descurajat pe bistriţeni, peste 100 de persoane ieşind sâmbătă seara, pentru a şaptea oară, în stradă să-şi spună nemulţumirile. De această dată, mulţimea a preferat să rămână în faţa Palatului Administrativ, fără a mai picheta sediul Partidului Democrat Liberal.
Foarte probabil, manifestanţii au considerat că nu mai merită să îţi răceşti gura în faţa unui imobil cu becurile stinse. Nici Ioan Oltean, Nelu Botiş nu au mai fost luaţi în colimator, scandările manifestanţilor ţintind doar spre preşedintele Traian Băsescu şi apropiaţii săi, fie că vorbim de EBA sau de Elena Udrea. Ceilalţi nici nu mai contează în ecuaţie.
„Români, treziţi-vă! Aveţi drepturi, nu doar obligaţii!”, „Vreţi o ţară africană sau o Românie europeană?”, „Jos dictatura băsistă!”, „Aleşilor aţi uitat că poporul v-a votat/ Ca să-l slujiţi, nu să-l asupriţi!” sunt parte din mesajele pe care oamenii şi le-au scris pe pancarte.
„EBA, du-l pe tata cu vaporul!” sau „Udrea vrea Gucci, noi îi dăm papucii” sunt alte scrieri ale unor oameni care se recomandă drept foşti votanţi ai PDL, „cetăţeni ai României, nu viermi” sau plătitori de taxe şi impozite care cer cel puţin respect din partea Puterii.
Protestatarii bistriţeni au făcut apel şi la unitate, considerând că astfel sunt „invincibili”. „24 ianuarie este Ziua Unirii noastre împotriva lor” a scris un bistriţean. Întrebat dacă la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Unirii oamenii vor ieşi în stradă, acesta a spus simplu: „Nu doar noi vom ieşi, ci întreaga Românie!”.
Speranţele manifestanţilor se leagă simbolic şi de această zi, mai ales că preşedintele Traian Băsescu nu a avut parte de aprecierile românilor nici anul trecut, când a fost huiduit la Iaşi. La acea vreme, europarlamentarul Cristian Preda îl compara pe Traian Băsescu cu Alexandru Ioan Cuza, pentru că amândoi au avut de-a face cu „o monstruoasă coaliţie” care a dorit îndepărtarea lor de la putere. Dar astea sunt alte poveşti…Cert este că bistriţenii privesc spre 24 Ianuarie cu multă speranţă.
Până atunci, manifestanţii se întâlnesc şi astăzi, de la ora 17, la Prefectură, într-o nouă încercare de a-i convinge pe cei de la Putere că soluţia o reprezintă „anticipatele, nu comasatele”.
Citiţi şi:
- “Şi de ninge, şi de-ngheaţă/ Ardelenii ies în piaţă”
- În jur de 200 de protestatari au cântat şi dansat,,Hora Unirii”, după care au strigat:,,Preşedinte jucător hai în faţă la popo
- Familia preşedintelui iubeşte costumul năsăudean
- Din conferinţa de presă...
- Ludovic Orban: Ponta nu se războieşte deloc cu Băsescu. Este o păcăleală servită cetăţeanului român
Adaugă comentariu nou